1001 de colecţii şi poveşti

O vizită la Muzeul Colecţiilor de Artă îţi creează o stare de poveste din “1001 de nopţi”. Ţi se deschid porţile Palatului Romanit şi intri în magica lume a colecţionarilor. Ajungi undeva, pe vremea romanilor, treci prin mereu (pentru noi) straniul Orient, calci pe străzile Parisului, pe nişte câmpuri din Franţa, o frântură de Italie, te îmbată şi puţin parfum de Balcic – rămâi uimit în faţa unui buchet de irişi al Reginei Maria, te trezeşti repede pe străzile din Centrul Vechi al Bucureştilor, admiri bijuterii grele, rămâi iarăşi uimit în faţa cristalurilor albastre, auzi cântând cocoşul de Hurez şi te închini la icoane cum n-ai mai văzut.   

O altă senzaţie, foarte plăcută, pe care ţi-o dă vizitarea acestui loc este aceea că nu trebuie să ai studii de specialitate, nu trebuie să cunoşti istoria artei pentru a te bucura de frumuseţile de aici. E un muzeu prietenos, cu multe minunăţii, ce invită pe orice iubitor de frumos să petreacă o zi sau mai multe din viaţa sa închipuindu-se stăpânul comorii.

Doamna Dana Dragomir a păstorit acest muzeu zeci de ani. Acum ne spune din nou povestea. Ne poartă prin tot ce am arătat mai sus şi alege să creştem cronologic în cunoaştere. Acum aflăm istoria colecţiei Anastase şi Elena Simu. Inima acestui muzeu.

Colecţia Anastase şi Elena Simu este considerată cea mai veche colecţie de artă donată statului român. Ea este dăruită în 1910, iar în 1927 Anastase Simu inaugurează muzeul care îi poarte numele. Adăpostea această colecţie a lui, care s-a îmbunătăţit pe parcursul anilor. “Anastase Simu era moşier, făcuse nişte studii economice, după care a renunţat la ele; s-a căsătorit cu Elena şi mare parte a averii lui provenea din această căsătorie. El era înclinat către colecţionarea operelor de artă, nefiind specialist, sau neavând un gust extraordinar, colecţia lui, la început, avea lucruri destul de amestecate ca valoare şi ca gust; în timp, având şi foarte mulţi bani, el ştie să se orienteze, să asculte şi sfaturi – a avut un consilier ­ directorul Muzeului Simu avea să fie Marius Bunescu, un pictor interbelic cunoscut ca pictor şi, bineînţeles, cu un gust necesar şi propriu pentru această misiune. Muzeul Simu a fost o reuşită pe harta culturală a Bucureştiului în acea vreme, era construit ca plan după templele greceşti ­ cu fronton, cu coloane; în epocă a rămas celebru pentru cum arăta el în exterior, ca arhitectură, şi pentru cum era aranjat în interior; se poate face o comparaţie aşa – păstrând proporţiile ­ între Louvre şi Muzeul Simu. Era ideea aceea de aglomerare foarte mare a obiectelor”, ne spune doamna Dragomir istoria acestei colecţii, timp în care admirăm şi mângâiem cu privirea fiecare exponat. “Simu călătorea foarte mult la Paris şi de acolo se inspira. Colecţia pe care o avem noi este o colecţie mare, care are aproape 700 de lucrări – în special pictură şi sculptură.”

În anii ’60, minunea de muzeu Simu este dărâmată şi pe locul ei se face blocul Eva. O parte a lucrărilor a fost preluată de Muzeul Naţional de Artă, iar restul de Muzeul Municipiului Bucureşti. În 1978, când se înfiinţează Muzeul Colecţiilor, cele de la Muzeul Municipiului sunt transferate la la Palatul Romanit. “Deşi vârfurile colecţiei Simu nu sunt la noi, totuşi, ea este o colecţie remarcabilă pentru valoarea ei documentară ­ prima donată statului, este o colecţie făcută de un om care, la deschiderea muzeului, spune las această colecţie – fac acest muzeu pentru ca toată lumea să se bucure de lucrurile pe care le-am adunat eu. Era însufleţit de ideea aceasta a colecţionarului adevărat, de o idee nobilă de a face un muzeu pentru public.”

