x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cinci personaje în căutarea unui "Paradis": Dubai.

Cinci personaje în căutarea unui "Paradis": Dubai.

de Oana Georgescu    |    22 Mai 2011   •   16:19
Cinci personaje în căutarea unui "Paradis": Dubai.

Titlul si mai ales povestea binecunoscutei piese a lui Pirandello – "Sase personaje in cautarea unui autor' sunt foarte nimerite pentru a ilustra (pe scurt, fireste) povestile ascensiunii si reusitei celor cinci "personaje' remarcabile din acest articol. Lucreaza in domenii complet diferite, reprezinta tot atatea modele de viata si de cariera, iar legaturile dintre ei sunt cele cu Romania si Dubai. Sau invers…"Sunt oameni care au reusit in viata si in cariera prin propriile puteri, prin munca sustinuta si dorinta de a construi ceva intr-o tara in care toata lumea este binevenita si se simte foarte bine, dar in care ramane si mai ales rezista cine poate. Iar ca sa rezisti in Dubai in special sau in Emiratele Arabe Unite in general, trebuie sa ai putere de adaptare, putere de munca, caracter si doar calitati!' – ne-a spus Gabriel Aldea, Consulul General al Romaniei la Dubai, cel care a inlesnit interviurile cu acesti oameni diferiti doar prin origini, dar legati intr-un fel sau altul de Romania si Dubai: libanezul Jean Samman CEO Byblos Hospitality, un influent manager si proprietar de retele de hoteluri, restaurante, buildinguri si apartamente, pakistanezul Mian Mohammed Munir, unul dintre cei patru fii ai lui Mohammed Ibrahim Haji, vechi si respectat om de afaceri din orasul Al Ain (a sosit aici la inceputul anilor ’70!), apoi Khalid BinShahib, om de afaceri din Dubai care vorbeste limba romana la perfectie, dar si romanii Mircea Canduletiu, Director of Residence&Club Hotel ARMANI, exclusivistul Resort din Burj Khalifa Tower si artistul plastic Bogdan Lascar, protagonistul vernisajului expozitiei Neo Contemporany Visual Art gazduita recent, in premiera absoluta la Sala Balroom a Hotelul ARMANI.

Si daca in textul pirandellian, cele sase personaje se declara "in cautarea unui autor' pentru a putea supravietui, a se crea si implini, asta insemnand in cazul lor sa poata sa-si spuna povestile dramatice, unice si reale, haideti sa aflam si sa intelegem curajul unor astfel de oameni care au descoperit si au contribuit si ei la crearea "Paradisului' pe pamant - Dubai.

Supranumit pe drept cuvant "PERLA Emiratelor Arabe Unite', Dubai este considerat a fi una dintre cele mai moderne metropole ale secolului al XXI-lea. Desi situat in Golful Persic, aproximativ 10% din PIB provine din industria petroliera, principalele surse de venit fiind datorate zonei libere economice din Jebel Ali si turismului, care a cunoscut o dezvoltare uluitoare in ultimii ani. Celebru si datorita arhitecturii si constructiilor unice in intreaga lume, istoria acestui oras cosmopolit a inceput sa se scrie prin 1970 si este redata intocmai la DUBAI Museum, situat in fortul Al Fahidi, cea mai veche cladire din zona, construita la 1799. Datorita imaginii pe care o ofera oricarui vizitator obisnuit sau nu cu luxul orbitor, Dubai este ca o ferestra deschisa catre viitor unde totul este la superlativ. Comparatii precum cel mai mare, cel mai inalt, cel mai luxos, cel mai exclusivist si cel mai scump sunt firesti in orice exprimare!

Turnul Burj Khalifa - cea mai inalta cladire din lume, masoara 828 m inaltime si are 160 de etaje. A fost inaugurat la 4 ianuarie 2010 de seicul Mohammad ben Rached Al-Maktoum, suveranul Dubai-ului, al carui discurs ar trebui sa fie o lectie pentru noi toti: "De ce construim toate acestea? Pentru a creste calitatea vietii si a aduce zambetul pe fetele oamenilor. Noi construim pentru anii care vor veni'.

