x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Chirurgie pe partituri de Vivaldi

0
Autor: Magda Marincovici 27 Iun 2014 - 16:26
Chirurgie pe partituri de Vivaldi ANGELO BREZOIANU Prof. dr. Ioan Lascar


40.000 de intervenţii chirurgicale. Unele de remodelare a unor zone ale corpului. Altele de reconstrucţie, de replantări şi revascularizări ale extremităţilor amputate. Peste 20 de procedee medicale realizate în premieră naţională, multe dintre ele în premieră absolută, care au făcut înconjurul lumii. În premieră naţională, a abordat complicata chirurgie specifică transsexualităţii. Este membru al multor organisme de specialitate din ţară şi din străinătate şi autor al numeroase lucrări de referinţă. Este fondatorul, organizatorul şi conducătorul Clinicii de Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, începând din 1984.

Este ceea ce ştiam când am intrat în clinica profesorului Ioan Lascăr, etalon de bun gust, armonie şi discreţie. Că în acea clădire, la parter, se face chirurgie plastică, cu bisturiul în materie vie, la următorul nivel, Bogdan, fiul profesorului Ioan Lascăr, face artă plastică încununată de succes şi că la nivelul al treilea este locul unde se spune bună seara după o zi de muncă. Mai ştiam că, în sala de operaţie, Vivaldi şi Beethoven îi sunt profesorului Lascar mâna a doua şi a treia în orice intervenţie chirurgicală.

Că profesorul Ioan Lascăr are o răbdare exemplară şi o disponibilitate fantastică de a formula răspunsuri la cele mai năstruşnice întrebări. Şi că discuţia cu domnia sa este una relaxantă, vindecătoare. Dar nu ştiam că domnia sa are o listă de aşteptare cu programări pentru intervenţii chirurgicale până în toamna anului 2022, dovadă a înaltului profesionalism al chirurgului-artist Ioan Lascăr de azi, plămădit cu grijă, în lungi ani de medicină, sub îndrumarea magistrului, cum îi place să-l numească pe excelentul profesor Agrippa Ionescu.

■ Jurnalul Naţional: 43 de ani de experienţă chirurgicală şi peste 40.000 de intervenţii chirurgicale. Evident, multe dintre ele de excepţie. Ne daţi câteva exemple dintre aceste premiere?
■ Prof. dr. Ioan Lascar:
Un caz unic nu numai în ţară, ci şi în lume este cel al pacientei Lucica Bunghez, constând în raportul 2 la 1 între volumul tumorii şi greutatea corpului pacientei. Înainte de operaţie, pacienta avea 119 kilograme şi după, avea 42. Deci, practic, a pierdut aproape 80 de kilograme.
Canalul Discovery a venit în România pentru a filma două intervenţii chirurgicale de excepţie: “tumora gigantică” despre care v-am vorbit şi cazul “omul-pasăre”. În limbajul pe înţelesul tuturor, pacientul, în vârstă de 35 de ani, suferea de verucoză gigantă. Degetele nu mai erau individualizate, mâinile erau ca nişte lighene imense, ca nişte palete. El nu mai putea efectua activităţi elementare: spălatul pe mâini, mersul la toaletă, nu se putea alimenta, nu se putea îmbrăca etc. Pe mâini, avea crevase urât mirositoare (mirosea îngrozitor de la distanţă, igiena locală fiind imposibil de întreţinut). După câteva operaţii înseriate, tânărul s-a întors la tractorul lui. De fapt, acesta era visul vieţii lui: să poată conduce tractorul. Mâinile lui au devenit normale, funcţionale.

■ Aceasta este o boală rară?
■ Foarte rară. Un caz asemănător a mai fost descris în Thailanda. După ce au văzut filmul celor de la Discovery realizat în România, chirurgii de acolo m-au contactat şi le-am explicat protocolul aplicat de mine. Acest pacient a fost evaluat şi de medici din SUA, dar ei au declarat că pacientul thailandez este fără rezolvare.

