x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prognoza ANM: Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni

0
01 Oct 2018 - 14:35
Prognoza ANM: Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni

Temperaturile vor fi oscilante în următoarele două săptămâni în toată ţara, cu maxime de până la 25 de grade în Muntenia, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în general redusă, conform prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Astfel, în Banat, în prima săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat prin variaţii de la o zi la alta, iar temperaturile maxime în acest interval se vor încadra, în medie regională, între 18 şi 22 de grade. Pe 8 octombrie, valorile termice vor scădea spre 16 - 17 grade, iar apoi vor marca o creştere treptată, astfel încât, între 11 şi 14 octombrie, media la nivelul întregii regiuni se va situa în jurul a 21 de grade. 

Regimul termic nocturn va fi, de asemenea, alternant în prima parte a intervalului, iar temperaturile minime se vor încadra între 5 şi 10 grade, cu cea mai rece noapte pe 5 octombrie şi cea mai caldă pe 7 octombrie. Ulterior, valorile nocturne se vor menţine, constant, în jurul a 6 - 7 grade. 

Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă, iar cel mai probabil ploi pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ se vor semnala în jurul datei de 7 octombrie. 

La începutul intervalului, în Crişana, vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic, iar temperaturile maxime vor fi de 20 - 21 de grade. Apoi, regimul termic diurn va marca o scădere, astfel încât, pe 4 octombrie, media regională va fi de 16 grade. Între 4 şi 6 octombrie va avea loc o nouă creştere de temperatură, spre 22 de grade, iar apoi o nouă răcire va determina, pe 8 octombrie, o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 15 grade. Va urma un nou proces de încălzire treptată, iar între 11 şi 14 octombrie se vor înregistra maxime de 20 - 21 de grade. 

În ceea ce priveşte evoluţia regimului termic nocturn, după o primă noapte răcoroasă, cu minime de 6 - 7 grade, în medie, temperaturile vor creşte spre 8 - 9 grade. Răcirea care va surveni ulterior va determina scăderea acestora spre 3 - 4 grade pe 5 octombrie. O nouă încălzire se va concretiza prin valori de 9 grade pe 9 octombrie, pentru ca apoi, între 10 şi 14 octombrie, media temperaturilor nocturne să se situeze în mod constant în jurul a 6 grade. 

Vor fi ploi la nivel local, posibil moderate cantitativ, pe 6 şi 7 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză probabilitatea de ploaie va fi redusă. 

În Transilvania, primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic, cu valori maxime de 19 - 21 de grade şi minime nocturne în creştere, de la 4 la 8 grade. Apoi, între 4 şi 10 octombrie, vor urma perioade cu alternanţe termice, iar temperaturile diurne se vor situa între 15 şi 19 grade şi cele nocturne vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 5 grade. Începând cu 11 octombrie regimul temperaturii aerului va fi constant şi se va concretiza prin medii diurne de 17 - 19 grade şi nocturne 3 - 4 grade, apropiate de normele perioadei. 

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 7 octombrie, iar în rest se va menţine redusă. 

În primele zile ale intervalului de prognoză, în Maramureş temperaturile maxime vor avea o evoluţie oscilantă, cu variaţii de la o zi la alta, dar se vor încadra în limitele normale ale perioadei, cu o medie regională în jurul a 19 grade. Pe 4 octombrie vremea se va răci şi media maximelor va scădea spre 15 grade, apoi se va încălzi din nou şi se vor atinge 21 de grade pe 6 octombrie. Temperaturile vor scădea ulterior spre 15 grade, pe 8 octombrie, după care vor creşte iar, astfel încât în intervalul 11 - 14 octombrie vor fi de 19 - 20 de grade, apropiate de normele perioadei. 

Regimul termic nocturn va fi, de asemenea, alternant în prima parte a intervalului, când temperaturile minime se vor încadra între 3 şi 9 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 5 octombrie şi cele mai ridicate pe 2, 3 şi 7 octombrie. Ulterior, între 10 şi 14 octombrie, valorile nocturne se vor menţine, constant, în jurul a 4-5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă în cea mai mare parte a intervalului, dar va ploua la nivel local în jurul datei de 7 octombrie şi izolat pot fi ploi şi pe 1, 2, 6 şi 8 octombrie. 