Turistii pot urca in simbolul Emiratelor vizibil de la 95 de kilometri departare, pana la etajul 124. Aici se afla si exclusivistul ARMANI Hotel, unul dintre cele mai luxoase din lume, loc pe care insusi Giorgio Armani il vede ca pe o mostenire si o incununare a intregii activitati si unde unul dintre manageri este romanul Mircea Conduletiu, originar din Sibiu. La insistentele verilor sai, care lucrau la Hotelul "Ritz Carlton' din Dubai, in anul 2000, acesta a hotarat sa lase confortul unui apartament cu patru camere, al unui salariu bun si al unui serviciu "de unde puteai iesi la pensie' – electrician la Uzina de Apa din Sibiu, dar si viata tihnita "cu masina, distractii si timp liber', pentru "necunoscutul' Dubai. A fost angajat la SPA-ul Hotelului "Ritz Carlton'. Astazi el este "numarul 3' in managementul ARMANI Hotel din Burj Khalifa Tower. Aici a avut loc recent vernisajul expozitiei Neo-Contemporany Visual Art a artistului roman Bogdan Lascar. Absolvent al Universitatii de Arte din Bucuresti si membru din 1998 al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, el este fiul al reputatului chirurg plastician Prof.Univ.Dr.Ioan Lascar, seful Clinicii de Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva a Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti. La receptia oferita de Gabriel Aldea, Consulul General al Romaniei la Dubai au fost prezenti peste 250 invitati. Printre personalitatile care au luat parte la acest eveniment cultural romanesc de exceptie si totodata unic s-a aflat si Seicul Majid bin Mohammed bin Rashid al Maktoum, Presedintele Autoritatii pentru Cultura si Arta, membru al familiei conducatoare a Emiratului Dubai. Acesta este unul din fiii Seicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, Prim Ministru si VicePresedinte al Emiratelor Arabe Unite, Ruler (monarh absolut) al Emiratului Dubai.

Mecca shopping-ului mondial
In primele doua luni ale anului, Dubai devine si destinatie ideala pentru aceia care adora cumparaturile si isi recapata inspiratul nume de "Mecca Shopping-ului Mondial'. Cunoscut in lumea araba drept "Layali Dubai', Dubai Shopping Festival a demarat in 1996 cu scopul promovarii comerciale a Emiratului. Shopping-ul si entertainment-ul atrag milioane de turisti sedusi de reducerile la textile, covoare, mirodenii, produse electronice si bijuterii, de posibilitatile nelimitate de targuiala, de ofertele si promotiile tentante. Printre bazaruri, shuk-uri, magazine, mega-storuri-uri de marimea mall-urilor de la noi si prin zecile de mall-uri uriase, de un lux orbitor, vedetele sunt Dubai Mall si The Mall of Emirates, unde se afla si celebra partie artificiala de schi. Astazi Dubai Shopping Festival este un eveniment multicultural de anvergura mondiala, unde sunt invitati artisti din toata lumea pentru spectacole si concerte. De pilda, Opera Comica din Bucuresti, condusa de Smaranda Oteanu Bunea, a fost invitata de onoare in luna ianuarie si a sustinut in premiera cateva reprezentatii chiar in mijlocul desertului. Apoi a fost randul actorilor Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Eugen Cristea si Cristina Deleanu, care au prezentat in Dubai si Abu Dhabi longevivul spectacol de teatru radiofonic "Caviar, vodka si bye-bye" de George Astalos, in regia lui Dan Puican. In aprilie, timp de patru zile, designeri si companii romanesti, au participat la cel mai cunoscut targ de moda - "Dubai-The Bride Show' care atrage peste 50.000 de vizitatori si este onorat de Sheikha Bint Saif, presedintele "Make-A-Wish' Foundation, sotia Seicului Sultan Bin Khalifa Bin Zayed Al Nahyan.

