x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru intervalul 17-30 septembrie. Cand incep ploile

Prognoza METEO pentru intervalul 17-30 septembrie. Cand incep ploile

17 Sep 2018   •   13:39
Prognoza METEO pentru intervalul 17-30 septembrie. Cand incep ploile

Vremea va fi predominant frumoasă în următoarele săptămâni. Prezentam mai jos detalii pe fiecare regiune în parte.

BANAT 
Până în data de 22 septembrie vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Temperatura aerului va fi în creștere și va avea valori maxime, în medie regională, cuprinse între 26 și 29 de grade și minime între 11 și 13 grade. Din 23 septembrie valorile termice vor fi în scădere, iar, în medie, maximele se vor încadra între 21 și 24 de grade și minimele între 9 și 12 grade. 
Temporar, din data de 22 septembrie, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi. 

CRIŞANA 
Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză va predomina o vreme frumoasă și caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 25 și 29 de grade și ale minimelor între 10 și 13 grade. Din 23 septembrie temperatura va fi în scădere treptată, iar în medie, valorile maxime se vor încadra între 20 și 23 de grade, în timp ce minimele vor fi între 8 și 11 grade. 
Din data de 22 septembrie vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi. 

TRANSILVANIA 
Vremea va fi în încălzire până în data de 22 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 27 de grade, iar a minimelor de 10 grade. Apoi vremea se va răci, iar media regională a temperaturilor maxime va avea variații între 19 și 22 de grade. Minimele se vor situa între 6 și 8 grade, ușor mai ridicate în prima dimineață. 
Probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată între 22 și 30 septembrie. 

MARAMUREŞ 
Vremea se va menține predominant frumoasă și caldă până în jurul datei de 21 septembrie, când media regională a temperaturilor maxime va atinge 29 de grade, iar a minimelor va fi de 12 grade. În perioada 22 - 26 septembrie, temperatura aerului va fi în scădere, apoi nu va mai avea variații semnificative; în medie maximele vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, mai ridicate în prima zi, iar minimele între 7 și 11 grade, ușor mai ridicate tot în ziua de 22 septembrie. 
Probabilitatea de ploaie va fi în creștere începând cu data de 22 septembrie. 

MOLDOVA 
Până în 22 septembrie vremea va fi predominant frumoasă și caldă; temperatura aerului, în creștere treptată, va avea valori maxime, în medie regională, între 23 și 27 de grade și minime între 11 și 13 grade. Ulterior vremea se va răci, astfel că media temperaturilor maxime se va situa între 19 și 23 de grade, iar a minimelor între 8 și 10 grade, ușor mai ridicată în primele două dimineți. 
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere din data de 23 septembrie. 

DOBROGEA 
Pe parcursul primei săptămâni vremea va fi predominant frumoasă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 22 și 26 de grade, iar a minimelor între 13 și 15 grade. 
În cea de a doua săptămână, vremea se va răcori treptat; media regională a temperaturilor maxime va fi de 20....24 de grade, iar a minimelor de 11....14 grade. 
Trecător, în intervalul 23 - 30 septembrie, vor fi ploi aproape în fiecare zi. 

MUNTENIA 
Până sâmbătă, 22 septembrie, vremea va fi frumoasă și caldă. Valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar, în medie regională, maximele se vor încadra între 25 și 29 de grade. Temperaturile minime vor fi între 11 și 13 grade. După data de 22 septembrie, vremea se va răci, astfel că în cea de a doua săptămână de prognoză media temperaturilor maxime va fi între 21 și 25 de grade, iar a minimelor între 9 și 12 grade. 
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 23 și 30 septembrie. 

OLTENIA 
Până în 22 septembrie vremea se va menține frumoasă și caldă; valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar cele nocturne vor scădea până la mijlocul primei săptămâni, apoi vor crește, însă variațiile vor fi ușoare și treptate. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 29 de grade, iar minimele vor fi de 12...13 grade. Ulterior, vremea se va răci; în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 23 de grade, ușor mai mari în primele 2 zile (24...25 de grade), iar cele minime vor fi de 10...11 grade în primele două dimineți, apoi vor oscila în jurul valorii de 9 grade. 
Probabilitatea pentru ploi trecătoare va fi ridicată în perioada 23 - 30 septembrie. 

LA MUNTE 
Până în 22 septembrie vremea va fi predominant frumoasă și în încălzire, iar temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 15 și 18 grade și minime între 5 și 9 grade. În perioada 23 - 25 septembrie temperatura va fi în scădere, apoi nu va avea variații semnificative. În medie valorile maxime se vor încadra între 11 și 13 grade, iar minimele vor fi de 4...6 grade în primele două dimineți și în jurul a 3 grade, după aceea. 
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în prima zi de prognoză, precum și în intervalul 22 și 30 septembrie. 

×