x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru București. Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, până marți noapte

Prognoza METEO pentru București. Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, până marți noapte

08 Iun 2019   •   21:26
Prognoza METEO pentru București. Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii, până marți noapte

Vremea se va menţine caldă în Bucureşti, dar instabilă în următoarele zile, când vor fi perioade cu averse torenţiale şi vijelii, iar temperaturile maxime se vor situa între 28 şi 30 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru municipiul Bucureşti.

Duminică (09 iunie), vremea se va menține caldă, dar se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică. Vor fi intervale cu averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 17...18 grade.

Luni (10 iunie), gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat. Vor fi înnorări și intervale cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua și aspect de vijelie și, posibil, căderi de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16...17 grade.

Marți (11 iunie), vremea va fi în general instabilă și, în special după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29...30de grade, iar cea minimă de 16...17 grade.

×