x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză METEO pentru 15, 16 şi 17 iunie. Temperaturi ridicate

Prognoză METEO pentru 15, 16 şi 17 iunie. Temperaturi ridicate

14 Iun 2017   •   19:10
Prognoză METEO pentru 15, 16 şi 17 iunie. Temperaturi ridicate
Sursa foto: commons.wikimedia.org

Ziua de joi vine cu temperaturi ridicate şi vreme în general frumoasă, iar cerul se menţine variabil. Cu toate acestea, în regiunile sud-estice,precum şi în zonele de deal şi de munte se vor înregistra înnorări temporar accentuate, iar spre noapte, posibil şi în sud-vestul ţării. Vântul va slăbi în intensitate faţă de ziua precedentă în majoritatea zonelor ţării. În nordul Moldovei vântul se va menţine moderat, iar pe crestele montane se vor înregistra intensificări de scurtă durată.

Joi 7/31

Vremea se menţine frumoasă, cu temperaturi ridicate şi cer variabil spre senin. Se vor înregistra înnorări în sudul şi estul teritoriului, iar la munte, pe arii restrânse, vor fi semnalate ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice.

Vineri 10/29

Temperaturile se află într-o uşoară scădere comparativ cu ziua trecută, iar vremea va fi în general instabilă. Se vor înregistra înnorări începând cu cea de-a doua parte a zilei. De asemenea, vor fi semnalate averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Sâmbătă 7/28

Temperaturile continuă să scadă, iar vremea se menţine instabilă. Se vor înregistra înnorări temporar accentuate însoţite de averse şi descărcări electrice. Vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar în unele zone vor lua aspect de vijelie.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 27 ploaie

Craiova 29 parţial senin

Timişoara 27 parţial senin

Sibiu 24 parţial senin

Suceava 21 parţial senin

Galaţi 24 ploaie cu fulgere

Constanţa 23 ploaie cu fulgere

Cluj-Napoca  23 parţial senin

Bacău 25 parţial senin

Baia Mare 24 parţial senin

Iaşi 24 parţial senin

Oradea 25 parţial senin

Reşiţa 26 soare

Piteşti 26 ploaie cu fulgere

Braşov 23 parţial senin

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 05:34

Soarele apune: 20:57

Presiunea atmosferică:  759 mmHg

Viteza vântului:  7 km/h (N-E)

×