Malta a fost “raiul copilăriei” Reginei Maria...

Malta grădinilor fermecate şi-a hipodromului de la Marsa; Malta în care trecerea în adolescenţă s-a făcut nu fără împotrivire – de citit acel deja “clasic” episod al lungirii fustelor şi rochiţelor, semn al ieşirii din vârsta inocenţei; în sfârşit, Malta primului fior, nemărturist, al îndrăgostirii...

Nu este prima dată când scriu despre asta ­ şi nu va fi nici ultima oară când (re)povestesc călătoria mea în Malta, pe urmele Reginei Maria, cu “Povestea vieţii mele” mereu la îndemână, ca să recitesc un pasaj sau altul. Malta m-a fascinat înainte de a o cunoaşte, poate tocmai pentru că ea, “regina mea” şi-a inimilor atâtor români, o numeşte încă de la început “Raiul copilăriei mele!”. Aşa, cu semnul de exclamare inclus... Nepoata a doi dintre cei mai puternici suverani ai Europei – Regina Victoria a Marii Britanii şi Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei – prinţesa Maria de Edinburgh (viitoarea prinţesă şi apoi regină a României) a păşit pentru prima dată pe Malta în seara zilei de 30 octombrie 1886, la o zi după cea de a unsprezecea ei aniversare. Yachtul reginei Victoria, “Osborne”, pătrundea maiestuos în golful La Valetta, acolo unde prinţul Alfred, tatăl ei şi comandantul flotei britanice din Mediterana, le aştepta pe ea, pe mama ei, pe surorile ei.

“Se lăsa amurgul când intrarăm în bătrânul şi frumosul port-cetăţuie Valletta. Sub ochii noştri se desfăşura un măreţ tablou: în fund falnicele întăriri, în mare parte cioplite chiar în stâncă, şi la picioarele lor întreaga flotă mediteraneană în podoabe de sărbătoare. (...) Cerul era de un roşu aprins, ca de jăratic, şi apa precum şi stâncile portului se luminau la focul lui; firea orându-i-se o uimitoare iluminaţie cu prilejul acestei sărbători: sosirea a patru fetiţe cu mama lor în fermecata insulă Malta.”

Reuşesc să văd, rând pe rând, câteva dintre locurile despre care “regina mea” a scris. Golful Sfântului Paul, Gozo şi Citadela, Mdina, La Valletta, întreagă, desfăşurându-şi străzile de piatră gălbuie, apoi: catedrale, plaje, temple... Mi se oferă, chiar, şansa unei croaziere la ceas de noapte şi, din larg, insula mi se dezvăluie în acea frumuseţe care-o făcuse să amuţeasca de uimire şi pe Missy în seara aceea de 30 octombrie 1886. Însă locul cel mai neaşteptat dintre toate, în care nu credeam să pot pătrunde, a fost Palatul San Antonio, din Attard. Pe vremuri, reşedinţa de vara a guvernatorului insulei, San Antonio fusese cedat familiei Prinţului Alfred, pe durata şederii ei acolo. Acum, este reşedinţa de vară a preşedintelui Maltei. Popasul în Palat a însemnat enorm. Aproape că nu am avut nevoie de un exerciţiu de imaginaţie, ca să le văd pe zglobiile nepoate ale Reginei Victoria ţinându-se de mână şi luând în stăpânire raiul grădinilor îmbrăcate-n jerbe de bougainvilla. Asta înainte de a lua în stăpânire întreaga insulă, călare... Căci cine nu ştie cât de mult îndrăgea călăria, încă din acele vremuri!