x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Crăciunul și Revelionul, în stil tradițional

Crăciunul și Revelionul, în stil tradițional

de Diana Scarlat    |    27 Noi 2018   •   14:10
Crăciunul și Revelionul, în stil tradițional

Sărbătorile de iarnă aduc oferte variate pentru cei care vor să guste din bucatele tradiţionale și să se bucure de obiceiurile din zonele istorice ale țării. Pensiunile se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă cu sarmale, cozonaci, cârnaţi de casă, brânză de la stână şi slană afumată. În această perioadă a anului preţurile cresc în medie cu 20-30% faţă de restul anului. Un cuplu poate plăti de la 1.600 până la peste 4.000 de lei pentru un pachet de Crăciun și cu 20-25% mai mult pentru unul de Revelion, cu trei, patru sau cinci nopţi de cazare şi mese festive la o pensiune din Bucovina, Maramureş sau din centrul ţării. Moda pachetelor all inclusiv au ajuns şi la pensiuni, iar pentru Crăciun și Revelion, pachetele include programe artistice complexe, cu artiști, foc de tabără și focuri de artificii.

Bucovina și Maramureșul sunt principalele zone preferate de cei care vor să-și petreacă sărbătorile de iarnă într-un spațiu marcat de tradiții și obiceiuri bine conservate. Dar și în centrul țării, în zona Brașovului sau a Sibiului, se găsesc astfel de oferte, la pensiuni care și-au diversificat foarte mult ofertele, în ultimii ani. În ultimul timp, o atracție pentru sărbătorile de iarnă a devenit și Dobrogea, unde s-au lansat multe astfel de oferte, pentru Crăciun și Revelion, în Delta Dunării, Munții Măcinului sau chiar pe litoral. Românii au de unde alege, dacă vor să se bucure de sărbători în orice zonă a țării. “În zonele istorice, Bucovina şi Maramureş, se pot găsi mai multe oferte ieftine faţă de zona de centru Bran-Moeciu. Explicaţia ar fi cererea foarte mare din proximitatea Capitalei, bucureştenii fiind cei mai mari consumatori de vacanţe de sărbători în mediul rural, în special în zona montană sau subcarpatică. Mai scumpe sunt pensiunile din zona Bran-Moeciu, mai ales în perioada sărbătorilor. În general, Valea Prahovei, şi în special pensiunile din această zonă, ridică preţurile foarte mult, pentru că cererea este foarte mare. La fel şi cele din Mărginimea Sibiului”, explică Traian Bădulescu, specialist în turism. Un pachet turistic pentru Crăciun sau Revelion în stil tradițional costă, în medie, între 1.700 și 3.000 de lei, pentru trei nopți, la pensiuni de trei margarete şi poate depăși 4.000 de lei pentru trei sau patru nopţi la pensiunile de 4 şi 5 margarete. Cele mai scumpe oferte sunt la pensiunile de cinci margarete. Un astfel de exemplu este Padina Ursului, de la Fundata. Deşi sunt scumpe, chiar acestea sunt primele ocupate. Cele mai multe oferte de produse autentice româneşti sunt la pensiunile din Mărginimea Sibiului, Gorj şi Vâlcea, în special Horezu şi Tismana. De asemenea, în Bucovina şi Maramureş sunt oferte foarte multe şi din acest motiv există şi o varietate foarte mare de preţuri. În fiecare zonă sunt unele pensiuni mai moderne şi altele mai rustice. Una dintre zonele cele mai diversificare este Neamţ, unde sunt respectate tradiţiile strămoșești şi se pot face foarte multe activităţi, turiștii pot vizita mănăstirile din Moldova și Bucovina, dar pot face și excursii montane.

