x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru "O noapte furtunoasă" cu amor dezlănţuit

"O noapte furtunoasă" cu amor dezlănţuit

de Maria Sârbu    |    13 Oct 2010   •   00:00
"O noapte furtunoasă" cu amor dezlănţuit

Piesa lui Caragiale în varianta Dabija – Buhagiar, la Teatrul Naţional din Iaşi.



Dacă I.L. Caragiale a strecurat cu dibăcie aluzii la sex şi mizerie în "O noapte furtunoasă", scriind piesa "cu perdea", regizorul Alexandru Dabija a realizat un spectacol fără perdea la Teatrul Naţional din Iaşi. In­si­nuă­ri­le marelui dramaturg sunt aici dez­vă­luite. Să nu credeţi însă că Veta apare în faţa lui Chiriac goală, nu, deşi cei doi fac amor la vedere.

Aşadar, în Cub, o sală-cort ce co­res­punde foarte bine unui teatru cu do­tări la zi, publicul e martor la ceea ce se întâmplă timp de o noapte în ogra­da din Bucureşti a lui Jupân Du­mitrache Titircă Inimă-Rea. Alexandru Dabija a construit, împreună cu scenograful Dragoş Buhagiar, un spectacol amplu, descifrând spaţiile dintre rânduri în care zac de mai bine de 130 de ani gânduri neexprimate prin cuvinte ale lui Nenea Iancu. Apoi, cei doi creatori, maeştri în arta aleasă, nu fac nimic de mântuială. Ei au cercetat, au stors piesa "O noapte furtunoasă" şi au scos din ea ceea ce spectatorul de teatru nu prea a văzut, deşi de-a lungul vremii critica literară a semnalat: ambâţul erotic.

Decorul te fascinează cu adevărat, spaţiul fiind foarte ofertant. Dragoş Buhagiar plasează casa lui Jupân Dumitrache pe o suprafaţă mare. E ca o casă în construcţie, cu schele, cu de toate în curte: materiale pentru zidărie, o masă, o roabă cu băuturi şi gheaţă, un topor, ferăstraie, saci cu ciment, lopeţi pentru mortar, un gard din scândură, dar şi un zid neterminat, stâlpi, precum şi un closet făcut din lemn. Totul permite personajelor caragialiene să-şi manifeste agitaţia, să se urmărească unele pe altele, să alerge în cerc. Dabija alege interpreţi tineri pentru toate personajele, excepţie făcând doar actorul Florin Mircea, un Nae Ipingescu mai calm. Jupân Dumitrache e Călin Chirilă, Veta e Petronela Grigorescu, Ziţa - Ha­runa Condurache, Chiriac - Du­mitru Năstruşnicu, Rică Venturiano - Cosmin Maxim şi Spiridon - Doru Aftanasiu.

Regizorul respectă întru totul textul lui Caragiale, dar face să fie vizibile dezordinea, sexul. Cei doi amanţi, Veta şi Chiriac, se tachinează reciproc. Gelozia lui o face pe ea să su­fe­re, iar reproşurile o scot din sărite. Cu­prinşi de furie, amândoi se dez­lăn­­ţuie într-un amor sălbatic. Vă­zân-du-i, Spiridon, se ascunde în closet, însă acţiunea celor doi îi trezesc sentimente şi se descătuşează din încordare. Nu e la vedere, doar că closetul se hâţână tare, tare... Chiar şi întâlnirea dintre Ziţa şi Rică e în­clinată spre sexualitate atunci când se descoperă cine e de fapt persoana după care aleargă ca nebunii trei băr­baţi... Fiecare cu ambâţul lui amoros. Urmărirea celui bănuit că atentea­ză la onoarea de familist al lui Jupân Du­mitrache, adică Venturia­no, este ca o răzvrătire. Se urmăresc într-un cerc. Actorii aleargă foarte bine, ur­când uşor scările sau schelele casei. Atunci când e prins, Rică Venturia­no riscă să fie zidit în gardul în cons­truc­ţie. Bărbaţii furioşi aruncă peste el mortar, iar Ziţa scoate mortarul de pe el cu mânuţele ei, până se lămu­resc lucrurile. Toţi îşi dau seama de în­­curcătură şi se potolesc. Casa şi cur­tea Jupânului Dumitrache sunt ră­vă­şite de-a binelea, dar pentru a se ve­dea şi dincolo de schele, adică în ca­merele casei, cade pânza transpa­ren­tă agăţată în loc de perete. E totul la vedere.

Nu ştim cât de mult îi in­te­resează pe spectatorii ieşeni faptul că piesa "O noapte furtunoasă" a fost ci­tită de Caragiale la Iaşi, la scurt timp după ce a scris-o. Îi plăcea acest oraş, îi plă­cea şi teatrul de aici. Do­vadă e fra­gmentul din scrisoarea pe care Ca­ragiale i-a adresat-o poetului Avram Steuerman-Rodion, în 1907 (citat din caietul de sală al spectaco­lului): "...eu cu sufletul sunt mai mult ie­şean decât bucureştean, deşi de fel sunt ploieştean (...). E uşor de explicat: în Iaşi mi s-a deşteptat mai întâi dra­­gostea de patrie şi de artă şi de altele ale lumii (...) şi cât de mult e d-atunci!". După acest spectacol, simţi nevoia să citeşti încă o dată pie­sa lui Caragiale. Zău, descoperi toc­­mai ceea ce ai văzut. E provocator.

×
Subiecte în articol: teatru