x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 13, 14 şi 15 decembrie. Vremea se va răci considerabil

Prognoza METEO pentru 13, 14 şi 15 decembrie. Vremea se va răci considerabil

12 Dec 2016   •   19:09
Prognoza METEO pentru 13, 14 şi 15 decembrie. Vremea se va răci considerabil

Marţi -15/2

Vremea se va răci considerabil şi va fi foarte frig în toată ţara. Noaptea, în special, va fi ger, iar minimele pot coborî până la -20 de grade în depresiuni şi în estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, iar izolat se va forma ceaţa şi chiciura.

Miercuri -10/5

În unele zone, va fi mult mai frig decât în mod normal pentru această dată. Cel mai frig va fi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, dar se va înnora spre seară. Noaptea va ninge în nordul ţării pe arii restrânse şi, izolat, se va forma ceaţa.

Joi -11/6

Temperaturile se vor menţine scăzute, iar frigul se va resimţi cel mai mult noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi predominant înnorat, iar la munte, în nordul, estul şi centrul ţării va ninge. În restul teritoriilor vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vremea azi pe larg

Vreme friguroasă

Vremea se va răci considerabil şi va fi foarte frig în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud pe timpul zilei şi în vest şi nord-vest noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 2 grade Celsius, iar minimele între -15 şi -4 grade. Noaptea, în special, va fi ger, iar minimele pot coborî până la -20 de grade în depresiuni şi în estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, iar izolat se va forma ceaţa şi chiciura.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 2 soare cu nori

Craiova 2 ninsoare

Timişoara -1 soare cu nori

Sibiu -2 soare cu nori

Suceava -2 soare cu nori

Galaţi -1 soare cu nori

Constanţa 1 soare cu nori

Cluj-Napoca  -4 soare cu nori

Bacău 1 soare cu nori

Baia Mare -3 soare cu nori

Iaşi -1 soare cu nori

Oradea -2 soare cu nori

Reşiţa 3 soare cu nori

Piteşti 1 soare cu nori

Braşov -3 soare cu nori

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 07:47

Soarele apune: 16:32

Presiunea atmosferică: 771 mmHg

Viteza vântului:  16 km/h (N-E)

 

 

×