x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea în weekend. Meteorologii anunță temperaturi ridicate

Vremea în weekend. Meteorologii anunță temperaturi ridicate

13 Dec 2019   •   10:21
Vremea în weekend. Meteorologii anunță temperaturi ridicate

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) anunță o vreme caldă pentru acest weekend, cu temperaturi peste valorile normale ale perioadei. Maximele vor atinge 15 grade Celsius, sâmbătă și duminică.

Vineri, temperaturile se vor situa cu mult peste cele normale în a doua decadă a lunii decembrie, astfel că maximele se vor încadra între 3 şi 13 grade, iar minimele între -2 şi 9 grade. Cerul va fi parţial noros în vest, nord-vest şi centru, dar şi în extremitatea de sud-est, în timp ce în restul teritoriului înnorările vor fi persistente.

Va ploua local în Oltenia, Muntenia şi Moldova şi pe spaţii restrânse în celelalte regiuni. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, va ninge şi vântul va continua să sufle tare, viscolind zăpada. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul masivelor, iar local şi în zonele mai joase de relief. Izolat va fi ceaţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de viscol pentru zona montană înaltă din 12 judeţe şi depunere de strat consistent de zăpadă, valabilă până sâmbătă, la ora 10:00.

În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge şi vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70 -80 km/h.

Stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: vremea weekend