■ Aţi spus că acest tânăr a fost supus unei serii de intevenţii. Cam câte au fost?
■ Au fost 4-5 intervenţii chirurgicale.

■ Şi la picioare aţi intervenit chirurgical?
■ Şi la picioare avea veruci uriaşe, care deformau extremităţile. Nu se mai putea încălţa. Dar, paradoxal, după intervenţiile chirurgicale de la mâini, situaţia picioarelor, treptat, s-a ameliorat şi nu a mai fost nevoie să intervin chirurgical.

■ Ştiu că aţi aplicat peste 20 de tehnici medicale în premieră naţională. De fapt, inclusiv cele două intervenţii chirurgicale la care v-aţi referit sunt premiere, premiere absolute. Altele care au fost?
■ Printre acestea, pentru prima oară, în România, am efectuat transfer liper de ansă intestinală pentru reconstrucţie de esofag şi am realizat reconstrucţie dinamică de zâmbet.

I-a redat zâmbetul
■ Cum adică reconstrucţie de zâmbet?
■ O fată de 17-18 ani avea, din naştere, o jumătate de faţă paralizată. Este un caz de excepţie: hemipareză facială congenitală. Practic, în cazul acestei tinere, vorbitul, zâmbitul erau cu totul distorsionate. Le-am explicat pacientei şi părinţilor acesteia care este planul terapeutic şi au fost de acord cu el. Fiind o paralizie din naştere, pacienta nu avea nici nervi, nici muşchi, totul era destructurat din punct de vedere al particularităţilor tisulare locale. Atunci, m-am gândit să transfer un muşchi. Am recoltat un muşchi mic de pe dosul piciorului, care mişcă toate degetele, numit muşchiul extensor scurt al degetelor, şi l-am transferat liber, microchirurgical la obraz. Adică, am luat acel muşchi cu arteră, cu venă, cu nervul lui care-i comanda mişcarea. Anterior, am mai parcurs o etapă chirurgicală, respectiv, de la unul dintre picioare am recoltat un nerv senzitiv, nervul sural, care nu induce o deficienţă funcţională semnificativă, pe care l-am transferat la nivelul feţei, adică, am operat partea sănătoasă unde am descoperit nervul facial sănătos. Cu ajutorul microscopului, am anastomozat, am legat fasciculele grefonului nervos la o parte dintre fibrele nervoase ale nervului facial sănătos. Şi nervul l-am transferat la nivelul hemifeţei paralizate a pacientei. După 8-10 luni, când am avut semne că nervul regenerase până la zona bolnavă, am efectuat cea de-a doua intervenţie. Este o lucrare extrem de laborioasă. Din fericire, organismul nostru este o structură extrem de complexă şi dispune de o mulţime de mecanisme compensatorii. Şi, spre surprinderea mea, a treia, a patra zi de la operaţie, deja muşchiul respectiv avea mişcări voluntare, iar, în timp, cele două jumătăţi ale feţei au câştigat independenţă în mişcări. Este o dovadă a plasticităţii creierului şi a modalităţii formidabile de adaptare la diferite situaţii. Această operaţie se numeşte reconstrucţie de zâmbet.

■ Aţi mai realizat asemenea intervenţii?
■ Dar, vreo cinci. Nu sunt nişte intervenţii frecvente. Dar pacienta despre care v-am povestit era un caz unic, deoarece avea o paralizie pe jumătate a feţei din naştere, ceea ce întâlnim foarte rar. De obicei, întâlnim paralizii după excizia unei tumori aflate la baza creierului sau în zona stâncii temporale care afectează nervul facial sau ca sechelă după paralizia afrigore. Paraliziile afrigore sunt paralizii ale unei jumătăţi de faţă în urma unei răceli. De regulă, acestea se remit în săptămâni sau luni de zile. Dar, în unele cazuri, ele pot fi definitive şi atunci poate fi indicat acest procedeu.

