x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 28, 29 şi 30 decembrie 2016

Prognoza METEO pentru 28, 29 şi 30 decembrie 2016

27 Dec 2016   •   19:10
Prognoza METEO pentru 28, 29 şi 30 decembrie 2016

Miercuri -10/6

Vremea se va răci față de zilele precedente, iar temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi predominant înnorat la munte, unde va ninge. În est, sud-est și în centru va ninge pe arii restrânse.

Joi -12/5

Va fi frig şi rece, iar cerul va fi mai mult înnorat în toată ţara pe timpul zilei. La munte și în est, va ninge slab, în timp ce în restul țării, înnorările vor fi temporare. Vântul va sufla cu putere la munte și în regiunile estice.

Vineri -11/4

Valorile termice se vor menţine scăzute, iar în regiunile centrale, nordice şi vestice, cerul va fi predominant înnorat şi, local, se vor semnala precipitaţii mixte sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul ţării, înnorările vor fi temporare.

Vremea azi pe larg

Ninsori în majoritatea teritoriilor

Temperaturile vor mai scădea puțin, dar se vor apropia de normele climatologice pentru această perioadă a anului. Cerul va fi înnorat și va ninge în regiunile montane, dar și pe arii restrânse în est, sud-est și centru. Vântul va sufla slab şi moderat, dar va bate cu putere la munte, unde va viscoli zăpada, și în Oltenia și Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi -2 grade, iar cele minime între -10 şi -3 grade Celsius.

Temperaturi în principalele oraşe (plus ilustratie):

Bucureşti 4 ninsoare

Craiova 5 soare cu nori

Timişoara 4 ninsoare

Sibiu 1 ninsoare

Suceava 0 ninsoare

Galaţi 3 ninsoare

Constanţa 5 ninsoare

Cluj-Napoca  0 ninsoare

Bacău 3 ninsoare

Baia Mare 1 ninsoare

Iaşi 2 ninsoare

Oradea3 ninsoare

Reşiţa 6 soare cu nori

Piteşti 4 soare cu nori

Braşov 0 ninsoare

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 07:55

Soarele apune: 16:39

Presiunea atmosferică: 771 mmHg

Viteza vântului: 8 km/h (N-NV)

 

 

×