x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Nicu Vladimir, lansare de carte şi CD: Lucrătorul ostenit

Nicu Vladimir, lansare de carte şi CD: Lucrătorul ostenit

de Alex Revenco    |    10 Dec 2010   •   14:10
Nicu Vladimir, lansare de carte şi CD: Lucrătorul ostenit

141896-nicu-vladimir.jpgDupă  Timişoara, Iaşi şI Sibiu a venit şI rândul Bucureştiului să fie gazdă pentru lansarea cărţii şI CD-ului 'Lucrătorul ostenit' de Nicu Vladimir. Editura Blumenthal prezintă "Lucratorul ostenit" duminică, ora 21.00, în cafeneaua Godot din Strada Blănari 14, în Centrul Vechi. În cadrul lansării va avea loc un concert Acoustic Experience Petre & Kindlein, câştigătorii de anul trecut al Trofeului „Om Bun”.

Nicu Vladimir este unul dintre artiştii autentici incluşi în 'Big Four'-ul folkului protestatar de la noi, alături de Horia Stoicanu, Mircea Florian şI Vali Sterian. Artist complet- plastician, poet, compozitor, interpret- Nicu Vladimir (1950- 1995) a lăsat o adevarată comoară „de sertar” publicată abia acum la editura Blumenthal, sub îngrijirea lui Daniel Silvian Petre şi Emil Kindlein.

Cartea apare împreună cu un CD ce conţine câteva înregistrări- document,  lucrări grafice şi fotografii de arhivă.

Iată un autoportret al artistului:

Nicu Vladimir =Nike (victorie, biruinţă) + Vladati (a domni) + Mir (pace) = Biruitoare Domneşte Pacea; Săgetator;

Absolvent al Institutului de Arte Plastice "N.Grigorescu", Bucureşti- secţia pictură de şevalet, promoţia 1975;

Autor de poezie / Autor de muzică / Cântăreţ folk liber- profesionist;

Activitate artistică: spectacole în şcoli (generale, profesionale, licee), cluburi & cenacluri ale elevilor, ore de dirigenţie, cârciumi, ţărmul românesc al Mării Negre; reviste (literare sau nu), teatre, în întâlniri cu amicii şi/sau în singurătate, constant din 1964. Trebuie menţionat că, pe la începuturile carierei sale muzicale, Nicu Vladimir a fost acompaniat în concerte, la percuţie, de un foarte cunoscut om de cultură, un specialist în istoria religiilor şi al civilizaţiei iudaice, Andrei Oişteanu.  „Suntem mândri că la 20 de ani de la revoluţie am reuşit să-l readucem pe Nicu Vladimir printre noi”, a zis Dan Petre la lansarea de la Timişoara iar Emil a adaugat: „Nu ştiu ce se întâmplă, fiindcă de la o vreme nu ne mai înţelegem părinţi şi copii, de parcă am fi în lumi diferite; când deodată vine omul ăsta cu muzica lui ca să ne adune pe toţi la un loc”. Tot la lansarea de la Timişoara, fosta soţie a lui Nicu, Anda Pittiş,  a spus:  „Prima oară am fost alături de Vladimir la Timişoara, în săptămâna noastră de miere. Vladimir ar fi împlinit anul acesta 60 de ani. Număratoarea anilor lui s-a oprit la 45. El rămâne tânăr şi cred că este prietenul celor foarte tineri. Pentru noi este doar un veghetor. Au fost multe intenţii în ultimii ani pentru a scoate o carte de genul acesta. A fost nevoie de Timişoara ca acest proiect să se materializeze, de Petre şi de Kindlein, care au făcut astfel încât să vă împărtăşească tuturor acelora care veţi lua cartea gândurile lui. Vă mulţumesc că sunteti nişte oameni extraordinari...”




×
Subiecte în articol: folk nicu vladimir