x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 13, 14, 15 şi 16 noiembrie: Cer noros

Prognoza METEO pentru 13, 14, 15 şi 16 noiembrie: Cer noros

12 Noi 2018   •   19:50

Vremea va fi instabilã în toată ţara. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial în vestul, centrul și nordul țãrii, precum și în zona montanã, iar local și în celelalte regiuni. Vântul va sufla în general slab până la moderat, cu intensificãri în special la munte, dar și asociat ploilor. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 10 și 16 de grade, iar cea minimă între 3 și 8 de grade.

Marţi 8/10 nori

Cerul va fi mai mult noros în majoritatea regiunilor ţării şi se vor semnala ploi pe arii extinse.

Miercuri 8/11 cer noros

Vremea va fi instabilă în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 11 grade, iar cele minime, în general, între 3 şi 8 grade.

Joi 8/12 ploi

Cerul va fi noros.Temperatura maximã se va încadra între de 10-12 de grade, iar cea minimã de 8-10 grade.

Vineri 8/11 cer noros

Cerul va fi mai mult noros.Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 si 11 de grade.

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 10 nori

Craiova 10 cer variabil

Timişoara 16 cer variabil

Sibiu 14 cer variabil

Suceava 7 nori

Galaţi 6 nori

Constanţa 8 nori

Cluj-Napoca 14 cer variabil

Bacău 6 ploi

Baia Mare 15 nori

Iaşi 7 cer variabil

Oradea 15 cer variabil

Reşiţa 16 nori

Piteşti 9 ploi

Braşov 11 ploi

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 7: 09 Soarele apune: 16:51

Presiunea atmosferică: 769 mmHg

Viteza vântului:   10 km/h (S-V)

 

×
Subiecte în articol: vremea 13 noiembrie