x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Veşti proaste de la ANM! În weekend va fi ger, ninsori și vânt puternic

Veşti proaste de la ANM! În weekend va fi ger, ninsori și vânt puternic

22 Mar 2018   •   15:21
Veşti proaste de la ANM! În weekend va fi ger, ninsori și vânt puternic

Vremea pe 23 martie 2018 va fi deosebit de rece, anunţă meteorologii de la ANM. Prognoza meteo aduce însă veşti proaste şi pentru acest weekend. Totuşi, încep să apară semne de dezmorţire, semn al unei încălziri pe săptămâna viitoare.

În noaptea de joi spre vineri, înnorările vor fi persistente în regiunile din jumătatea de sud unde ninsorile vor fi frecvente, se va depunde strat de zăpadă local consistent. Potrivit ANM vântul va avea intensificări. În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei ninsorile vor deveni abundente, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi temporar 65...70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii. În sudul şi în estul Dobrogei precipitaţiile vor fi mixte şi vor fi condiţii de polei. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, vântul va sufla slab şi moderat şi va ninge slab doar pe arii restrânse. Va fi deosebit de rece în toată ţara, în nord şi în centru va fi ger, iar în sud şi sud-est intensificările vântului vor amplifica senzaţia de frig. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -11 şi -1 grad.

Vremea 23 martie 2018 în ţară

Vineri, vremea se va menţine deosebit de rece, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde pe parcursul zilei ninsorile se vor semnala pe arii extinse şi vor fi însemnate cantitativ, cu depunere de strat nou de zăpadă, local consistent, iar vântul va avea intensificări. În sudul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi temporar 65...70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii. În jumătatea de nord-vest a teritoriului, înnorările vor fi temporare, precipitaţiile, predominant ninsori, vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala la nivel local, iar vântul va sufla slab şi moderat. Vor fi condiţii de polei. În cursul nopţii, treptat, vremea se va ameliora, aria ninsorilor se va restrânge considerabil, iar vântul va fi în diminuare, menţinându-se în general moderat în regiunile estice, unde va spulbera zăpada depusă anterior. Temperaturile maxime se vor încadra între -4...-3 grade în Moldova şi estul Transilvaniei şi 6...7 grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 grade şi -1 grad, mai scăzute, spre -10 grade, în depresiuni. În sud-estul teritoriului, intensificările vântului vor amplifica senzaţia de frig.
Presiunea atmosferica va scădea la valori notabil mai mici decât cea normală.

Prognoza meteo pentru 24 martie

Sâmbătă, vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va avea înnorări şi doar pe arii restrânse, la munte, în sud-vestul şi, posibil, nord-estul ţării, va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1...2 grade, local, în estul, sudul şi centrul ţării şi 7...8 grade în nord-vest, iar cele minime se vor situa între -8 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni şi în jumătatea nordică a Moldovei, spre -12...-10 grade.
Presiunea atmosferica va creşte, dar modest.

Prognoza meteo pentru 25 martie 2018

Duminică, vremea se va menţine rece, chiar deosebit de rece în estul şi sudul teritoriului, deşi valorile termice vor fi în creştere faţă de zilele precedente. Cerul va avea înnorări şi, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, vor fi precipitaţii în sudul şi sud-estul ţării, predominant ploi în zonele joase de relief şi mai ales ninsori şi lapoviţă la munte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, trecător, în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1...2 grade în regiunile extracarpatice şi 9...10 grade în cele vestice, iar temperaturile minime se vor situa între -5 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni şi în nordul Moldovei, spre -10...-8 grade.

Vremea pe 23 martie în Bucureşti

Vineri: rece, ninge abundent, maxima de 0 grade, minima de -4...-2 grade
Sâmbătă: rece, maxima de 2 grade, minima de -4...-2 grade
Duminică: rece, maxima de 3 grade, minima 0...1 grad

Cum va fi vineri la munte

Vremea va fi închisă şi se va menţine deosebit de rece. Pe parcursul zilei va ninge pe arii extinse, în masivele sudice şi sud-estice abundent şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze la rafală de 50...60 km/h şi temporar, în special pe creste de peste 65...70 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada, determinând astfel scăderea vizibilităţii. Noaptea, aria ninsorilor va fi în restrângere, intensitatea acestora în diminuare, iar vântul va slăbi considerabil în intensitate, urmând a sufla slab şi moderat.

Cum va fi în Europa pe 23 martie

Tot mai mult din continent va fi acoperit de nori mai mult sau mai puţin consistenţi, astfel încât vreme predominant frumoasă va rămâne numai în sud-estul Franţei şi nord-vestul Italiei, parţial în Finlanda şi nordul Suediei. Precipitaţii se vor semnala pe arii extinse în sud-estul şi nord-vestul Europei, local - în ţările vestice, centrale şi scandinave, de asemenea vestul Rusiei, iar izolat sau pe alocuri - în rest. Ninsori abundente şi temporar lapoviţă vor afecta sudul României şi nordul Bulgariei, pe când în celelalte regiuni fenomenele pluviale vor fi mai modeste. Viteze de nivel moderat spre puternic ale vântului se vor înregistra în largul oceanului la vest de Golful Biscaya şi pe mările Nordului, Neagră şi Mediterană, vânt slab la moderat va sufla în estul continentului, iar cu precădere slab va circula aerul în rest. Faţă de intervalul anterior, în regimul termic nu vor surveni schimbări spectaculoase - însă, relativ notabilă se întrevede a fi încălzirea din Peninsula Iberică; ziua se află la începutul unui interval de încălzire lentă în toată Europa, începând din sud-vest.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: ger ninsori vant puternic