In fine, celebrele Burj Al Arab, Atlantis, Palm Jumeirah si Dubai Marina cu ambarcatiunile luxoase, zgaraie-norii unicat cu arhitectura futurista, civilizatia, siguranta, curatenia - toate iti amintesc ca te afli intr-un loc atins de perfectiune. Chiar in Paradis…

Curaj sau nebunie? – Doar, adaptabilitate, seriozitate, profesionalism si…zambet
Raspunsul corect la o astfel de intrebare il au cu siguranta cele cinci "personaje' ale noastre. Nascut la Beirut, libanezul Jean Samman, CEO Byblos Hospitality ce cuprinde o retea de sase hoteluri, restaurante, cladiri cu sute de apartamente in zone rezidentiale, buildinguri cu birouri si multe investitii in turism, a sosit in aceasta zona, mai precis in localitatea Sharjah, in 1979. Din cauza instabilitatii politice din Libanul acelor vremuri si presimtind parca razboiul care avea sa inceapa (in 1982), acesta a raspuns pe loc chemarii in Emirate a unui amic libanez. Absolvent al Ecole Supérieure des Affaires din Beirut si a unei facultati cu profil economic la Londra, Jean Samman avea sa devina manager la Marbella Club din Sharjah. Din acel moment, ascensiunea sa in domeniu a urmat cursul firesc al oricarui om decis "sa sfinteasca' locul unde lucreaza. A ramas aici pana in octombrie 1985, timp in care a invatat multe…"Cand am sosit aici, era desert cat cuprindeai cu ochii, dar am gasit un loc unde toata lumea muncea, unde erau oameni seriosi si de cuvant, un loc unde se faceau investitii. Erau foarte multi bani, dar s-au investit, nu s-au cheltuit' – ne-a marturisit domnul Samman. "Pot spune ca am crescut impreuna cu Dubaiul si am devenit de-al locului. Mi-am intemeiat o familie, am copii, aici imi sunt toti prietenii, am afaceri si de aceea, mi-a fost aproape imposibil sa ma mai intorc in tara, chiar daca si in Liban turismul incepuse sa se dezvolte. Mi se parea insa prea lent comparativ cu ceea ce se petrece aici, unde totul se dezvolta intr-un ritm ametitor si nu se mai opreste!'. A deschis in 1991, intr-un mall, o cafenea frantuzeasca – "La Gaufrette', a lucrat din 1992 la hotelul "St.Georges', a facut prima investitie in complexul rezidential "Appartament Capitol Residence', iar in 1996 inaugura primul dintre cele sase hoteluri ale sale – "Capitol". Detine unul dintre cele mai apreciate restaurante cu specific libanez – "Bazerkan', are aproape 2.000 de angajati, multi romani, iar firma sa de consultanta in domeniul turismului si imobiliarelor prospera de la an la an. Nostalgic, a tinut ca aceasta sa poarte numele orasului fenician Byblos din Liban, unul dintre cele mai vechi orase din lume. Si totusi cum a reusit sa dezvolte o asemenea afacere intr-un domeniu si intr-un loc unde concurenta este coplesitoare? Pentru ca un lucru este cert: cu un aflux de doua milioane de turisti pe an, Dubai-ul traieste din turismul devenit de mult industrie. "Care este secretul reusitei? – am intrebat. 'Surasul!...' – a replicat domnul Samman... surazand. "Serviciile, comunicarea, selectia atenta a personalului, relatiile personale, legatura cu clientii pe care o pastram si care ne devin prieteni (sute de turisti romani aleg in fiecare an hotelurile sale – n.rep.), grija pentru ei, varietatea meniurilor si a programelor care sa satisfaca toate categoriile de clienti sunt esentiale, totul trebuie sa mearga perfect, iar in timpul asta trebuie sa te gandesti la toate, sa supraveghezi si sa anticipezi evolutia pietei, sa fii cu un pas inainte'. Dupa ce a vizitat Romania si a cunoscut si comunitatea de romani din Dubai, datorita prietenului sau, Gabriel Aldea, consulul general, Jean Samman mi-a raspuns la fel de simplu si de consistent la intrebarea "Ce ne lipseste noua, romanilor sa traim din turism, din moment ce avem tot ce ne trebuie?' – "Curajul de a lua decizii!'….

