x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Temperaturi de vară în noiembrie. Ce spun meteorologii

Temperaturi de vară în noiembrie. Ce spun meteorologii

06 Noi 2019   •   14:50
Temperaturi de vară în noiembrie. Ce spun meteorologii

România are parte de temperaturi de vară în plină noiembrie. 25-27 de grade în anumite zone ale țării e ceva neobișnuit. Meteorologii spun că luna noiembrie va avea temperaturi peste medie în continuare chiar dacă acestea vor mai scădea. În decembrie, lucrurile se vor schimba însă.

"Noiembrie este posibil să se încheie cu temperaturi uşor peste normal şi chiar primele zile ale lunii decembrie să arate aşa. O iarnă în adevăratul sens al cuvântului vom avea, ca şi în anii trecuţi, din ianuarie încolo. Dinspre centrele care fac estimări sezoniere, o imagine, la nivelul Europei, pentru iarna care urmează, ar arăta, pentru partea central-sudică, influenţa Mării Mediterane, în sensul că par a fi mai multe precipitaţii şi temperaturi mai blânde, un regim termic mai blând, dar şi posibilitatea extinderii dinspre Câmpia Rusă a maselor de aer mai rece spre partea de S-E a Europei. Iar noi suntem fix între ele. Când am văzut această prognoză, am zis că e undeva pe medie. Aşa arată o iarnă normală în România", a declarat, la ,  Florinela Georgescu, director Meteorologie Operaţională ANM

În decembrie temperaturile vor atinge normalul perioadei. "Normalul temperaturilor va însemna ca noaptea să avem şi temperaturi negative, în luna decembrie să apară şi temperaturi sub -10 grade, apar şi primele episoade de ger, şi categoric în zonele montane, la orice episod de răcire a vremii, trebuie să ne aşteptăm ca precipitaţiile să fie şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare", a mai spus doamna Georgescu.

×