x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, până joi după-amiaza

Vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, până joi după-amiaza

21 Mar 2018   •   15:11
Vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, până joi după-amiaza

Vremea se va menţine deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei, în cea mai mare parte a ţării, potrivit unei informări meteo emise miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). 

În intervalul 21 martie, ora 14:00 - 22 martie, ora 15:00, vremea va fi deosebit de rece, se vor înregistra ninsori moderate cantitativ şi polei. 

În după-amiaza şi seara zilei de miercuri (21 martie) se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare cu depunere de strat de zăpadă pe arii mai extinse în centrul şi sud-estul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. În prima parte a zilei de joi (22 martie) în sud-vestul şi sudul extrem al teritoriului aria ninsorilor se va extinde, iar vântul va fi în intensificare. 

La începutul intervalului, în sudul Munteniei şi în Dobrogea vor fi precipitaţii mixte, favorizând formarea de polei sau gheţuş. AGERPRES

×
Subiecte în articol: vreme rece