Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Parte integrantă a Ministerului Agriculturii, Biosecuritatea - sau protecţia fitosanitară se bucură de aceleaşi privilegii şi aproape de aceleaşi resurse ca şi vama. Răufăcătorii aici pot lua diverse forme - de la bacterii şi până la banala volbura (Convolvulus spp.) sau îndrăgitul caprifoi "Mâna Maicii Domnului" (Lonicera spp.) care se află pe listele negre ale departamentului de conservare (DOC).
Aceasta pentru că economia Noii Zeelande, produsul intern brut, este bazat în întregime pe turism şi agricultură. În plus această ţară are o datorie de onoare faţă de diversitatea ecologică a lumii - aceea de a apăra speciile endemice ce au supravieţuit colonizării vestului. Iar oamenii din Ministerul Agriculturii de aici şi din Departamentul de Conservare DOC îşi iau treaba foarte în serios. Povestea începe acum multe milioane de ani, cam 250, atunci când partea de lume pe care o numim astăzi Noua Zeelandă s-a separat de continentul Pangeea.
Datorită acestei separări, în Noua Zeelandă a zilelor noastre există specii endemice adică specii de plante şi animale ce nu se mai găsesc nicăieri în lume. Această insulă a dezvoltat de-a lungul milioanelor de ani un ecosistem unic, din care putem învăţa foarte multe despre evoluţia speciilor pe Pământ. Mai mult decât atât, cercetări de ultimă oră au relevat faptul că este posibil ca NZ să fie şi cea mai mare grădină de extremofile de pe planetă, conform studiilor GNS (NZ Geological and Nuclear Sciences Insitute). Extremofilele sunt organisme ce trăiesc după cum le spune şi numele în condiţii extreme: de temperatură, salinitate, frig şi aşa mai departe, şi care sunt studiate intensiv pentru a înţelege evoluţia şi apariţia vieţii pe Pământ.
Primele contacte cu Aotearoa (Noua Zeelandă) au fost făcute de către polinezieni care acum aproximativ patru mii de ani au pornit în lungul lor drum prin Pacific. Impactul lor asupra mediului a fost minim. Primele legende despre colonizarea Noii Zeelande datează de acum aproximativ două mii de ani iar primele atestări de acum aproximativ o mie de ani. Polinezienii, ca şi verii lor nativii americani sunt popoare care respectă natura prin simpla înţelegere a faptului că au depins de ea în călătoriile lor pe mare. Doar citind semnele naturii cu atenţie şi respectând "dorinţele" acesteia şi-au putut croi drum prin imensitatea oceanului Pacific, în care au navigat doar după stele, valuri, nori şi păsări. Polinezienii au introdus aici batatul (Kumara sau cartoful dulce - Ipomoea batatus, var îndepărtat cu volbură) pe care l-au luat din America de Sud în cadrul schimburilor comerciale. Deşi polinezienii au avut impact minim în ecosistemul ţării norului lung şi alb (Aotearoa - Cum a denumit-o Kuramarotini, soţia marelui navigator Kupe), este posibil ca aceştia să fi provocat dezastrul ecologic de pe Insula Paştelui. Insula Paştelui face parte din triunghiul Polinezian, care are Noua Zeelandă la un capăt şi Hawaii la celălalt. Unul dintre navigatorii de astăzi ce a refăcut împreună cu waka hourura (canoe dublă de călătorie pe mare) Te Aurere traseul tradiţional până în Hawaii şi înapoi, povestea că cel mai mare inamic al călătoriilor erau viermii de apă ce intrau în chila corabiei şi consumau lemnul. Este posibil ca în drumul lor spre America de Sud pe rutele comerciale, polinezienii să fi folosit toţi copacii giganţi ce odată populau Insula Paştelui pentru a-şi reface corăbiile. Acelaşi navigator maori mi-a relatat că statuile de pe acea insulă - moaii - au fost ridicate pentru ca să arate drumul spre Aotearoa. Strămoşii maorilor de astăzi se uită şi acum în tăcere din Insula Paştelui spre Ţara Norului Lung şi Alb, indicând direcţia în care au plecat urmaşii lor.
Aotearoa a fost "redescoperită" de către englezi atunci când Căpitanul James Cook a ancorat prima dată în 1769 în Tahiti pentru a măsura tranzitul lui Venus. Acesta, sub îndrumarea faimosului Tupaea ghidul din Rai'a'tea a călătorit mai departe spre sud, ancorând pentru prima dată în Mercury Bay (Golful Mercur) de astăzi situat undeva lângă Auckland. Englezii au găsit terra nova pe placul lor şi s-au hotărât să rămână. Colonştii englezi care au venit apoi, au adus cu ei foarte multe specii noi, au stabilit aşa numite societăţi de aclimatizare şi au lăsat instrucţiuni specifice despre cum să recreeze "Mama Anglie". Ochiului atent al unui botanist nu îi poate scăpa faptul că jumătate din plantele prezente în NZ sunt foarte familiare cu cele de acasă iar cealaltă jumătate sunt specii ciudate care nu se mai găsesc nicăieri în lume. Flora nativă a Noii Zeelande este unică în lume, evoluând în izolare în milioane de ani. 80% din copaci, ferigi şi plantele cu flori sunt endemice (prezente doar aici). Aproximativ 1-15% din totalul pământurilor neo-zeelandeze sunt acoperite cu plante native de la Kauri (Agathis australis - cel mai bătrân exemplar din acest superb conifer având peste 2000 de ani - copacul poartă numele lui Tanemahuta, gardianul pădurilor şi până la pohutukawa (Metrosiderosspp. ) - floarea ce înfloreşte de Crăciun şi pe care şefii de trib aflaţi pe waka hourua (corabia polineziană de navigaţie pe distanţe lungi) în larg au crezut că sunt păsări în copaci şi şi-au aruncat toate penele din păr în speranţa că vor avea parte de podoabe speciale. Ferigile de aici sunt celebre, echipa de rugby All Blacks are ca simbol feriga argintie (Cyathea dealbata).
(*proiect realizat cu sprijinul Vodafone, Generali Asigurari si Banca Romaneasca)
