x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Argamum și Enisala, cetățile care veghează Marea Neagră

Argamum și Enisala, cetățile care veghează Marea Neagră

de Diana Scarlat    |    15 Ian 2019   •   12:40
Argamum și Enisala, cetățile care veghează Marea Neagră

Zona continentală a Dobrogei a devenit o atracție și pe timpul iernii. Chiar dacă nu se poate merge la schi, lacurile și canalele Deltei sunt înghețate și se transformă în imense patinoare, iar multiculturalismul și istoria acestor locuri atrag din ce în ce mai mulți vizitatori. Turiștii au descoperit cetățile străvechi ce veghează, de sute de ani, porțile spre mare. În completarea ofertei pentru vizitatori vine gastronomia locală, cu zeci de modalități de a prepara peștele proaspăt, adus direct de la copcă, dar și cu alte mâncăruri și prăjituri specifice comunităților tardiționale din această zonă care însumează 14 grupuri etnice, într-o perfectă comuniune.

Amatorii de senzații excepționale ar da vacanțele la schi pe cele în Dobrogea, pe timp de iarnă. Întinderea de ape înghețate, care acoperă o mare parte din județul Tulcea, reprezintă, în sine o atracție unică. Iar cei care au înțeles importanța unor pachete turistice noi, pentru românii și străinii care caută altceva decât ceea ce au experimentat deja, se pregătesc să lanseze provocări care au potențial maxim de a menține județul Tulcea în topul celor mai vizitate zone ale țării și anul acesta, după succesul înregistrat anul trecut, când a ocupat primul loc la creșterea numărului de turiști. Ofertele județului Tulcea sunt complexe, îmbinând perfect frumusețea sălbatică a naturii cu descoperirile culturale, semnele civilizațiilor antice și medievale cu multiculturalismul autentic al zilelor noastre. Cea mai numeroasă comunitate de ruși lipoveni din România este la Sarichioi, o comună din zona continentală a județului Tulcea, cunoscută turiștilor în special pentru cetatea genoveză din secolul al XIV-lea, Enisala. Comunitatea de aici a păstrat tradiții străvechi, nealterate de trecerea timpului sau de intruziunea altor culturi, iar astăzi, agroturismul care abia acum începe să se dezvolte în această zonă, beneficiază de prezența obiceiurilor autentice. Cetatea Argamum, de lângă Jurilovca, este considerată prima colonie a vechilor greci din zona Mării Negre, iar descoperirile arheologice și legendele locale fac din acest loc, ascuns până de curând, o adevărată comoară ce ar putea urca Dobrogea în topul internațional al atracțiilor culturale. Mai „tânără”, dar și mai bine conservată, este Cetatea Enisala, din imediata apropiere, ale cărei ziduri se ridică, parcă, din întinderea de ape. Iar vizitatorii descoperă aici tradiții autentice, pe care localnicii le dezvăluie cu bucurie.

Revelionul pe stil vechi, la Sarichioi

De anul acesta, rușii lipoveni de la Sarichioi au primit și turiști la Crăciunul și Revelionul de rit vechi, iar programul agroturistic de iarnă este deschis, de acum, pentru vizitatori. Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) a lansat prima provocare pentru agențiile de turism, încă de la începutul anului trecut, iar trendul este pozitiv. „Județul Tulcea a intrat într-un real proces de reinventare, din punct de vedere turistic, începând cu prețența la Târgul de Turism al României, din februarie 2018. Ideea renunțării la sezonul „clasic”, din aprilie până-n octombrie, și de lansare a ofertelor diversificate, nu doar pentru pescuit și plimbări în Delta Dunării, ci și pentru amatorii de noi noi descoperiri, în zona continentală, a dat rezultate nebănuite, încă din primul an, iar comunitățile locale sunt dornice să extindă ofertele agroturistice unice în România. Institutul Național de Statistică a anunțat cifre record ale creșterii numărului de turiști în 2018, iar cea mai spectaculoasă evoluție o înregistrează județul Tulcea, cu o creștere de 77% în primele zece luni ale anului trecut, față de aceeași perioadă a lui 2017. Peste 161.000 de turiști s-au cazat în județul Tulcea, în primele zece luni ale anului trecut, iar în aceeași perioadă a anului 2017 au fost înregistrați doar 90.000 de turişti, români şi străini”, spune Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD.

Prima colonie a grecilor, în Marea Neagră

Foarte puțin cunoscută turiștilor este Cetatea Argamum, situată în apropiere de Jurilovca, la Capul Doloșman, care veghează, de sus, Lacul Razelm – așa cum este cunoscut în lucrările științifice – sau Razim – cum îl numesc localnicii. Din punct de vedere etimologic, denumirea corectă este cea folosită de oamenii locului, numele provenind din limba turcă. Cetatea Argamum ar putea fi – conform arheologilor – prima colonie grecească nu doar de pe teritoriul țării noastre, ci din bazinul Mării Negre, de care navigatorilor le era frică. „Pontus Euxinus era, inițial Pontus Axeinos, adică „marea înspăimântătoare, neprietenoasă”, nu „marea prietenoasă”, așa cum „Capul Bunei Speranțe” s-a numit, inițial, „Capul Furtunilor”. După un vechi obicei marinăresc, s-au schimbat numele, în speranța că se va schimba și norocul. Cel mai important argument pentru a atesta ideea că Argamum a fost prima cetate a grecilor în Marea Neagră este mormântul antic grec de incinerație, unic în bazinul Mării Negre. În jurul lui s-a creat un cult al eroului, care a durat în circa 400 de ani. Concluziile arheologilor arată că este vorba chiar de mormântul întemeietorului acestei prime colonii, ce datează din a joua jumătate a secolului al VII-lea înainte de Hristos. Aici era un golf al Mării Negre, numit Halmyris, de la apa salmastră, foarte puțin sărată. Ruta de navigație era chiar prin dreptul cetății Argamum”, explică Ștefan Constantin, ghid de turism din Tulcea. Dar aceste atracții turistice sunt ținute încă departe de ochii vizitatorilor din întreaga lume, din cauza lipsei unui proiect care să poată readuce strălucirea de altădată a zonei. „Complexul lagunar Razelm-Sinoe are foarte multe de oferit și reprezintă o destinație fantastică pentru cei care își doresc și altceva decât litoral sau munte. Această zonă a avut foarte mult de suferit, în perioada regimului comunist, când anumite decizii au condus la îndiguirea lacului, iar legătura cu marea a fost aproape închisă. Astfel, compoziția apei s-a schimbat, din apă salmastră devenind apă dulce. Acest fenomen a afectat foarte mult și populațiile de pești. Unul dintre proiectele Consiliului Județean Tulcea și ale AMDTDD este de a redeschide legătura către mare, pentru a repune în valoare această zonă. Trebuie să se țină cont de faptul că zona Capul Doloșman este considerată arie strict protejată, iar condițiile de vizitare sunt restrictive. Ar trebui să se redefinească întreaga zonă, astfel încât să reintre în circuitul turistic”, explică președintele AMDTDD, Cătălin Țibuleac. Până la realizarea acestui proiect, una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Europa rămâne foarte puțin cunoscută publicului larg.

Complexul lagunar Razelm-Sinoe este cel mai mare din România și merită să fie pus în valoare, pentru circuitul turistic. Această zonă are un potențial enorm pentru atragerea vizitatorilor din întreaga lume. - Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD

 

 

 

 

 

 

×