Transsexualismul, boală psihică, tratată chirurgical
■ Tot în premieră naţională, aţi aplicat tehnici ale chirurgiei specifice transsexualităţii, adică de schimbare de sex? Câte aveţi în palmares?

■ Cinci. Şi, în prezent, mai am câteva cazuri pe lista de aşteptare pentru pacienţii cronici. Transsexualismul este o boală cronică, nu este o urgenţă medicală aşa cum este o fractură, un traumatism, o plagă sângerândă etc. Transsexualismul necesită parcurgerea unui protocol terapeutic derulat pe mulţi ani până când pacientul ajunge în sala de operaţie.

■ Aveţi o listă de aşteptare?
■ La ora actuală, lista mea de aşteptare este la nivelul anului 2022 toamna. Adică, un pacient care vine azi la clinica pe care o conduc pentru o intervenţie chirurgicală, care nu este o urgenţă, nu-l refuz şi, dacă acceptă, îl înscriu în lista mea de aşteptare care este la acest orizont de timp.

■ Cum definiţi transsexualismul?
■ Este o boală psihică, o deficienţă de percepţie a apartenenţei la un sex, adică a identităţii sexuale. Fiecare dintre noi, chiar de la naştere, datorită structurii genetice, codificată cromozomial, care ne imprimă caracterele sexuale primare şi secundare şi datorită educaţiei, avem o anumită conştientizare a apartenenţei la un sex sau altul. Sunt pacienţi, poziţionaţi sub umbrela transsexualităţii, care nu conştientizează, în mod clar, această apartenenţă sau o refuză din anumite motive. Ei îşi doresc sau consideră că structura lor este perfect adaptabilă celuilalt sex. Transsexualismul este o boală psihică, tratabilă chirurgical.

■ Câte intervenţii efectuaţi într-un an?
■ Între 800 şi 1.000 pe an. Au fost ani cu câte 1.200. Aşa a am ajuns la cele peste 40.000 de operaţii. Dar, în ultimii ani, o parte din timp o dedic şi participării la evenimente ştiinţifice internaţionale, la întâlnirile în cadrul organismelor internaţionale de specialitate, îndatoririlor ca preşedinte al Comisiei de specialitate din Ministerul Sănătăţii, al Colegiului Medicilor Bucureşti. Să nu uităm că, în Bucureşti, sunt 14.000 de medici, respectiv o treime din totalul medicilor din România.

■ Abia anul trecut s-a introdus la noi, oficial, noţiunea de chirurgie estetică şi vorbim despre chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă. Ce a însemnat, de fapt, această oficializare?
■ Ca reprezentant permanent al României la EBOPRAS – Departamentul Educaţional – şi la IPRAS, anul trecut, am întreprins demersurile necesare pentru a introduce particula de chirurgie estetică în sintagma ce denumeşte în prezent specialitatea. În felul acesta s-a clarificat o problemă pentru toată lumea: cărei specialităţi îi revin competenţa şi responsabilitatea efectuării intervenţiilor de chirurgie estetică.