Scriind la istoria Al Ain-ului…
Tot de curaj a avut cu siguranta nevoie si Mohammed Ibrahim Haji, care, cu aproape patruzeci de ani in urma pleca din Pakistan alaturi de sotia sa pentru a se stabili in oaza Al Buraimi - Al Ain. Cladirea spitalului 'Oasis' se afla atunci in mijlocul desertului, iar astazi este in mijlocul orasului. Cladirea este un reper, un simbol al "istoriei' unui oras prosper, cunoscut si sub numele de "Orasul Gradina' datorita cantitatii mari de verdeata (exista multe izvoare subterane in zona), al doilea oras ca marime din Emiratul Abu Dhabi si al patrulea din Emiratele Arabe Unite.

Vechiul sistem de irigatie "falaj' se foloseste si acum in unele zone, sistemul distribuind apa subterana printr-o retea de tuneluri care ies apoi la suprafata, de unde este directionata. Vegetatia si arbustii "imprastiate' pe coline, strandul si izvoarele cu ape termale sau lacul (!) cu hidrobiciclete, te fac sa crezi ca ai nimerit la o filmare, printre decoruri idilice si butaforia unei viitoare productii cinematografice. Nu intamplator Al Ain a devenit o destinatie turistica, mai ales ca vara, temperaturile, desi destul de ridicate, sunt suportabile datorita aerului uscat care transforma orasul intr-un loc placut fata de umiditatea insuportabila a oraselor de coasta. Atractiile orasului sunt Muzeul National Al Ain, Muzeul Palatului Al Ain, cateva forturi, restaurante, oaza Al Ain si site-ul arheologic Hili ce dateaza din Epoca Bronzului, dar nu trebuie sa ratati Muntele Jebel Hafeet, inalt de 1340 m, care domina imprejurimile.

Fondata in 1973, Mohammed Ibrahim Haji Group cu reprezentante in Dubai, Sharjah, Ajman, Ras Al Khaima, in Arabia Saudita si Oman, este acum una dintre cele mai prospere companii din tara (profile de aluminiu, lemn, constructii, sticla). Tatal celor patru fii – Riaz, Umar, Iqbal si Munir, este liderul comunitatii pakistaneze din zona si unul dintre cei mai respectati oameni de afaceri din Dubai si Al Ain. Doi dintre frati, Mian Munir si Iqbal fac afaceri si in Romania, la Constanta, la Brasov, in Harghita si Covasna. Le place tara noastra, au invatat sa spuna "Buna ziua' si "Ce faci? – Bine!' si vin cel putin odata pe an la noi pentru a semna contracte de milioane. De curand si cu toate ca nu este cel mai mare dintre frati, dar pentru ca a dovedit un excelent simt al afacerilor si s-a remarcat ca un veritabil profesionist, Mian Mohammed Munir a primit girul parintelui sau si increderea totala a familiei, fiind investit in functia CEO al Mohammed Ibrahim Haji Group. Ospitalier, extrem de modest si cu un bun simt remarcabil, Munir nu face niciodata parada cu averea sa considerabila, fiind un exemplu demn de urmat pentru noi toti.

