x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prognoza meteo pentru 30 martie – 12 aprilie 2020. Vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi în Dobrogea și Muntenia

0
30 Mar 2020 - 11:54
Prognoza meteo pentru 30 martie – 12 aprilie 2020. Vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi în Dobrogea și Muntenia Mr_Twister/Getty Images/iStockphoto Driving in rainy weather

Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea se va  răci din 31 martie, iar trecător vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi în Dobrogea și Muntenia.

 

BANAT

În primele trei zile vremea se va răci, iar în 31 martie și în 1 aprilie va deveni deosebit de rece, media maximelor termice urmând a se situa în jurul a 6 grade. Ulterior se va încălzi treptat, iar acest trend se va menține până spre mijlocul celei de a doua săptămâni de prognoză, atunci când temperaturile maxime vor fi în medie între 16 și 18 grade. În ultimele zile variațiile termice nu vor fi semnificative. Temperaturile minime vor scădea de la o medie de 4 grade în prima dimineață, până la -3...-2 grade, apoi vor crește, iar în intervalul 9 -12 aprilie media va fi între 4 și 8 grade.

Trecător vor fi precipitații, pe arii relativ extinse în jurul datei de 31 martie, posibil după 9 aprilie și izolat în restul intervalului.

 

CRIŞANA

În primele două zile vremea se va răci accentuat și va deveni deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce va atinge, la sfârșitul lunii martie, 5...6 grade. Din prima zi a lunii aprilie și până în data de 8 aprilie, media valorilor termice maxime va crește cu 10...12 grade, apoi nu va mai avea variații importante. Vor scădea și temperaturile minime, până la o medie în jurul a -3 grade, între 31 martie și 2 aprilie, apoi vor crește, iar între 9 și 12 aprilie media lor se va situa între 5 și 7 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 1 - 5 aprilie.

 

TRANSILVANIA

Prima săptămână va debuta cu o răcire accentuată a vremii, astfel încât în 31 martie se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de doar 3 grade, apoi se va încălzi treptat, iar între 7 și 12 aprilie media maximelor termice se va încadra între 14 și 18 grade. Temperaturile minime vor fi negative în prima săptămână, când în cele mai reci dimineți, respectiv în 1 și 2 aprilie, vor atinge în medie -7...-5 grade, apoi vor deveni pozitive, dar, în general, media lor nu va depăși 4...5 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în ultimele zile ale lunii martie și din nou, după data de 9 aprilie.

 

MARAMUREŞ

În primele două zile vremea se va răci accentuat, iar în 31 martie media temperaturilor maxime va fi de doar 4...5 grade. În intervalul următor, până în data de 7 aprilie, valorile termice maxime vor fi în creștere, apoi nu se vor mai modifica semnificativ și se vor situa în medie între 15 și 18 grade. Media temperaturilor minime se va situa în general sub pragul de îngheț până în data de 4 aprilie, apoi va crește și va ajunge să se situeze între 3 și 6 grade, în intervalul 8 – 12 aprilie.

Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere din data de 9 aprilie. În restul intervalului doar izolat și trecător vor fi posibile precipitații slabe.

 

MOLDOVA

Media temperaturilor maxime va scădea semnificativ, de la 12...13 grade în prima zi, la 3...4 grade în cea de a doua, apoi va fi în creștere și va ajunge să se situeze între 16 și 18 grade în jurul datei de 9 aprilie. Ulterior nu vor mai fi modificări esențiale. Media temperaturilor minime va scădea de la 4 grade în prima zi, până la -5...-4 grade în ziua de 1 aprilie, apoi va crește și va ajunge să se situeze, în ultimele zile de prognoză, între 3 și 6 grade.

Vor fi precipitații local la începutul și la sfârșitul intervalului și doar izolat, posibil, în restul intervalului.

 

DOBROGEA

În prima zi vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 17...18 grade. În următoarele două zile va fi deosebit de rece, media temperaturilor maxime urmând a atinge în jurul a 6 grade. Din data de 2 aprilie și până în 8 aprilie se va încălzi, apoi temperaturile nu se vor mai modifica semnificativ și se vor situa, în medie, între 13 și 15 grade. Cele mai scăzute temperaturi minime se va atinge în intervalul 1 - 3 aprilie, când media lor va fi de 1...3 grade. În zilele următoare valorile termice nocturne vor fi în general în creștere, iar în nopțile cele mai calde media se va situa între 5 și 8 grade.

Trecător vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi.

 

MUNTENIA Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în prima zi, apoi se va răci accentuat, cu aproximativ 12 grade, astfel încât în zilele de 31 martie și 1 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 5...6 grade. În intervalul următor tendința generală va fi de încălzire, iar între 8 și 12 aprilie maximele termice vor fi cuprinse, în medie, între 16 și 19 grade. Media minimelor termice va fi între -4 și 0 grade între 1 și 3 aprilie, iar în restul intervalului se va încadra între 3 și 6 grade.

Trecător și local vor fi precipitații aproape în fiecare zi.

 

OLTENIA

Prima săptămână va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod normal, media maximelor termice fiind de 17...18 grade, apoi se va răci, iar în ziua de 1 aprilie nu vor fi mai mult de 3...4 grade, în medie. După această dată tendința generală a vremii va fi de încălzire, iar media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze între 16 și 19 grade, în perioada 7 - 12 aprilie. Minimele termice vor avea variații între -3 grade în diminețile de 1, respectiv 2 aprilie, și 7 grade, în ultimele zile de prognoză.

Probabilitatea mai mare de precipitații va fi în jurul zilelor de 31 martie, 5 aprilie și după data de 9 aprilie.

 

LA MUNTE

În primele 3 zile vremea se va răci, iar în 31 martie și 1 aprilie media temperaturilor maxime va fi negativă, de -4...-3 grade, apoi se va încălzi ușor și treptat până la valori cuprinse, în cea de a doua săptămână, în general, între 5 și 8 grade. Media minimelor termice va fi sub pragul de îngheț și va avea variații între -10 și 0 grade.

Vor fi posibile precipitații aproape în fiecare zi, dar probabilitatea va fi mai mare în primele și în ultimele zile ale intervalului de prognoză.


 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 




Serviciul de email marketing furnizat de