”iUmor” – de la o găină, șpagat, teste de memorie, travesti sau roast – toate combinate în doza perfectă de comedie
Cheloo e disperat de unii dintre concurenţii emisiunii iUmor: "Mă întreb dacă își bat joc de noi sau chiar sunt nebuni"
De la căzături de râs și aplauze direct de pe masa juriului, până la greva lui Bendeac sau lacrimi ale concurenților, a doua ediție „iUmor” are de toate
Delia se sperie atât de tare de un concurent, încât sare de pe scaunul juriului și vrea să o ia la fugă
Costumele concurenților ”iUmor” depășeșesc orice limită a imaginației! De la osie și bujie până la găină, banană sau melc
Prima ediție ”iUmor” aduce toate explicațiile pentru care Mihai Bendeac se simte „traumatizat” de concurenți
Delia, surpriză extraordinară de ziua sa! S-a întâmplat chiar în timpul filmărilor pentru cel de-al treilea sezon 'iUmor”
VIDEO. Ea a primit trofeul iUmor şi 20.000 de euro! Numărul ei a fost printre cele mai bune din Finală
În peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide. Mărarul, salata și roșiile, cele mai tratate. Le mai consumăm sau nu?
Istoria pe care o vrem, o facem împreună: Filarmonica George Enescu și Ateneul Român își propun să devină inima culturală a Bucureștiului, un punct de conectare a României la pulsul muzicii, ideilor și valorilor universale
Noaptea Târziu se reunește pe scena Te cunosc de undeva, într-un moment desprins din basme. Emi: „Copilul meu interior este foarte, foarte fericit cu acest moment!”
O rază de lumină din tenebrele istoriei: omagiu lui Dinu C. Giurescu și moștenirii saleCiprian Demeter