x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Care sunt destinațiile preferate de români pentru sărbătorile de Crăciun

Care sunt destinațiile preferate de români pentru sărbătorile de Crăciun

20 Dec 2017   •   17:44
Care sunt destinațiile preferate de români pentru sărbătorile de Crăciun

Italia este destinaţia către care se îndreaptă cei mai mulţi români în perioada 21 decembrie 2017 - 7 ianuarie 2018 şi unde rămân pentru aproximativ cinci zile, reiese dintr-un studiu.

Potrivit studiului, un interes crescut al românilor se îndreaptă anul acesta către oraşul Milano (70%), iar costul mediu al unui zbor către capitala modei este în medie de 110 euro la sfârşitul lunii decembrie a acestui an. Roma ocupă locul al doilea, iar un zbor către această destinaţie în decembrie este în medie de aproximativ 146 de euro. 

Creşteri semnificative în căutările de zbor cu plecare din România în perioada sărbătorilor au fost înregistrate, totodată, pentru Spania, fiind a doua cea mai căutată destinaţie (+90%).

Madrid este principalul oraş către care merg cei mai mulţi călători români (+44%) pentru aproximativ şase zile de vacanţă, cu un cost mediu de zbor de 205 euro la final de 2017. Interesul de a zbura de sărbători către Barcelona a crescut, de asemenea, cu 72% anul acesta faţă de 2016. Pentru un zbor către Barcelona la final de decembrie, călătorii plătesc în media 185 de euro. 

A treia cea mai căutată destinaţie de călătorie la final de an de către români este Marea Britanie, cu o creştere de 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deşi interesul pentru a zbura către Birmingham este dublu în această lună faţă de decembrie 2016, cei mai mulţi călători aleg să se îndrepte în continuare către capitala Londra, care a înregistrat o creştere de 15% în căutări. Românii care se îndreaptă în această perioadă către Marea Britanie petrec în medie o săptămână de concediu şi plătesc în medie aproximativ 174 de euro pe biletul de avion. 

Conform studiului, Thailanda se află în topul preferinţelor când vine vorba de destinaţii dincolo de graniţele Europei la final de decembrie. Având cu 240% mai multe căutări pentru această iarnă comparativ cu cea anterioară, Thailanda, şi în special Bangkok, este destinaţia pe care o parte dintre români au ales-o pentru o vacanţă de aproximativ 10 zile. Zborurile către Bangkok sunt mai ieftine cu 7% anul acesta. 

'Zborurile pe rute interne în apropierea sărbătorilor de iarnă sunt o variantă din ce în ce mai căutată de români iar principalele avantaje sunt durata, costurile şi condiţiile de călătorie. Căutările efectuate de aceştia pe momondo.ro au crescut cu 33 % pentru Crăciun şi Anul Nou, comparativ cu aceeaşi perioadă în 2016', a declarat Mircea Giurcă, purtătorul de cuvânt momondo.ro. 

Cele mai căutate destinaţii de zbor rămân Bucureşti, Cluj şi Timişoara, cu o creştere medie de 55% pentru primele două şi de 36% pentru Timişoara. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: craciun vacante de craciun