x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un val de aer din Sahara lovește Europa. Temperaturi record şi alertă roşie de caniculă. Avertismentul MAE pentru români

0
24 Iul 2019 - 10:38
Un val de aer din Sahara lovește Europa. Temperaturi record şi alertă roşie de caniculă. Avertismentul MAE pentru români

Temperaturile, deja ridicate, vor continua să urce miercuri în vestul Europei, unde acest nou val de căldură a determinat autorităţile din mai multe ţări să declanşeze cod roşu de caniculă, relatează AFP.

În Franţa, aproape toate regiunile sunt sub alertă de caniculă. Un nou record de temperatură a fost atins marţi la Bordeaux, cu 41,2 grade Celsius, iar Meteo France prezice temperaturi care nu au fost înregistrate de peste 70 de ani la Paris - mercurul termometrelor urmând să atingă joi 41 de grade Celsius. Recordul actual datează din 1947, cu 40,4 grade Celsius.

În schimb, recordul de temperatură la nivelul întregii ţări, de 46 de grade Celsius înregistrat în sud, nu va fi depăşit.

Belgia a declanşat pentru prima dată alertă roşie de caniculă.

Miercuri, "temperaturile vor urca până aproape de recordurile absolute", a anunţat Meteo Belgique, care se aşteaptă, spre exemplu, la 38 de grade Celsius la Seraing, în nord-estul ţării. Recordul istoric datează din 27 iunie 1947, când s-au înregistrat 38,8 grade Celsius, corectat la 36,6 grade Celsius în momentul introducerii unor noi metode de măsurare a temperaturilor.

Astfel, majoritatea serviciilor din oraşul Bruxelles se vor închide începând cu ora 13:00 miercuri, joi şi vineri, au anunţat autorităţile locale. În Flandra de Vest, guvernatorul a decretat marţi interdicţia de a fuma şi de a face focul în spaţii deschise pentru a evita incendiile.

Italia este la rândul său afectată de caniculă, iar autorităţile au ridicat alerta la nivelul 3 pentru miercuri în cinci oraşe - la Bolzano, Brescia, Florenţa, Perugia şi Torino, anunță Agerpres.

Alerta de nivel 3 este declanşată în condiţiile unor "situaţii de urgenţă care pot afecta sănătatea persoanelor active şi sănătoase, nu doar a subgrupurilor cu risc, precum vârstnicii, copiii foarte mici şi persoanele cu boli cronice", au afirmat autorităţile italiene.

Circa zece oraşe, inclusiv Roma, sunt vizate de alerta roşie de caniculă joi, care se aşteaptă a fi ziua cea mai fierbinte.

La rândul său, Marea Britanie ar putea avea şi ea cea mai fierbinte zi din istoria sa: "Probabil vom depăşi recordul de căldură pentru luna iulie, de 36,7 grade Celsius, şi există chiar posibilitatea de a depăşi recordul absolut de 38,5 grade Celsius", a anunţat serviciul de meteorologie britanic (Met Office).

Olanda se află, de asemenea, sub alertă "portocalie", cu excepţia insulelor din nord, iar în Germania mercurul va ajunge în zilele următoare la 41 de grade Celsius în regiunea Köln. În landul Saarland se aşteaptă să fie depăşit recordul absolut de 40,3 grade Celsius, datând din 2015, a anunţat agenţia meteo germană DWD.

În cele din urmă, jumătate din Elveţia se află sub alertă portocalie de caniculă, iar serviciul naţional de meteorologie anunţă o "dezgheţare majoră în munţii înalţi", urmând să se înregistreze miercuri 0 grade Celsius la altitudinea de 4.800 de metri.

 

Cod ROȘU în Italia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Sănătăţii, în perioada 23-25 iulie, mai multe regiuni italiene se confruntă cu un nou val de caniculă, în mai multe oraşe ale ţării.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de MAE, autorităţile locale au emis cod roşu pentru caniculă, valabil în ziua de 24 iulie, pentru oraşele: Brescia (Lombardia), Bolzano (Trentino Alto-Adige), Florenţa (Toscana), Perugia (Umbria) şi Torino (Piemonte).
 

Pentru ziua de 25 iulie, codul roşu pentru caniculă este extins şi pentru oraşele Bologna (Emilia-Romagna), Frosinone, Rieti, Roma (Lazio), Genova (Liguria), Pescara (Abruzzo), Trieste (Friuli Venezia Giulia) şi Verona (Veneto). A fost emis, de asemenea, cod portocaliu de caniculă pentru mai multe oraşe din nordul şi centrul ţării.

Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea Buletinului meteo emis de Ministerul Sănătăţii (disponibil la adresa: http://www.salute.gov.it/portale/caldo/bollettiniCaldo.jsp?lingua=italiano&id=4542&area=emergenzaCaldo&menu=vuoto&btnBollettino=BOLLETTINI), precum şi site-ul Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ şi al Serviciului de Protecţie Civilă: www.protezionecivile.gov.it.

Caniculă și în Olanda

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Ţărilor de Jos că Institutul Regal Olandez de Meteorologie (KNMI) a emis un cod portocaliu de caniculă pentru perioada 23-26 iulie.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de MAE, a fost activat Planul Naţional pentru căldură extremă şi se recomandă populaţiei luarea măsurilor necesare pentru prevenirea deshidratării şi a supraîncălzirii organismului.

De asemenea, Căile Ferate Olandeze au luat măsuri suplimentare pentru evitarea unui posibil disconfort al călătorilor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga + 31 (0) 70 354 15 80, + 31 (0) 70 322 86 12, +31 (0) 70 331 99 80, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Ţărilor de Jos + 31 (0) 6 22 82 33 00 şi telefonul de permanenţă al secţiei consulare +31 (0) 651 596 107.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://haga.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Citeşte mai multe despre:   canicula

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 




Serviciul de email marketing furnizat de