■ Revenind la profesionalism, la performanţe medicale, suntem cu clinicile noastre la standarde comparabile celor din Occident?
■ Prin aderarea la Uniunea Europeană, alinierea la standarde era necesară şi s-a derulat pe parcursul mai multor ani. Toate domeniile au fost evaluate de experţi şi s-au formulat recomandă ri pentru armonizare, în sensul de a acorda medicilor dreptul la liberă mişcare în spaţiul european prin recunoaşterea competenţelor. Ceea ce a presupus standarde comune, criterii identice de formare şi de evaluare. Adică eu, colegii mei şi numeroşii mei rezidenţi suntem pregătiţi să efectuăm intervenţii chirurgicale la standarde europene. La noi sau în clinici de specialitate europene. Şcoala românească de medicină a fost dintotdeauna una de prestigiu. Poate cu câteva decenii în urmă, aveam decalaje în privinţa aparaturii medicale, ceea ce obliga medicul român să-şi dezvolte capacităţile individuale profesionale pentru a stabili diagnosticul şi indicaţiile terapeutice. Eu mi-am început cariera medicală în urmă cu 43 de ani. Deci am parcurs multe etape din evoluţia medicinei moderne. Şi dacă în urmă cu 25 de ani se practica o medicină cu o tehnologie relativ modestă, la ora actuală nu mai este posibilă medicină fără  tehnologie performantă. Evoluţia în acest domeniu este spectaculoasă. Să vă dau câteva exemple. La începutul anilor ’90, nu existau stenturi. Acum, acestea sunt folosite în mod curent pentru a rezolva infarctul, accidentul cerebral, circulaţia periferică etc. Era foarte rar transplantul de organe. Acum, este un mijloc terapeutic frecvent. În anul 2013, s-a înregistrat un veritabil salt în privinţa numărului de transplanturi. Or, transplantul de organ presupune specialişti de elită, dar şi tehnologie medicală de top. Abilităţile profesionale sunt necesare, dar nu sunt suficiente în asemenea intervenţii complexe. În 1990, în ţara noastră, injecţiile se făceau cu seringi resterilizabile. În prezent, nu mai există aşa ceva. Probabil, la ora actuală, în România, se consumă aproape un milion de seringi individuale, de unică folosinţă, zilnic.

■ Şi, totuşi, ce ne lipseşte?
■ La ora actuală, suntem în urmă în privinţa tratamentului arşilor gravi, cu peste 50% din suprafaţă corporală afectată, cu căile respiratorii afectate, cu traumatisme asociate. Dar şi în acest sens, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, am făcut progrese semnificative. Am supraetajat două niveluri şi suntem în curs de dotare, în aşa fel încât, în cursul acestui an, să inaugurăm prima unitate modernă pentru îngrijirea pacienţilor cu arsuri grave din România.

■ Dar avem Spitalul de Arşi din Bucureşti!
■ Acesta nu mai corespunde standardelor de îngrijire a pacientului cu arsuri severe. Şi ca să înţelegem corect trebuie subliniat că pacientul cu arsuri grave este cel mai complex şi mai costisitor tip de pacient imaginabil. Acest pacient nu mai poate fi tratat într-un spital  monodisciplinar cum este Spitalul de Arşi. Acest pacient poate fi tratat eficient, cu maximum de şanse doar într-un spital multidisciplinar cu profil de urgenţă. Deoarece, în timp real, oricând pot apărea complicaţii şi poţi avea nevoie de medici din alte specialităţi: gastroenterologie, chirurgie generală, toracică, vasculară, neurochirurgie, orl, cardiologie etc.
Acesta este doar începutul, pentru că am discutat la Ministerul Sănătăţii despre necesitatea înfiinţării unor unităţi similare în principalele centre universitare. La Spitalul de Arşi vor fi trataţi, în continuare, pacienţii de gravitate uşoară şi medie, precum şi toată patologia acestei specialităţi, păstrându-şi valoarea ca unitate cu profil de chirurgie plastică.

■ Domnule profesor, după ce am discutat despre performanţe, standarde, unele lipsuri, ne puteţi spune dacă avem potenţial pentru a dezvolta turismul medical?
■ Discuţia despre turismul medical începe cu două aspecte: capacitatea infrastructurii şi competenţa resurselor umane. Avem unităţi medicale moderne, avem specialişti reputaţi, recunoscuţi în spaţiul Uniunii Europene pentru performanţele lor. Din păcate, noi plătim un tribut al performanţei medicilor români. Din 1990, după echivalarea diplomelor şi competenţelor, am pierdut aproape 20.000 de medici. Acest fenomen nu este propriu ţării noastre. El se înregistrează şi în Ungaria, şi în Bulgaria, şi în Polonia.
În privinţa turismului medical, oferta de chirurgie estetică este una de top. Se mulează perfect pe sistemul privat de sănătate întrucât intervenţiile nu sunt acoperite de sistemele de asigurări niciunde în lume, toate clinicile sunt acreditate şi majoritatea beneficiază de o infrastructură modernă şi de medici competenţi.

