x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru perioada 27 MAI – 9 IUNIE 2013

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru perioada 27 MAI – 9 IUNIE 2013

27 Mai 2013   •   13:44
Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru perioada 27 MAI – 9 IUNIE 2013

Vremea va continua să fie oscilantă din punct de vedere termic în următoarele două săptămâni. Potrivit prognozei valabilă în intervalul 27 mai - 9 iunie 2013, până spre sfârşitul acestei săptămâni, în majoritatea zonelor ţării temperaturile vor fi în creştere până la 27 de grade Celsius, însă din 30-31 mai şi până în 4 iunie revin aversele. În acelaşi interval, mercurul din termometre va scădea semnificativ pe timpul zilei, până spre cel mult 24-25 grade Celsius.

În zona Banatului, valorile termice vor fi în creştere la începutul intervalului, astfel încât maximele diurne, de la o medie de 19 grade în prima zi, vor atinge aproximativ 27 de grade pe data de 29 mai, iar minimele nocturne vor marca o creştere de 7 grade în această perioadă. Începând cu data de 30 mai, vremea se va răci, iar între 31 mai şi 3 iunie mediile termice se vor situa în jurul a 20 de grade ziua şi 11 grade noaptea. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic va marca o creştere uşoară de la o zi la alta, care va conduce, până pe 9 iunie, la valori maxime de 25 de grade şi minime de 14 grade. Ploile, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, începând cu data de 29 mai, dar mai importante cantitativ vor fi pe 30 mai.

Pentru regiunea Crişanei, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă pentru sfârşitul lunii mai, dar regimul termic va fi în creştere treptată şi pe data de 29 mai mediile temperaturilor vor fi cu aproximativ 10 grade Celsius mai ridicate decât în prima zi, maximele atingând 26-27 de grade şi minimele 13 grade. În următoarele zile, un nou proces de răcire va determina, în intervalul 31 mai - 3 iunie, temperaturi diurne de 20 de grade, în medie, şi nocturne de 10-11 grade, mai scăzute decât mediile multianuale ale perioadei. În a doua săptămână va avea loc o încălzire uşoară şi treptată, astfel că, la sfârşitul perioadei de prognoză, vremea va fi normală termic pentru prima decadă a lunii iunie, cu maxime de 24 de grade şi minime de 13 grade. Vor fi frecvente aversele însoţite de descărcări electrice, dar cantităţile de apă vor fi mai însemnate în jurul datei de 30 mai.

Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, debutul intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme mai rece decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii mai, dar până pe 29 şi 30 mai se vor înregistra temperaturi maxime de 25 de grade, cu aproximativ 8 grade mai mari faţă de cele din prima zi. Între 30 mai şi 1 iunie, regimul termic diurn va scădea, în medie, cu 6 grade, pentru ca apoi, până la sfârşitul perioadei de prognoză, să crească uşor de la o zi la alta, spre 21-22 de grade, în ultima zi. După primele dimineţi răcoroase, temperaturile nocturne se vor situa în jurul unei medii de 10 grade în cea mai mare parte a intervalului.
Aversele de ploaie şi descărcările electrice se vor semnala frecvent pe tot parcursul perioadei de prognoză, iar caracterul de torenţialitate al ploilor se va manifesta mai ales în jurul datelor de 30-31 mai şi 4 iunie.

În zona Maramureşului, creşterea valorilor termice din primele zile ale intervalului de prognoză va fi de aproximativ 10 grade, determinând, pe 29-30 mai, medii ale maximelor de 24-25 de grade şi minime de 12 grade. În următoarele două zile va avea loc un proces de răcire, iar după data de 3 iunie regimul termic va marca o creştere treptată până la sfârşitul perioadei de prognoză, când se vor atinge temperaturi diurne de 23 de grade şi nocturne de 12 grade. Ploile, prezente în fiecare de zi, vor avea mai ales caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai importante va fi semnificativă în jurul datelor de 30-31 mai şi 4 iunie.

În Moldova, după o primă zi răcoroasă, cu medii ale maximelor de 19 grade, vremea se va încălzi treptat. Pe 30 mai, temperaturile diurne vor atinge 26-27 de grade, iar minimele nocturne vor fi de aproximativ 13 grade şi se vor menţine în jurul acestei valori până la sfârşitul perioadei de prognoză. Cu toate acestea, regimul termic diurn va marca o scădere de circa 6 grade în intervalul 31 mai - 2 iunie, pentru ca apoi temperaturile să crească uşor de la o zi la alta, în ultimele zile urmând a se înregistra valori maxime de până la 24 de grade. Probabilitatea de ploi, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, va fi mai mare după data de 31 mai, când se vor înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate.

Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, regimul termic diurn va avea o evoluţie marcată de uşoare variaţii periodice, astfel încât mediile temperaturilor maxime, de aproximativ 21 de grade în prima zi, vor creşte spre 25 de grade pe 30 mai. Valorile termice vor scădea uşor şi vor atinge 23 de grade pe 2 iunie, pentru ca, ulterior, să crească din nou, uşor, dar constant, revenind la 25 de grade spre sfârşitul intervalului. Mediile minimelor nocturne se vor situa, în medie, între 14 şi 16 grade în cea mai mare parte a perioadei de prognoză. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată după data de 31 mai.

În zona Munteniei, în primele zile vremea se va încălzi, de la 21 de grade în prima zi, până la o medie de 28 de grade pe 30 mai. Ulterior, se va răci din nou, spre 23 de grade pe 2 iunie, după care va urma o creştere uşoară de la o zi la alta, care va determina la sfârşitul intervalului de prognoză medii ale temperaturilor diurne de 26 de grade, ce vor caracteriza un regim termic normal pentru prima decadă a lunii iunie. Minimele nocturne se vor situa între 11 şi 14 grade în cea mai mare parte a intervalului. După data de 30 mai se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, iar în jurul datei de 31 mai, ploile vor fi mai însemnate cantitativ.

În Oltenia, vremea, răcoroasă în prima zi, se va încălzi treptat, astfel încât pe 29-30 mai mediile maximelor vor atinge 26 de grade, iar ale minimelor vor fi de aproximativ 13-14 grade, cu circa 6 grade mai mari decât la începutul intervalului. Va urma o scădere uşoară, spre 20 de grade pe 1 iunie, după care temperaturile vor creşte treptat, vremea devenind normală termic în ultimele zile, când maximele diurne vor atinge 25 de grade şi minimele nocturne vor fi de 14 grade. Ploile se vor semnala frecvent după data de 30 mai, dată la care se vor înregistra şi cele mai însemnate cantităţi de apă. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice.

La munte, valorile termice vor marca o creştere de 8-9 grade în primele zile, atingând medii ale temperaturilor diurne de 16-17 grade, pe 29-30 mai, când minimele vor fi de aproximativ 8 grade, faţă de 1-2 grade la începutul intervalului de prognoză. Ulterior, în intervalul 31 mai - 4 iunie, vremea se va răci uşor, în medie spre 12 grade ziua şi 4-5 grade, noaptea. Apoi, un nou proces de uşoară încălzire va determina spre sfârşitul intervalului valori termice cu aproximativ patru grade mai ridicate, vremea devenind normală termic pentru început de iunie. Aversele, însoţite de descărcări electrice, vor fi frecvente, mai ales în cursul după-amiezelor, dar vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 30 mai.

Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 27 mai - 9 iunie 2013, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

×