Dragostea pluteşte în aer... Întinde mâna, dacă vrei s-o atingi!

Iarna trage după ea şi uşa marilor carnavaluri. La Nisa şi la Veneţia (“A Nice et aa Venice” – cum zice francezul, mândru de jocul lui de cuvinte) cele mai spectaculoase dintre evenimentele începutul de an în termeni de vilegiatură, locul zgomotoaselor parade cu costume şi măşti e luat de languroase priviri, tandre îmbrăţişări şi senzitive plimbări amoroase. Rătăcim şi noi, pe cărările presărate de confetti, de-a lungul Coastei de Azur şi în Cetatea Lagunară, căutând să surpindem acel “je ne sais quoi” al iubirilor ce se-nfiripă în prag de primăvară, izbucnind pe neaşteptate, ca florile din strânsoarea mugurelui.

Pe Coasta de Azur
Sintagma “Coasta de Azur” conţine în ea şi cerul, înălţimile, nu doar întinsul mării. Înţelege asta călătorul la pas prin cele câteva orăşele franceze care se înşiruie în zona înaltă a Rivierei. Este ceea ce francezul numeşte “Le Pays des Trois Corniches” – ţara celor trei cornişe.
Laşi, deci, în urmă Nisa-la-Bella, cu emblematicul palat-hotel Negresco (înălţat acum un veac de un român care-a îndrăznit să viseze), Nisa deznădejdii şi a reinventării lui Panait Istrati, Nisa întâlnirii de taină dintre Pallady şi Matisse, Nisa Reginei Maria a României, stăpână, pentru un buchet de timp, peste străvechiul castel Fabron. Laşi în urmă fermecătoarea şi victorioasa cetate nisardă, pentru a te aventura în micile orăşele de pe “cornişe”...
Villefranche-sur-Mer, Saint-Jean-Cap-Ferrat, Beaulieu-sur-Mer, Eze, La Turbie, Cap d'Ail (cu vila în care-a locuit, o vreme, Titulescu) – acestea sunt, dacă vreţi, perlele pe care Franţa le-a aşezat la gâtul Mediteranei.
Dintre toate, se detaşează Eze, supranumit şi “grădina suspendată a mării” sau “balconul Rivierei”, un mic orăşel “atârnat” de stânci, cu aceeaşi vigoare a plantelor agăţătoare. Cetatea medievală a sedus, la propriu, numeroase celebrităţi, inspirându-le ori “deturnându-le” opera. Friederich Nietzsche a fost fascinat de panoramă şi de marea care-şi schimba culoarea la fiecare ceas al zilei, neostenind să se plimbe prin grădina care cobora dinspre ruinele cetăţii medievale spre mare. Obişnuia să spună că acest spaţiu contemplativ incită... la... filosofare.
La Villefranche-sur-Mer, călătorul nu trebuie să ocolească citadela Saint-Elme, ridicată în secolul al XVI-lea de Ducele de Savoie, o dată cu forturile-satelit Mont-Alban şi Saint-Hospice. Tot atunci s-a făcut prima amenajare a Portului Darse (unde staţionau galerele), ridicat la ragul de “port regal” în 1713.
Pe “rue Obscure” te întorci în secolul al XIV-lea. Locul păstrează şi astăzi întreagă magia medievală şi nu de puţine ori a fost locul ideal de desfăşurare a scenelor de capă şi spadă din filmele istorice franceze.
Beaulieu-sur-Mer este, aşa cum o arată şi numele, un... loc frumos. Deasupra mării. A ştiut-o şi Gustave Eiffel, care a fost captivat de farmecul micului burg, devenind rezident aici. Nu este însă singurul vizionar al cărui nume este legat de Beaulieu-sur-Mer.
Primul primar al comunei, Hippolyte Marinoni, este inventatorul rotativei de tipărit, iar celebrul arhitect Bovis a proiectat pentru Beaulieu un superb pavilion de muzică.
Sunt încă atâtea de spus şi de scris...! Dar, până la urmă, nu mi-am propus decât să vă incit să porniţi să descoperiţi singuri o lume pentru care de multe ori cuvintele se dovedesc a fi prea puţine. O lume romanţioasă, romantică şi romanescă... O lume în care dragostea îşi află atât de lesne-adăpost.