Oferte variate, între rustic și modern
În Bucovina, pensiunile de patru margarete au aproape toate locurile ocupate la sfârșitul lunii noiembrie, în fiecare an. Zona oferă şi multe posibilităţi de recreere în aer liber, precum posibilitatea de a face excursii pe scurte trasee montane, dar și ocazia de a face plimbări cu sania trasă de cai și multe altele. De asemenea, şi oferta culinară a pensiunilor este una extrem de atrăgătoare pentru cei care ştiu să aprecieze bucătăria românească tradiţională: ciorbă de afumătură, păstrăv, ceapă la cuptor cu slănină, salată bucovineană, caş proaspăt şi, bineînţeles sarmale, cozonaci şi prăjituri de casă. Nici ciorba rădăuţeană, murăturile şi cârnaţii de casă nu lipsesc. Dar şi pensiunile cele mai moderne, situate în zona Valea Prahovei, s-au orientat spre un Crăciunul tradiţional, concepând pachete pline de surprize. “Mă ocup personal de gătit pentru turişti şi fac totul fac numai cu produse bio, de la noi de la fermă. De Crăciun vom face un foc mare şi de jur împrejur preparăm purceluşi de lapte, curcani şi berbecuţi. Turiştii ascultă colinde cântate de copii”, spune Elena Zamfir, proprietara pensiunii Valea Șipotului, din județul Dâmbovița, situată la nouă kilometri distanţă de Sinaia. Deși este mai puțin cunoscută, oferta județului Dâmbovița din zona montană poate concura oricând cu cele mai frumoase locuri din țară. Peisajele de poveste, investițiile în spații de cazare și de agrement, serviciile de cea mai bună calitate și mâncărurile tradiționale, preparate din produse proaspete, luate direct din fermă, ar trebui să pună Valea Șipotului pe harta celor mai frumoase zone turistice. Valea Șipotului se află la o altitudine de 900 de metri, în inima Parcului Național Bucegi. Se poate ajunge foarte ușor, din Drumul Național 71, ce face legătura între Târgoviște și Sinaia. Cei care ajung aici se bucură de o priveliște unică, spre crestele semețe ale Munților Bucegi. Pasionaţii de sport, şi nu neapărat de schi, se pot relaxa la piscină sau pot face drumeții montane. Din Moroeni pornesc principalele trasee turistice din zona Munților Bucegi, către Peștera Ialomicioarei, Lacul Bolcoci, Padina, Lespezi, Lacul Scropoasa, Piatra Arsă, Vârful Omu și Babele. Apropierea de Stațiunea Sinaia (9 kilometri) face deosebit de accesibilă vizitarea unor obiective turistice celebre, precum Castelele Peleș și Pelișor, Mănăstirea Sinaia, Cazinoul, sau Gara Regală.

