x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii 15 zile fără criză

15 zile fără criză

de Simona Chiriac    |    04 Iun 2009   •   00:00

În goana după turişti, o agenţie românească a găsit o soluţie ingenioasă, care poate aduce profit: scutirea de taxe de aeroport. Programul "Best 15 days tax free" se adresează celor care cumpără un sejur în străinătate în perioada 1-15 iunie.



conomiile la bugetul familiei pot fi considerabile. O vacanţă în Creta, la un hotel de trei stele, cu demipensiune şi zbor charter poate ajunge în toiul sezonului (iulie-august) la doar 444 de euro. Pentru un hotel de patru stele, all inclusive, turiştii vor plăti pentru aceeaşi perioadă 624 de euro. Un sejur în Alanya, Turcia (patru stele, all inclusive, charter) costă doar 494 de euro. În cazul destinaţiilor de lux, precum Maloorca, economiile sunt substanţiale. Un sejur la un hotel de trei stele, demipensiune şi transport cu avionul vă va goli buzunarele de 704 euro. Dar merită fiecare bănuţ!

×
Subiecte în articol: info travel