x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Şeful ANM: Temperaturi de până la minus 20 de grade în următoarele trei nopţi. COD GALBEN de vânt puternic în Moldova

Şeful ANM: Temperaturi de până la minus 20 de grade în următoarele trei nopţi. COD GALBEN de vânt puternic în Moldova

08 Ian 2013   •   15:45
Şeful ANM: Temperaturi de până la minus 20 de grade în următoarele trei nopţi. COD GALBEN de vânt puternic în Moldova
Sursa foto: Intact Images/Oana Pavelescu

Temperaturile vor fi scăzute în cursul următoarelor trei nopţi, cu minime de până la minus 20 de grade Celsius, urmând ca de vineri să revină la valorile normale pentru această perioadă, a declarat astăzi directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.

El a afirmat, la Comandamentul de iarnă reunit la Palatul Victoria, că, în următoarele ore, vântul va avea peste 50 kilometri la oră doar în judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea.

"După orele 18,00 până în jurul orei 21,00 estimăm că vor mai rămâne viteze semnificative în judeţele Galaţi, Vrancea şi Vaslui, iar după această oră rămân intensificări de vânt în Dobrogea, zona litoralului Marea Neagră. În Moldova, după ora 21,00 estimăm că vântul va scădea sub 30 kilometri", a mai spus Sandu.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod Galben de viscol în şase judeţe din Moldova, inclusiv în municipiul Roman, valabilă în următoarele patru ore.

Astfel, între orele 14:15-18:00, în zona judeţelor Iaşi, Vaslui şi Galaţi, mai ales pe Valea Siretului, în judeţele Bacău, Vrancea, sud-estul judeţului Neamţ, inclusiv în municipiul Roman şi zona limitrofă, se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 55-60 km/h şi izolat de 75 km/h. De asemenea, va exista fenomenul de ninsoare spulberată sau viscolită.

×