Natură, aventură și cultură, în inima României

O altă zonă perfectă pentru a petrece sărbătorile de iarnă este Râșnov. Cetatea medievală, peștera amenajată pentru vizitare și traseele montane care se pot face pornind de aici sunt ingredientele de bază ale unei vacanțe perfecte, la care se adaugă oferta culinară și artistică a pensiunilor. Cetatea Râșnov este considerată una dintre cele mai importante atracții, fiind clasificată, în 2015, între primele zece monumente de acest fel, într-un top mondial al revistei Traveler. Este vizitată anual de peste 400.000 de turiști, români și străini, fiind una dintre cele mai bine păstrate cetăți medievale din sud-estul Europei, atestată documentar din anul 1335. Zona turistică în care se află este fascinantă pentru cei aflați în căutare de drumeții montane, fiind în apropierea masivelor Piatra Craiului, Bucegi și Postăvarul. Un alt atu al cetății este accesul foarte facil, fie pe drumul care leagă localitatea Zărnești de Brașov, fie pe drumul care leagă Râșnov de Poiana Brașov. Succesul acestei zone a venit și datorită implicării autorităților locale în dezvoltarea infrastructurii, reușindu-se includerea localității pe lista scurtă a celor de interes turistic național, cu foarte multe eforturi și investiții. Turiștii sunt atrași în egală măsură de frumusețea locului și de ofertele de cazare, cu servicii de cea mai bună calitate. Pot vizita peștera Fundata, din apropiere, sau peștera Valea Cetății, amenajată recent, din inițiativă privată. „Este o peșteră turistică tipică pentru turismul de masă, cu electrificare și ghid, o peșteră cu vad, într-o zonă foarte vizitată. Nu oferă foarte mult din punct de vedere speologic, dar este un succes comercial, pentru că are un cadru natural sălbatic. La fel ca Peștera Urșilor, din Munții Apuseni, Valea Cetății este un mare succes speo-turistic. Este amenajată bine, la standarde europene, și beneficiază de un vad excepțional, pentru că Râșnovul s-a dezvoltat foarte bine, iar localitatea atrage foarte multți turiști”, spune Cristian Lascu, unul dintre cei mai apreciați speologi din Europa. Foarte mulți iubitori ai muzicii clasice sunt atrași de concertele pe care Filarmonica din Brașov le susține în sala mare a peșterii. Peştera Valea Cetătii se află pe povârnişul vestic al Masivului Postăvaru, în bazinul Ţării Bârsei, la 3,5 km distanţă de Râşnov și la 1,5 km distanţă de Cetatea Râşnov. Intrarea principală este la o altitudine de 790 de metri. Peştera face parte din aria naturală protejată Peştera Valea Cetăţii, împreună cu stâncăriile şi lapiezurile din Poiana Dracului, arborii seculari și pierderile de apă în ponorul Fundăţica. Accesul se face dinspre şoseaua DN1E Braşov-Poiana Braşov-Râşnov, urmând Valea Cetăţii, până la confluenţa ei cu Valea Fundata, unde la kilometrul 19,4 există o parcare amenajată.

Baile Perșani, cu nămol ca la Techirgiol

Băile Perșani există de peste 200 de ani, iar de-a lungul timpului s-a construit aici o bază de tratament. Atuurile micii stațiuni balneare sunt vanele cu apă minerală sărată caldă și împachetările cu namol. Apa și nămolul de aici au fost analizate într-un laborator din Neuchatel (Elveția) și s-a constatat că au calități miraculoase. În sezonul cald, stațiunea este preferată de turiștii români, dar și străini, cu precădere de elvețieni, localitatea fiind înfrățită cu orașul Cortaillod. Testele făcute la institutul de la Neuchatel demonstrează că proprietățile nămolului de la Perșani sunt similare cu ale celui de la Techirghiol și tratează, la fel ca cel din celebra stațiune de la malul mării, afecţiuni reumatismale degenerative (artroze periferice, spondiloze vertebrale, etc.); afecţiuni reumatismale de tip inflamator (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică, etc.); sechele postraumatice; afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (nevralgii de orice cauza şi localizare, radiculopatii, hemiplegii, hemipareze, paraplegii, parapareze, scleroză multiplă, boală Parkinson, etc.); afecţiuni ginecologice (sterilitate secundară, insuficientă ovariană, dismenoree, etc.); afecţiuni dermatologice (dermatoze, psoriazis, eczeme, urticarie cronică, acnee, etc.); afecţiuni vasculare periferice (insuficientă circulatorie venoasă periferică, sindrom de ischemie periferică etc.

Casa Memorială “George Enescu” de la Sinaia

În apropierea Castelului Peleș, la Sinaia, se află Casa Memorială “George Enescu” de la Sinaia, unde se păstrează intact pianul marelui compozitor, în salonul central, dar și obiecte personale ale acestuia. Legătura dintre George Enescu şi Casa Regală a României a început în anul 1898, după succesul parizian al opusului său nr. 1, Poema Română, ce se încheia cu Imnul Regal. Frumuseţea locurilor şi apropierea de Palatul Peleş l-au determinat pe muzician ca din banii câştigaţi în primul său turneu în America să-şi construiască la Sinaia, între anii 1923 şi 1926, o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiş. În următorii 20 de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa şi America de Nord, el a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei. În 1947, aflat la Paris, Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Din 1995, a devenit Casa Memorială “George Enescu”, iar din 2007 este secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.

×
Subiecte în articol: craciun revelion bucovina maramures