Khalid BinShahib, un roman adevarat
Daca nu l-ai vedea imbracat in traditionalul port arab si daca nu i-ai cunoaste numele si faptul ca este nascut-crescut in Dubai, pe Khalid chiar ca il crezi roman. Prin anii ’90 a venit in Romania sa faca afaceri. S-a stabilit undeva intre Pitesti si Curtea de Arges, a invatat perfect romaneste, dar, in cele din urma, dupa nenumarate incercari de a demara afaceri profitabile pentru toata lumea, a hotarat sa fie doar musafir pe meleagurile noastre. Probabil stie el de ce, dar mai ales banuim si noi… Pastreaza insa superba casa din Arges si are cateva apartamente la Pitesti si Bucuresti la care nu vrea sa renunte. Prosper om de afaceri in domeniul imobiliarelor, Khalid BinShahib este un om plin de viata, mereu vesel, destins – de fapt un reprezentant tipic al Dubai-ului si sunt sigura ca, daca ar vrea sa incerce ceva nou - si asa este un pasionat al "sporturilor extreme', il recomand oricand pentru un post de profesor de limba romana…Noroc ca are ce face in Dubai…

In loc de epilog…
Deloc intamplator, actiunea urmatorului volum din seria "James Bond" scris de americanul Jeffery Deaver se intituleaza "Carte Blanche' si se petrece – unde in alta parte?! - in Dubai. Titlul si coperta cartii in care va aparea din nou automobilul preferat al regretatului scriitor Ian Fleming - un supermodel Bentley, au fost dezvaluite la o conferinta de presa organizata in Dubai, orasul in care vor avea loc filmarile. O noua oportunitate ca acest oras cosmopolit sa se afle in centrul atentiei datorita unei atente si inteligente campanii de imagine si un exemplu pentru cum se realizeaza un lobby de tara eficient. Pana a fi ales Dubai-ul, lansarea filmului a tot fost amanata din cauza crizei si a dorintei producatorilor de a-l realiza in versiune 3D, foarte scumpa. Pana cand vor alege titlul filmului in care Daniel Craig va juca pentru a treia oara rolul agentului 007, titlul provizoriu este "Bond 23″. Noua conducere a studiourilor MGM si producatorii francizei "James Bond" - Michael G. Wilson si Barbara Broccoli, au anuntat recent ca cel de-al 23-lea film va fi lansat oficial pe 9 noiembrie 2012, la 50 de ani de la debutul primului film - "Dr.No" (1962). Filmarile vor incepe in curand si vor respecta povestea cartii lui Jeffery Deaver, cel al carui bestseller "The Bone Collector" a stat la baza filmului "Colectionarul de oase" (1999) cu Angelina Jolie si Denzel Washington in rolurile principale.

Si tot intr-o campanie de lobby se poate inscrie stirea care a facut recent inconjurul lumii, fiind preluata de toate agentiile de presa si de mass-media internationale: noul antrenor al echipei de fotbal "Al-Wasl' din Dubai este Diego Armando Maradona! Desi rezultatele obtinute de tehnicianul argentinian au fost modeste, palind in fata performantelor ca jucator, acesta va fi platit "regeste" pentru a pregati gruparea infiintata in 1974 si patronata de seicul Ahmed Bin Rashed Al-Maktoum. "Al-Wasl', a carui vedeta este spaniolul Francisco Yeste, fost international de tineret si fost jucator la "Athletic Bilbao', dar si brazilienii Alexandre Oliveira si Alex de Souza, a cucerit sapte titluri nationale, ultimul in 2007. Acum se afla pe locul 4, la 16 puncte de prima clasata - "Al Jazira', cu numai cinci etape inainte de finalul campionatului Emiratelor Arabe Unite. La un an de la despartirea de nationala Argentinei, Maradona, prezent in Dubai, pentru a asista la inaugurarea unui centru medical dedicat tinerilor sportivi, a semnat un contract de doua milioane de euro, valabil in urmatoarele doua sezoane.
Primul obiectiv al lui Maradona, care, alaturi de toate facilitatile, va avea la dispozitie si un avion privat, va fi sa incheie actualul sezon pe podium, in conditiile in care doar primele trei clasate au asigurata calificarea in Liga Campionilor Asiei. Misiune dificila pentru "Butoiasului atomic", care, atunci cand a sosit in Dubai, potrivit publicatiei argentiniene "Clarin", primele cuvinte pe care le-a rostit au fost "Am ajuns in Paradis!"….

×