x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Catedralei din Cadiz. Sobrietate şi credinţă

Catedralei din Cadiz. Sobrietate şi credinţă

24 Aug 2012   •   21:00
Catedralei din Cadiz. Sobrietate şi credinţă

Cripta Catedralei din Cadiz a fost construita in decursul a opt ani, intre 1722 si 1730, si se poate vizita in zilele noastre, oferind turistilor linistea si sobrietatea de care avem cu totii nevoie pentru a ne lumina sufletele. Daca in Catedrala despre care am scris acum cateva saptamani exista multe parti impodobite cu marmura, sugerandu-se astfel o stare fireasca de bogatie si frumusete materiala, in Cripta ne aducem aminte mult mai tarziu si mult mai vag de lumea de afara, de competitiile absurde pentru tot si pentru nimic in care ne inscriem cu totii, de multe ori fara sa ne dam seama, fara sa intelegem in ce capcana am cazut si cat de greu ne va fi sa mai salvam ceva din toate cele pentru care merita cu adevarat sa luptam. Sculptura in marmura italieneasca, imagine a Fecioarei, realizata de un italianul Alessandro Algardi, traduce in cele mai nobile nuante arta baroca de care apartine artistul, iar prezenta simbolica a lui Iisus Crucificat confirma starea de gratie pe care o induce lacasul, discret si, totodata, impresionant de convingator.

In aceasta Cripta si-au gasit linistea si doi dintre cei mai mari artisti spanioli, care au plecat din Cadiz ca sa cucereasca lumea si ca sa-si afirme talentul: ilustrul compozitor Manuel de Falla (nascut la Cadiz in 1876 si plecat dintre noi cu noua zile inainte de a implini 70 de ani, in 1946, in Argentina) si poetul Jose Maria Peman, un scriitor care nu a ramas niciodata dator politicii, implicandu-se chiar si prin opera sa in lumea Razboiului Civil Spaniol care a schimbat destine si a zdruncinat puternic societatea iberica de inceput si mijloc de secol XX. Sobrietate si credinta, intr-un decor intunecat si racoros. Asta ofera Cripta Catedralei din Cadiz. Nu e deloc prea putin si depinde doar de noi sa intelegem cum e mai bine sa gestionam, fie si pentru cateva clipe, aceste tandre sentimente. Afara, ne asteapta oricum, indiferent de vointa noastra, o lume care nu mai tine de multa vreme cont de nimic, nici macar de noi, chiriasi fideli ai vietii si ai adevarurilor de plan secund.

×