x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Antalya, locul ideal pentru plajă în extrasezon

Antalya, locul ideal pentru plajă în extrasezon

de Diana Scarlat    |    29 Oct 2019   •   11:25
Antalya, locul ideal pentru plajă în extrasezon
Sursa foto: Monica Cosac

Una dintre destinațiile turistice ideale pentru o vacanță de relaxare, până toamna târziu, este Antalya. Un pachet la unul dintre resorturile de lux de pe malul mării, în regim all inclusive, poate satisface toate exigențele oricărui turist, iar excursiile opționale – care pot fi cumpărate fie direct de la agenție, fie după instalarea la hotel – trasformă concediul într-o frumoasă aventură.

 

Unul dintre marile avantaje ale Antalyei este vremea frumoasă până toamna târziu. Apa mării este caldă și la final de octombrie și chiar în noiembrie, iar temperatura aerului atinge 28-30 de grade Celsius în timpul zilei. Turcii știu să-și răsfețe turiștii, iar ofertele hotelurilor de lux, precum Kaya Palazzo Golf Resort – unul dintre cele mai mari - sunt făcute pe placul gurmanzilor. Pe lângă preparatele turcești tradiționale - inclusiv delicioasele plăcinte cu carne sau brânză și foi proaspete, întinse chiar sub privirile mesenilor -, turiștii își pot alege și preparate din bucătăria mediteraneeană sau asiatică, pește și fructe de mare proaspete, zeci de feluri de salate, sushi, preparate asiatice, vegetariene, halal sau fără gluten.

Pentru fanii dulcuirilor, turcii fac baclavale foarte bune și nici pe departe atât de dulci cum se găsesc în România, zeci de sortimente de lokum (în traducere, rahat – însă, foarte diferit de rahatul pe care îl știm noi) și halva.  

 

Activități pentru toate gusturile

Plajele au nisip fin și sunt amenajate cu baldachine sau canapele confortabile, iar chelnerii care deservesc plaja sunt mereu foarte atenți cu nevoile clienților, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să  se deplaseze până la bar. Piscinele interioare sau în aer liber, cu tobogane cu apă, sau centrele SPA de lux sunt alte opțiuni pentru cei care nu vor să facă baie în apa sărată a Mării Mediterane.

Iar cei care vor să facă mișcare au foarte multe opțiuni: o excursie opțională cu adrenalină la Buggy cross costă 54 de euro de persoană, sau 85 de euro pentru cei care vor să conducă singuri un buggy cu două locuri, iar o excursie la rafting, între 38 și 45 de euro, în funcție de mărimea grupului. Există și pachete de trei activități într-o excursie: rafting cu offroad, jeep safari și speed boat, care costă 99 de euro. Montaniarzii se pot bucura de o excursie pe muntele Tahtali, cu telecabina din Kemer, pentru aproximativ 60 de euro. Mai există și varianta cu submarinul, pentru aproximativ 75 de euro de persoană, sau o tură la Cascada Manavgat, cu vizitarea oraşului Side şi a teatrului roman de la Aspendos, la 55 de euro. Amatorii de SPA pot alege Hammam tradițional, prețul variind între 29 și 50 de euro, iar varianta VIP ajunge la 80 de euro de persoană. O croazieră din Antalya pe Mediterana costă între 40 și 60 de euro, iar o plimbare „Alanya by night”, cu telefericul până la cetatea din Alanya, cu vizitarea cetății, a peșterii Damlatas, cu timp liber de shopping în Alanya și cina pe râul Dim din Munții Taurus, unde mesele sunt pe apă, costă doar 40 de euro de persoană.

Buggy cross este o excursie prin... noroi. Amatorii de adrenalină și de aventură în natură au acum ocazia să se „bălăcească” în noroi, iar ideea lansată recent atrage sute de doritori. Hainele folosite la  Buggy cross nu se mai pot folosi ulterior.

 

 

×
Subiecte în articol: antalya Buggy cross