x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cele mai frumoase gări-Buzău

Cele mai frumoase gări-Buzău

13 Feb 2018   •   20:50
Cele mai frumoase gări-Buzău

Aflată în apropiere de centru, gara din Buzău a fost construită în 1873 şi este nod feroviar din 1881. Este locul de care se leagă istoria oraşului, construită din personaje célèbre şi poveşti incredibile. În 1930, un vultur, pe nume Ilie, crescut de un localnic din zonă, a început să viziteze gara frecvent, venind aproape de ferestrele trenurilor şi lăsându-se hrănit de călători. El a sfârşit ucis de nişte soldaţi nazişti în timpul celui de-al doilea Război Mondial. În memoria sa, fabrica de bere de la Buzău a pus numele ”Vulturul” unui sortiment de bere. Tot gara din Buzău a fost zona în care a locuit şi a muncit, pentru puţin timp, I.L. Caragiale. Marele dramaturg a concesionat restaurantul din faţa gării, în 1894, împreună cu cumnatul său, dar s-a retras din afacere după numai un an, plin de datorii. Cella Delavrancea, în „Dintr-un secol de viaţă”, scria că ”se bea mult la berăria lui Caragiale, dar se plătea puţin, şi numeroşi erau cei care spuneau la revedere, nene Iancule, fără să achite consumaţia”. Clădirea gării a fost renovată şi i s-au adăugat de-a lungul timpului mai multe dependinţe.

×
Subiecte în articol: gara buzau