x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 19, 20, 21 și 22 mai: Precipitații

Prognoza METEO pentru 19, 20, 21 și 22 mai: Precipitații

18 Mai 2020   •   19:50
Prognoza METEO pentru 19, 20, 21 și 22 mai: Precipitații

Vremea va deveni în general instabilã, iar în cea mai mare parte a ţãrii valorile termice se vor menţine apropiate de mediile multianuale. Cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descãrcãri electrice în sud-vest şi local în centru şi sud. Trecãtor ploile vor avea caracter torenţial şi izolat vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi numai izolat se vor semnala averse slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri, în zona montanã înaltã, temporar în est şi sud-est, iar spre sfârşitul intervalului şi în extremitatea de vest, dar şi în timpul ploilor, când poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 27 de grade, iar cele minime între 9 şi 17 grade. Izolat  vor fi condiţii de ceaţã.

București:

Marți: 16/23 ploi

Miercuri: 15/26ploi

Joi: 6/22 ploi

Vineri: 16/23 nori

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 23 ploi

Bacău 27 cer senin

Baia Mare 22 nori

Braşov 20 ploi

Cluj Napoca nori

Constanţa 19 nori

Craiova 26 nori

Galaţi 27 cer senin

Iaşi 25 nori

Oradea 27 cer senin

Piteşti 24 ploi

Reşiţa 27 nori

Sibiu 26 nori

Suceava 25 cer senin

Timişoara 26 nori

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 5:45

Soarele apune: 20:38

Presiune atmosferică:   1019 h mmHg

Viteza vântului: 14 km/h N-E

 

×