x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Acesta este CEL MAI SIGUR LOC dintr-un avion

Acesta este CEL MAI SIGUR LOC dintr-un avion

de Anca Arambaşa    |    12 Dec 2016   •   15:22
Acesta este CEL MAI SIGUR LOC dintr-un avion
Sursa foto: wikimedia

Şansele de a muri într-un zbor sunt de una la 4,7 milioane, conform planecrashinfo.com. Totuşi, dacă aceste date nu te liniştesc, ar trebui să ştii că, în eventualitatea unei prăbuşiri, majoritatea pasagerilor supravieţuiesc. Guvernul american a făcut o analiză a tuturor prăbuşirilor dintre anii 1993 şi 2000, 568 la număr, şi au descoperit că din cei 53,487 psageri cu tot cu echipaj, 51,207 au supravieţuit (mai mult de 90%).

Ce poţi face pentru a spori şansele de supravieţuire în cazul unei prăbuşiri?

Care este cel mai sigur loc din avion?

Documente ale accidentelor aviatice insistă asupra faptului că nu contează locul pe care te aşezi, că orice loc este la fel de sigur ca oricare altul. Legat de acest lucru, un purtător de cuvânt al Administraţiei Federale de Aviaţie a declarat: „Este o întrebare demodată. Nu se poate stabili cu certitudine acest lucru”.

Între timp, pe site-ul Boeing era scris: „Un loc este la fel de sigur ca celălalt.”

Cu toate astea, un studiu din 2007 demarat de Popular Mechanics, o revistă ştiinţifică, a analizat toate tragediile aviatice începând din 1971. Rezultatele cercetării spun că locurile din spatele aripilor sunt cele mai sigure.  Şansele de supravieţuire pentru cei care stau pe aceste locuri sunt de 69% comparativ cu 56% în cazul celor care stau în faţa aripilor şi 49%, pentru ceilalţi din capătul avionului, scrie indy100.com

 

Citeşte şi:

Moment istoric pentru McDonald’s! Compania va servi în avioane comerciale

 

RECOMANDARE: Cum să alegi cele mai ieftine bilete de zbor

 

9 secrete pe care angajaţii hotelurilor nu vi le vor spune niciodată

×