x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii CFR Călători suplimentează numărul de trenuri şi capacitatea de transport de Sfânta Maria

CFR Călători suplimentează numărul de trenuri şi capacitatea de transport de Sfânta Maria

13 Aug 2016   •   13:40
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri şi capacitatea de transport de Sfânta Maria
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

CFR Călători suplimentează numărul de trenuri şi măreşte capacitatea de transport în zilele de 13, 14 şi 15 august, se arată într-un comunicat al companiei transmis, sâmbătă, AGERPRES.

"Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători va mări capacitatea de transport spre diferite destinaţii şi va face suplimentări de trenuri", se menţionează în comunicatul CFR.

Astfel, în zilele de 13, 14 şi 15 august de la Suceava la Cacica şi retur vor circula trenurile R 5739 şi R 5738.

În plus, capacitatea de transport se va suplimenta astfel: în perioada 12-15 august, IR 1621 pe distanţa Bucureşti Nord -
Braşov şi IR 1630 Braşov - Bucureşti Nord; în zilele de 14 şi 15 august, IR 1755 / 1752 Bucureşti Nord - Suceava şi retur; în zilele de 15 şi 16 august, IR 1834 / 1833 Timişoara - Iaşi şi retur, IR 1832 / 1831 Cluj-Napoca - Galaţi şi retur, R 4110 / 4111
Cluj-Napoca Sighetu Marmaţiei şi retur, R 4102 / 4105 Cluj-Napoca - Bistriţa Nord şi retur.

"Agenţiile de voiaj CFR sunt închise în ziua de 15 august, cu excepţia celor care se află în incinta centrelor comerciale Titan, Carrefour Colentina şi Iulius Mall şi care vor respecta programul de lucru al acestora", se mai arată în comunicat.

Totodată, CFR reaminteşte călătorilor că pentru destinaţiile interne pot beneficia de reduceri din tariful de transport, astfel: între 15% şi 25% pentru minigrup de 2- 5 persoane; 10% la călătoria dus-întors; între 15% şi 25% la cumpărarea cu anticipaţie; 25% prin Cardul Tren Plus; 35% la tren IR şi de 50% la tren R cu oferta Cartea VSD (vineri, sâmbătă, duminică); între 10% şi 20% la călătoria cu trenuri succesive; reduceri de până la 35 % pentru Grupuri de peste 20 de persoane; între 15% şi 35% cu Biletul de weekend; între 31% şi 56% reduceri de weekend (în zilele de vineri până duminică inclusiv) la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia - Braşov şi retur.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: cfr calator sfanta maria suplimentare