x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 3, 4 şi 5 noiembrie. Vremea SE RĂCEŞTE

Prognoza METEO pentru 3, 4 şi 5 noiembrie. Vremea SE RĂCEŞTE

02 Noi 2016   •   19:10
Prognoza METEO pentru 3, 4 şi 5 noiembrie. Vremea SE RĂCEŞTE
Sursa foto: pixabay.com

Joi 3/20

Vremea se va răci subit şi temperaturile coboară până la -5 grade Celsius. Cerul va fi predominant înnorat în sud şi temporar noros şi restul ţării. Precipitaţii slabe şi pe arii restrânse sunt aşteptate în toate regiunile. Vântul va sufla slab şi moderat.

Vineri -7/12

Valorile termice se vor menține scăzute şi va fi mai frig decât în mod normal pentru această perioadă. l Va ploua pe arii restrânse în sud, în sud-est şi la munte. Vântul va avea intensificări la munte, unde e posibil să ningă. Dimineaţa e posibil să apară bruma.

Sâmbătă -2/17

Se încălzeşte uşor, iar vremea va fi frumoasă în general. Cerul va fi senin, cu înnorări temporare în zonele sud-estice şi la munte. Sunt şanse să plouă slab noaptea, în nord-vest, iar vântul va sufla cu putere pe crestele montane. În zonele joase va apărea ceaţa.

Vremea azi pe larg

Vremea se răceşte

Valorile termice scad în toată ţara, faţă de zilele trecute. Cerul va fi mai mult înnorat în regiunile sudice, unde este posibil să plouă slab, noaptea, pe arii restrânse. În restul ţării, cerul va fi mai mult variabil, cu înnorări temporare. Vântul va sufla cu putere doar la munte şi nu va avea intensificări în restul teritoriilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade în sud, iar temperaturile minime, între -5 şi 8 grade Celsius.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 11

Craiova 11 

Timişoara 9

Sibiu 8 

Suceava 8

Galaţi 8 

Constanţa 14 

Cluj-Napoca  6 

Bacău 10 

Baia Mare 5 

Iaşi 12 

Oradea 8 

Reşiţa 7 

Piteşti 10

Braşov 8 

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 06:59

Soarele apune: 16:58

Presiunea atmosferică: 762 mmHg

Viteza vântului:  7 km/h (V-SV)

 

 

×