x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Ascensiunea muntelui Uluru din Australia va fi interzisă

Ascensiunea muntelui Uluru din Australia va fi interzisă

09 Oct 2019   •   16:08
Ascensiunea muntelui Uluru din Australia va fi interzisă
Sursa foto: facebook

Escaladarea vestitului munte Uluru din Australia va fi complet interzisă începând cu 26 octombrie. Cunoscut anterior sub denumirea Ayers Rock, acesta este considerat sacru de populația indigenă. Are o altitudine de numai 348 de metri, face parte din partimoniul UNESCO și a devenit celebru prin nuanțele sale intense de roșu-ocru. Deși este amplasat într-o regiune deșertică din apropierea Alice Springs, în Teritoriul de Nord, masivul este una din principalele atracții turistice ale Australiei. 

Populaţia Anangu, care deţine masivul Uluru, a solicitat ca escaladarea acestuia să fie interzisă încă din 1985, când acesta a fost restituit proprietarilor săi tradiționali, invocând semnificaţia spirituală a masivului.

În aceste zile mii de persoane se grăbesc să urce pe masiv, înainte ca ascensiunea lui să fie interzisă. Printre cei care escaladează muntele, australienii reprezintă cel mai mare procent, urmaţi de japonezi

AGERPRES

×
Subiecte în articol: muntele Uluru