În laguna veneţiană
Coasta de Azur continuă discret cu ţărmul liguric al Italiei. Noi vom traversa însă peninsula, pe lăţime, până-n laguna veneţiană, pentru a degusta dragostea... în stil italian. Şi vă propun cinci locuri de vizitat când eşti îndrăgostit de sufletul Serenissimei, iar ea ţi se oferă, precum curtezanele-i celebre, pe Ponte delle Tette, pe gratis!
Unu! Piaţa San Marco. De vizitat la orele dimineţii, când mulţimile încă n-au asaltat-o. Când magazinile căptuşite cu suveniruri (scumpe) abia se deschid. Privitul pe fereastră, admiratul, strânsul de amintiri colorate dincolo de apele irişilor e, însă, gratis. La fel, ruga însingurată, în Bazilica San Marco şi sincerul oftat de uimire dinaintea icoanelor de mozaic bizantin. De-acolo, doar un pas ai de făcut până în Piaţeta San Marco, flancată de Palatul Dogilor (de o parte) şi de Biblioteca Marciana (de cealaltă parte), fondată de Petrarca – cel veşnic înamorat de Laura lu. Cele două coloane, cu leul bibliofor şi Sfântul Marcu (protectorul oraşului) îi aşteaptă şi astăzi pe navigatorii veneţieni, scrutând zarea, dincolo de turlele bisericii de pe insula Sfântului Gheorghe.
Doi! Podurile Veneţiei. Traversând canale şi canalette, unind palate şi piaţete, după principiul suveicii. Pe însoritul Canal Grande, arcul marmoreic al Podului Rialto, cu umbrele neguţătorilor evrei veghind viermuiala turiştilor şi-a vânzătorilor de amintiri spectaculoase. Ponte dell’Academia, între Campo di San Vidal şi Campo della Carita, cu superba privelişte asupra bazilicii Santa Maria della Salute. Adu un lacăt cu tine şi-nchide-l acolo, de una dintre zăbrelele lui de lemn. Se spune că dorinţele prinse cu lacătul pe Ponte dell’Accademia se vor împlini, nesmintit.
Puntea Suspinelor ­ podul acoperit, ce leagă Palatul Dogilor de vechea închisoare veneţiană ­ nu trebuie ocolită nici ea. Se spune că acei care trec pe sub pod încă pot auzi suspinele prizonierilor din trecut… deşi alte suspine pot fi mai clar auzite, azi, cele ale îndrăgostiţilor care coboară spre mare, cu gondola de un negru lucios.
Trei! Basilica di Santa Maria della Salute. Ridicată după “anul ciumei” (1630), este una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase biserici din oraşul lagunar. În ea, găseşti celebre lucrări de Tizian şi Tintoretto. De altfel, bisericile Serenissimei sunt un singur, mare muzeu de artă plastică, nu există practic nici o bazilică în care să nu afli măcar o pânză pictată de un maestru al picturii…
Patru! Muzeul Muzicii. Multe biserici funcţionează astăzi ca muzee sau săli de concerte. Una dintre acestea este şi Biserica Sfântului Maurizio, aflată la numai un sfert de ceas de mers pe jos de la Piaţa San Marco. Museo della Musica adăposteşte o impresionantă colecţie de instrumente muzicale din secolele XVII-XIX.  Pe aceste instrumente de epocă se cântă – încă – în cadrul unor concerte excepţionale, la care intrarea este gratuită.
Cinci! Ghetoul veneţian… a cărui istorie l-a tulburat până şi pe marele Will. Shakespeare. Numele său (getto sau ghetto) vine, se spune, de la cel al unei vechi turnătorii care se afla chiar în locul unde veneţienii au hotărăt, la începutul veacului al XV-lea, să înfiinţeze cartierul evreiesc. Până la cucerirea Veneţiei de către Napoleon, în Ghetto Vecchio, evreii erau… încuiaţi peste noapte. În apropiere de Ponte delle Guglie, Sotoportego del Ghetto Vecchio încă poartă urma drugului vechi şi-a lacătului care se-ncuia cu zgomot greu, metalic, în fiecare seară, pentru a fi deschis în zorii zilei. Dacă treceţi dincolo de poartă, în drumul vostru spre Ghetto Novo (şi spre Muzeul Evreiesc), opriţi să gustaţi celebrele “dolci ebraici”… acele dulciuri despre care legenda spune că au servit ca sursă de inspiraţie pentru bucătarii veneţieni din fiecare mare palazzo (“în vreme ce evreii rămâneau peste noapte închişi în ghetto, bucatele lor se lăfăiau până în zori pe mesele patricienilor”, îmi spunea cândva un rabin, în Campo del Ghetto Novo).
Mai e apoi Veneţia acelora care au împlinit, pentru mileniul 3, testamentul eruditului înaintaş Nicolae Iorga, care-a dăruit tinerimii studioase române un palat în inima Serenissimei, pe Strada Nova. Palazzo Correr, clădirea pe care astăzi, în cetate flutură drapelul românesc, sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică “Nicolae Iorga”, palatul meu veneţian cu prieteni.
Veneţia mea! Veneţia voastră… Şi amintirea anotimpului în care, pornind în căutarea cuibului iubirii lui Vasile Alecsandri pentru Elena Negri, am intrat în apartamentul lor din Palazzo Benzon şi-am găsit trăindu-şi acolo povestea de dragoste veneţiană o prinţesă, o mare pianistă, nepoata lui Napoleon Bonaparte, Principesa Caroline Murat-Haffner.
Dragostea pluteşte în aer... Întinde mâna, dacă vrei s-o atingi!