Cei de astăzi au încercat să aranjeze Colecţia Simu după ideile care au existat în sufletul şi în mintea colecţionarului, în sensul că el  avea muzeul aranjat pe şcoli. “Noi am făcut o selecţie ­ cam trei sferturi – cu pictura românească începând cu secolul al XIX-ea – Constantin Lecca, Constantin Daniel, Rosenthal ­ începutul picturii moderne româneşti; Sava Henţia, avem Ştefan Luchian. Cumpăna, Camil Ressu. Este o selecţie mică, dar cu nume foarte importante, care au fost apreciate mereu; Costin Petrescu ­ cel care a făcut Atheneul. Am pus lucrări ale unor pictori pentru istoria artei româneşti şi evoluţia ei, mai puţin poate cunoscuţi şi expuşi, pe care Simu i-a promovat prin achiziţionarea şi expunerea în muzeul său. Dimitrie Serafim. Costin Petrescu a fost şi pictor de şevalet, nu numai de pictură murală, Carl Storck.” În acest timp trecem, cu paşi uşori, prin toate încăperile în care este expusă Colecţia Simu. Alţi autori români ­ Gheorghe Petraşcu, Marius Bunescu, Lucian Grigorescu, Samuel Muntzner, Constantin Artachino... o mică panoramă a artelor plastice româneşti.

Următoarea sală este combinată ­ “Artă pictură flamandă din Ţările de Jos, artă germană. Nu sunt nume sonore, eu pot să recomand sala pentru iubitorii de artă în măsura în care pictura secolului al XIX-lea este adusă acum în faţă şi aceşti pictori sunt reconsideraţi şi se vând din ce în ce mai bine, sunt colecţionaţi şi puşi în lumină. Sunt multe maniere de a picta aici, ducându-ne la pictura flamandă gen pictură statică sau peisajele care te duc cu gândul ­ forţând puţin nota, la maeştrii olandezi şi flamanzi. Sculpura este germană, suedeză, aici e vorba de şcoala franceză şi şcoala elveţiană, Simu fiind un admirator al artei franceze. Apoi sunt portretele Elenei şi Anastase Simu făcute de pictori francezi. Simu fiind un om foarte bogat şi cu foarte mare relaţii era prieten şi cu domnul Bourdell; busturile în bronz ale celor doi făcute de Antoine Bourdell; Henri Martin, pictor cunoscut, aflat la mare căutare acum. Mai avem pictură italiană, spaniolă, suedeză. O foarte frumoasă reprezentare a graficii româneşti şi străine: Aman, Sathmary, Aurel Jiquidi, Apgar Baltazar. «Irişi», o lucrare suavă a reginei Maria. Mişu Teişanu, foarte vândut între cele două războaie mondiale, cu o grafică mai uşoară. Un Pissaro. Moucha.”
Plimbarea noastră prin cele 1001 de poveşti se încheie aici.
Muzeul Colecţiilor de Artă este un loc aparte, care poate da dependenţă. Dar cine fuge de a fi dependent de frumos?!
___________________________

Minunea din Palatul Romanit
Muzeul Colecţiilor de Artă este găzduit în clădirea fostului Palat Romanit. Edificiul, a cărui construcţie a început în jurul anului 1812, este unul din reperele importante ale începuturilor arhitecturii moderne din Bucureşti. Finalizat de vistiernicul Grigore Romanit (Romanet), al cărui nume îl poartă, palatul a fost supus de-a lungul timpului unor transformări masive, rămânând însă un martor al vieţii politice, sociale şi culturale a capitalei.

Inaugurat în 1978 ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimoniu artistic. Din 1986 până în 2009 muzeul a fost deschis parţial pentru public, iar la începutul anului 2009 muzeul a fost închis, ca urmare a avansării lucrărilor de consolidare şi restaurare.

Redeschiderea integrală pentru public a Muzeului Colecţiilor de Artă a avut loc în data de 4 iunie 2013. Fostul Palat Romanit poate valorifica într-o viziune modernă patrimoniul muzeal pe care îl găzduieşte ­ 34 de colecţii. Expunerea lor ţine seama de specificul patrimoniului, urmărind redarea configuraţiei originare a fiecărei colecţii, într-o prezentare coerentă atât sub raport cronologic, cât şi sub raportul filiaţiilor stilistice.

MCA are misiunea de a conserva dar şi de a pune la dispoziţia publicului un fond reprezentativ pentru fenomenul artistic şi pentru colecţionismul din România, contribuind la formarea şi transferul de valori culturale şi morale. Readuce la viaţă perioada interbelică, în care se conturează şi se impun renumite colecţii precum cele ale lui Garabet Avachian, Marcu Beza, Béatrice şi Hrandt Avakian ş.a. Selecţia pieselor stă mărturie nu doar pentru gustul diferiţilor colecţionari, ci şi pentru mijloacele materiale de care dispuneau.
Colecţionarii îşi îndreaptă atenţia şi spre lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă de provenienţă occidentală sau orientală. Anumite colecţii se remarcă prin tematica foarte clar definită (colecţia Simu – artă românească şi franceză, colecţia Béatrice şi Hrandt Avakian – artă decorativă şi orientală, colecţia Marcu Beza – arta Orientului Apropiat), în timp ce altele au un caracter monografic (colecţia Iosif Iser, colecţia Corneliu Baba, colecţia Lucia Demetriade Bălăcescu). (text pus la dispoziţie de Muzeul Naţional de Artă al României)