Fostul ministru Constantin Niţă, anchetat sub control judiciar pe cauţiune pentru trafic de influenţă
România intenţionează să notifice Comisia Europeană pentru o schemă suport pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă
Constantin Niţă: Schimburile comerciale dintre Ungaria şi România ar putea ajunge la 10 miliarde de euro pe an
Consumatorii energointensivi vor fi exceptaţi în proporţie de 40-85% de la plata certificatelor verzi
Niţă: Este necesară o impulsionare a colaborării economice între România şi Georgia în domeniul energetic
Niță “strică-tot”: în doar câteva luni, ministrul Energiei a inițiat o serie de măsuri care au pus pe jar sistemul energetic
Ce mâncau românii în Postul Paștelui, în urmă cu două secole. Alimentele proveneau din zone îndepărtate ale lumii
Lumină și umbre - celebrând Ziua Mondială a Teatrului, să descoperim magia și profunzimea artei sceniceCiprian Demeter