x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Veşti proaste de la meteorologi: Vremea se va răci accentuat şi va ploua torenţial în toată ţara

Veşti proaste de la meteorologi: Vremea se va răci accentuat şi va ploua torenţial în toată ţara

03 Oct 2019   •   13:48
Veşti proaste de la meteorologi: Vremea se va răci accentuat şi va ploua torenţial în toată ţara

Vremea se schimbă radical. De la temperaturi de 30 de grade Celsius vom trece brusc la maxime de 16 grade în mare parte a ţării, dar şi în Capitală.

Meteorologii au emis deja o informare de vreme rea.

Vor fi şi perioade cu fenomene specifice instabilităţii atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie în special în Transilvania şi Moldova, apoi şi în regiunile sud-estice.

Se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat, posibil, vijelii şi grindină.

Vântul va avea local şi temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40-50 km/h.

Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest şi nord-vest, iar vineri (4 octombrie) şi în restul teritoriului.

„Dacă zilele acestea ne-am bucurat de temperaturi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, maxime ce au urcat la amiază până la 30-31 de grade în partea de sud a țării, un sistem frontal va determina scăderea termică cu valori de peste 10, chiar 15 grade în unele orașe.

Astăzi, acest sistem frontal se resimte deja în partea de nord-vest a teritoriului, acolo unde valorile termice au scăzut. Ieri am avut maxime de 28-29 de grade, acum nu avem mai mult de 11-12 grade în partea de nord-vest a țării.

Acest sistem frontal va avansa, iar mâine îl vom resimți și în partea de sud și de sud-est, unde temperaturile vor scădea accentuat.

Astăzi, inclusiv în zona Capitalei, vom înregistra 30-31 de grade, mâine nu vor fi mai mult de 14-15 grade”, a spus meteorologul Alina Șerban, joi, la Antena 3.

×