x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea PROGNOZA METEO pentru următoarele trei zile

PROGNOZA METEO pentru următoarele trei zile

30 Iun 2015   •   22:00
PROGNOZA METEO pentru următoarele trei zile

Avertizare meteo de ploi toren­ţiale, în Maramureş, Transilvania, Oltenia şi în zonele de deal şi munte. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Fenomenele vor fi mai frecvente în cursul după-amiezii. Ploi cu caracter toren­ţial. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, în Carpaţii Meridionali, vor fi de peste 40 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.

Miercuri
10/29 0C
Cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp, iar izolat, mai ales la munte, 25-30 l/mp.

Joi
11/31 0C
Descărcări electrice, posibile căderi de grindină și cantități de apă mai însemnate în estul ţării.

Vineri
10/32 0C
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări

×
Subiecte în articol: prognoza meteo