x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 27, 28, 29 şi 30 iulie: Ploi

Prognoza METEO pentru 27, 28, 29 şi 30 iulie: Ploi

26 Iul 2018   •   19:50
Prognoza METEO pentru 27, 28, 29 şi 30 iulie: Ploi

Instabilitatea atmosferică se va menţine pronunţată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi după-amiaza. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minine se vor încadra între 17-19 grade.

Astăzi 17/31 ploi

Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului mai ales în sud-estul teritoriului și în zonele de deal şi munte.Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cele între 17-19 grade. Presiunea atmosferica va creşte uşor. 

Sâmbătă 17/30 nori

În sudul, estul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi averse local torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Duminică 15/29 ploi

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului .

Luni 15/29 soare

Vremea va fi caldă în toată țara în special în sudul şi sud-estul ţării unde maximele termice trec de 30 de grade până la 32. Cerul va fi mai mult senin.

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 27 ploi

Craiova 28 ploi

Timişoara 29 ploi

Sibiu 28 ploi

Suceava 23 ploi

Galaţi 28 ploi

Constanţa 27 ploi

Cluj-Napoca 28 ploi

Bacău 26 ploi

Baia Mare 30 ploi

Iaşi 27 ploi

Oradea 31 ploi

Reşiţa 29 ploi

Piteşti 27 ploi

Braşov 26 ploi

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 5: 57 Soarele apune: 20:50

Presiunea atmosferică: 769 mmHg

Viteza vântului:   10 km/h (S-V)

 

 

 

×
Subiecte în articol: vremea 27 iulie