În Moldova, la începutul intervalului de prognoză vremea va fi încă răcoroasă, cu temperaturi de 18 grade ziua şi 4 grade noaptea, apoi se va încălzi, iar pe 3 octombrie se vor înregistra maxime de 23 de grade şi minime de 9 - 10 grade. Răcirea care va urma va determina, în următoarele două zile, medii termice de 16 grade la valorile maxime şi 5 grade la valorile minime. Vor urma alte două zile cu temperaturi ceva mai ridicate, 19 grade şi, respectiv 7 grade, iar în cea de a doua săptămână regimul termic nu va mai avea variaţii semnificative şi se va concretiza prin maxime de 16 - 18 grade şi minime de 5 - 6 grade, în medie. 

Probabilitatea pentru ploi izolate şi slabe cantitativ va fi mai ridicată în zilele de 1, 7 şi 8 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză va fi extrem de redusă. 

În Dobrogea, în primele zile, vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât temperaturile maxime vor creşte de la 19 la 23 de grade, iar cele minime de la 9 la 13 grade. Răcirea ulterioară va determina un regim termic mai apropiat de cel normal la această dată, ce se va menţine pe tot parcursul intervalului 5 - 14 octombrie şi care va fi caracterizat de valori diurne de 16 - 18 grade şi nocturne de aproximativ 9 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă şi doar pe 1 octombrie se pot semnala averse moderate cantitativ, iar ploi izolate şi slabe mai pot fi şi în jurul datelor de 2, 7 şi 8 octombrie. 

Temperaturile maxime vor fi în creştere în Muntenia, de la o medie de 18 grade în prima zi a intervalului de prognoză, până în jurul valorii de 25 de grade, pe 3 octombrie. Apoi regimul termic diurn va marca o uşoară scădere, iar media regională a maximelor se va menţine constantă, în jurul a 19 grade, până la finalul celei de a doua săptămâni de prognoză. Valorile termice nocturne vor marca uşoare variaţii până în data de 4 octombrie, când se vor situa, în general, între 8 şi 11 grade, dar se vor menţine relativ constante în cea de a doua săptămână, când se vor situa între 7 şi 9 grade. În prima zi de prognoză vor fi ploi pe arii relativ extinse, apoi probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată doar în intervalul 7 - 9 octombrie. 

În Oltenia, în primele zile ale intervalului de prognoză, regimul termic diurn va fi în creştere uşoară de la o zi la alta, astfel încât temperaturile maxime vor atinge 24 de grade, pe 3 octombrie, pornind de la o valoare medie regională de 16 grade în prima zi de prognoză. 

Ulterior acestei date temperatura aerului va marca o scădere, iar în intervalul 4 - 14 octombrie nu vor mai fi variaţii termice importante, iar valorile diurne vor fi de aproximativ 18 - 20 de grade. Temperaturile nocturne vor avea uşoare variaţii, dar pe întreg parcursul celor două săptămâni de prognoză se vor încadra, în medie, între 7 şi 10 grade. Ploi slabe, trecătoare se vor semnala cu o probabilitate mai ridicată în prima zi de prognoză şi în intervalul 7 - 9 octombrie, iar în restul timpului condiţiile de apariţie a ploilor vor fi reduse. 

La munte, în intervalul 1 - 7 octombrie regimul termic va avea o evoluţie caracterizată prin oscilaţii ale valorilor de temperatură, atât diurne cât şi nocturne. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie, între 7 şi 13 grade, iar cele minime se vor situa între -1 şi 4 grade. După 8 octombrie, valorile termice se vor menţine relativ constante, în jurul unor medii de 10 grade ziua şi 1-2 grade noaptea, caracterizând o vreme apropiată de normal pentru această perioadă. 

Ploi slabe, locale, se vor semnala pe 7 - 8 octombrie, iar în rest probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine scăzută şi doar pe 1 octombrie vor fi posibile ploi izolate. AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   vreme octombrie 2018

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 




Serviciul de email marketing furnizat de