Un lobby profesionist
■ Şi, totuşi, încă nu ocupăm un loc de invidiat printre destinaţiile de turism medical. De ce?
■ Cred că ne lipseşte lobby-ul făcut de profesionişti.

■ La clinica dumneavoastră, aveţi pacienţi din alte ţări?
■ Nenumăraţi. Din toată lumea: SUA, Argentina, Australia, Japonia şi din toate ţările europene. După cum am şi specialişti formaţide mine care profesează în foarte multe ţări de pe toate continentele. Majoritatea pacienţilor străini m-au solicitat pentru intervenţii din zona chirurgiei estetice: liftinguri faciale, mamoplastii, intervenţii de modelare corporală, rinoplastii, blefaroplastii etc. Dar am avut şi cazuri complexe de chirurgie reconstructivă, cu sechele post traumatice.

■ Mai multe femei?

■ Da. Pentru că, se pare, femeile sunt mai sensibile decât bărbaţii la semnele specifice înaintării în vârstă.

■ La noi, sunt mai ieftine intervenţiile de chirurgie estetică?
■ Da. Şi faptul că sunt mai ieftine este un alt motiv pentru care suntem solicitaţi de pacienţii străini pentru servicii medicale.

■ Dacă aţi fi ministrul Sănătăţii, ce aţi întreprinde pentru a lansa turismul medical în ţara noastră?
■ Chirurgia îmi ocupă tot timpul şi îmi oferă atâtea satisfacţii astfel încât nu aş da-o nici măcar pentru un loc de ministru, fie el chiar al Sănătăţii. Dar pot să spun că toate domeniile, inclusiv cel medical, trebuie reformate: completarea cadrului legislativ, îmbunătăţirea infrastructurii şi acordului instituţional, motivarea resursei umane etc. O mulţime de paliere trebuie articulate etapizat, logic, într-un orizont de timp rezonabil.

■ Turism medical înseamnă şi pacienţi români care merg la tratamente în clinici din străinătate. Ce recomandaţi pacienţilor care merg în străinătate pentru tratamente? Şi aici am în vedere scandalul implanturilor mamare PIP din Franţa care, practic, a făcut înconjurul lumii.
■ Câteva sute de asemenea implanturi s-au făcut şi la noi, dar mult mai puţine comparativ cu cele efectuate în Ungaria şi Bulgaria. Acolo, s-au făcut mii, dintr-un singur motiv: preţul foarte mic. Recomandarea mea către pacienţi este să se documenteze cu privire la competenţa şi experienţa celui care le oferă astfel de servicii. Se spune că fiecare medic are pacienţii pe care-i merită. Şi pacientul, medicul pe care-l merită. Este un binom medicpacient clădit pe încredere. Chirurgul plastician este deţinătorul competenţei şi experienţei şi are obligaţia morală, deontologică de a informa corect pacientul, pe înţelesul lui, asupra avantajelor, dezavantajelor şi asupra tuturor riscurilor. Principala sursă de informare este în prezent internetul, care, din păcate, nu întotdeauna oferă o informaţie a cărei calitate poate fi garantată.

■ Domnule profesor, suntem la clinica dumneavoastră, care asigură tratament în ambulatoriu şi tratament în regim de spital, cu opt paturi în rezerve model, dintre care două echipate pentru terapie intensivă, două săli de operaţie cu dotări impecabile. Tot cu muzică în surdină operaţi?
■ Da. Asta e boala mea. Nu mi-am schimbat preferinţele: Mozart, Vivaldi, Beethoven, Brahms. Dar cel mai potrivit, mă refer la orfevreria sonoră, la modul cum se armonizează sunetul partiturii clasice cu chirurgia estetică, este creaţia lui Mozart, urmată îndeaproape de cea a lui Vivaldi.

Serviciul de email marketing furnizat de