x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 5, 6, 7 şi 8 octombrie: Cer senin

Prognoza METEO pentru 5, 6, 7 şi 8 octombrie: Cer senin

04 Oct 2018   •   19:50
Prognoza METEO pentru 5, 6, 7 şi 8 octombrie: Cer senin

Vremea va fi frumoasă în toată ţara iar cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat în jumatatea estică a ţării şi mai mult slab în restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 18 si 20 de grade Celsius la nivelul întregii ţări, cu cele mai scazute valori aşteptate în depresiunile din estul Transilvaniei, iar cele mai ridicate în sudul Banatului şi în Lunca Dunării. În zonele de deal va fi ceaţă.

Vineri 8/20 Cer senin

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Maximele termice vor urca la prânz pâna spre 18-20 de grade iar cele minime între 8 şi 12 grade.

Sâmbătă 8/20 cer senin

Vremea va fi frumoasă şi caldă.Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 17 si 20 de grade.

Duminică 8/20 cer noros

Cerul va fi mai mult noros şi sunt posibile advese sub formă de precipitaţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 17 si 20 de grade.

Luni10/ 22 cer senin

Cerul va fi senin.Temperatura maximã se va încadra între de 17-22 de grade, iar cea minimã de 10-15 grade.

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 20 soare

Craiova 18 soare

Timişoara 19 soare

Sibiu 18 soare

Suceava 17 cer variabil

Galaţi 18 soare

Constanţa 16 soare

Cluj-Napoca 16 soare

Bacău 18 cer variabil

Baia Mare 14 soare

Iaşi 18 cer variabil

Oradea 18 soare

Reşiţa 16 cer variabil

Piteşti 18 soare

Braşov 17 cer variabil

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 7: 18 Soarele apune: 18:51

Presiunea atmosferică: 769 mmHg

Viteza vântului:   10 km/h (S-V)

 

×
Subiecte în articol: vremea 5 octombrie