x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cele mai frumoase târguri de Crăciun din ţară

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din ţară

de Luciana Cocoș    |    08 Dec 2015   •   17:14
Cele mai frumoase târguri de Crăciun din ţară
Sursa foto: ROMULUS BRUMA (C) / AGERPRES FOT

România a intrat în rândul ţărilor cu tradiţie când vine vorba despre târgurile de Crăciun. Nu mai trebuie să mergeţi până la Viena, Praga sau cu Budapesta! Şi în România avem târguri de Crăciun la fel de frumoase, unde turiştii pot găsi o mulţime cadouri româneşti şi mâncare tradițională, într-un decor autentic.

Târg cu tradiţie la Sibiu

Sibiul a fost primul oraș din România care a organizat un târg de Crăciun, după modelul marilor capitale europene, unde astfel de evenimente au devenit deja o tradiție. Deschis pentru prima dată în 2007, anul în care Sibiul a deținut titlul de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut în toată țăra. Ediția de anul acesta a început pe 20 noiembrie, în Piața Mare, și își așteaptă turiștii până pe 26 decembrie. Vizitatorii pot găsi în cele 70 de căsuțe expozanți din întreaga țară, iar copiii pot participa la cursuri tematice desfășurate în Atelierul lui Moș Crăciun. Cei care vor să simtă din plin spiritul sărbătorior în inima Transilvaniei pot alege din ofertele special concepute pentru această perioadă, de tipul city break. „Târgul de Crăciun Sibiu ne-a devenit foarte drag nouă, sibienilor, dar și turiștilor. Evenimentul este prin urmare și un motor al dezvoltării turistice a Sibiului, aducând beneficii și mediului economic local. Cred că succesul și aprecierea de care se bucură Târgul de Crăciun se datorează în primul rând locației - Piața Mare a Sibiului - care are o arhitectura deosebită și o imagine care se pretează unui astfel de eveniment. Pentru oraș, deschiderea Târgului de Crăciun marchează începutul sărbătorilor de iarnă, acesta fiind prilejul cu care Primăria Sibiu pune în funcțiune iluminatul de sărbători din centrul istoric." spune Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.


PRETURI CITY BREAK ÎN SIBIU

Pachet 2 nopți de cazare cu mic dejun / persoană

45 de euro la pensiune de 3*
60 de euro la hotel de 3*
80 de euro la hotel de 4*


Sărbători aromate la Timişoara

Timișoara a fost următorul oraș, după Sibiu, care a organizat un târg specific sărbătorilor de iarnă. Iar din 2008, de la an la an, tot mai mulți timișoreni aleg acest târg pentru a cumpăra cadorile de Crăciun. Anul acesta, din 1 decembrie și până pe 2 ianuarie, vizitatorii vor trece pe sub o cupolă impresionantă formată din 50.000 de leduri. De la căsuțe pot fi cumpărate ornamente de sărbători, haine, vin fiert, dulciuri, dar și bucate tradiționale românești. Cei mai mici se pot bucura de un carusel. O tură pe căluți costă 3 lei.


PRETURI PRODUSE TRADIȚIONALE ROMÂNEȘTI

cașcaval în fân - 220 lei/kg
cașcaval de vin - 200 lei/kg
cașcaval rebel vienez - 250 lei/kg
cașcavalul călugărului - 190 lei/kg
sarmale - 2,5 lei bucata

Magie în Capitală

În Bucureşti, tradiția Târgului de Crăciun este relativ nouă, primul astfel de eveniment fiind organizat în 2012. De atunci, în fiecare an centrul Bucureștiului își pune hainele de sărbătoare și atrage din ce în ce mai mulți oameni la Târgul din Piața Universității. Anul acesta, Bucharest Christmas Market s-a deschis pe 27 noiembrie și și-a întâmpinat vizitatorii cu delicatese culinare, cadouri unicat, ornamente și nelipsitele spectacole și concerte. Atracția principală este bradului tradițional de Crăciun, înalt de 15 metri. La lăsarea întunericului, Piața Universității devine un loc feeric datorită celor peste 10.000 de beculețe care împodobesc arcadele Târgului. 200 de instalații a câte 100 de becuri decorează cele 60 de căsuțe amplasate în piață, iar nu mai puțin de 20.000 de beculețe luminează bradul. Târgul de Crăciun din București își va închide porțile pe 27 decembrie.

Decor de poveste în Cluj-Napoca

Piața Unirii din Cluj Napoca găzduieşte de 7 ani cel mai mare târg de Crăciun din această zonă a țării. Pentru a-i face pe vizitatori să simtă magia Crăciunului, organizatorii au pregătit în acest an un decor de poveste. „Prin modul de organizare, Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca este comparabil cu cel din marile capitale europene, deoarece reuneşte toate elementele necesare unei manifestări de asemenea anvergură: Căsuţa lui Moş Crăciun, 40 de căsuţe cu produse de sezon (exemple - vin fiert, dulciuri - seminţe şi fructe glazurate), patinoar, scenă, pe care sunt programate in fiecare seară concerte" spun reprezentanții primăriei Cluj Napoca.


Târg la poalele Tâmpei

În Braşov, târgul tradiţional s-a deschis pe 6 decembrie. Christkindlesmarkt Brașov este un eveniment inspirat de tradiția vechilor târguri germane. Situat în centrul orașului, foarte aproape de Biserica Neagră şi Piața Sfatului, târgul devine o atracție în plus pentru turişti. Vizitatorii pot cumpăra de aici icoane, tablouri, bijuterii, aranjamente florale, haine, ornamente sau obiecte de ceramică făcute de artiști plastici și meșteri populari.



 

×