x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Descoperă România cu ajutorul aplicaţiilor digitale

Descoperă România cu ajutorul aplicaţiilor digitale

de Oana Portase    |    03 Oct 2017   •   20:10
Descoperă România cu ajutorul aplicaţiilor digitale

Tehnologia aproape că a devenit vitală în zilele noastre. Viaţa noastră se învârte în jurul reţelelor de socializare, iar accesul la Internet are un rol esenţial şi când ne programăm vacanţele. Documentarea, planificarea şi rezervarea le facem online şi orice vacanţă se află doar la un click distanţă. În schimb, aplicaţiile de pe telefon ne ajută să ne orientăm şi să descoperim obiective turistice noi despre care poate că nu ştiam. Aplicațiile de travel sunt tot mai populare şi folosite chiar şi de administratorii obiectivelor turistice.

La pas pe străzile marilor oraşe

În caz că te gândeşti la un city break într-un oraş din România, atunci aplicaţia Questo îţi poate fi de folos. A fost creată de patru tineri din Bucureşti care au vrut să ofere turiştilor poveştile neştiute din metropele. Questo îţi oferă trasee interesante, dar te ajută să descoperi şi lucruri mai puţin ştiute din Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Sighişoara și alte orașe, dar și din Ungaria. În Iaşi găseşti trasee speciale pentru iubitorii de artă, în Braşov porneşti pe urmele sistemului de fortificaţii al cetăţii, iar cel din Cluj-Napoca este construit în jurul poveştilor despre regele Matei Corvin. Traseele sunt în limba română, pentru Budapesta existând o variantă în limba engleză.

Am deschis platforma Questo către toți cei care doresc să își promoveze orașul sau afacerea altfel. Ba chiar, am pregătit inclusiv licențe pentru administrațiile locale, care vor să își digitalizeze patrimoniul orașului și să îl prezinte turiștilor sub o formă inovatoare.

Claudiu Petria, fondator Questo

Questo nu este o simplă aplicaţie de informaţii, ci te va ajuta să porneşti într-o aventură. Ai opţiunea în care eşti ghidat de un personaj istoric sau poţi alege varianta misiunii în care ai un rol activ. Toate traseele au un nume şi o poveste cu informaţii verificate şi culese de la oamenii locului sau de la cei pasionaţi de istorie. Un traseu se parcurge într-o oră şi jumătate şi are trei kilometri. “Pentru a parcurge un traseu din aplicație, utilizatorii trebuie să se plimbe prin oraș și să caute răspunsul unor ghicitori. Cu fiecare răspuns corect, aceștia vor descoperi un nou loc interesant, un loc despre care Questo are o poveste autentică. Mai mult decât atât, de-a lungul traseului, utilizatorii primesc și recomandări să intre în diferite mici afaceri locale. Acestea pot fi cafenele, restaurante, ateliere meșteșugărești sau chiar muzee. În acest moment, aplicația oferă 15 quest-uri în nouă orașe din România și Ungaria.”, explică Claudiu Petria, unul dintre fondatorii Questo.

Citymapper – alternativă pentru Google Maps;

Duolingo – pentru comunicarea într-o limbă străină;

App în the Air – informaţii despre zboruri în timp real chiar dacă nu ai WiFi;

Live Trekker – jurnal digital al vacanţelor tale;

Wolfram Sun Exposure – îţi spune cât timp poţi sta la soare;

Time Out – detalii despre obiective, restaurante şi evenimente din oraşul în care te afli;

Mobile Passport – paşaport digital (doar pentru SUA);

WiFi Map – îţi spune unde găseşti WiFi gratuit şi îţi dă şi parolele;

Moovit – te ajută să foloseşti transportul în comun;

AirHelp – te ajută să-ţi recuperezi banii dacă zborul tău a fost anulat;

Roadtrippers – trasee pentru cei care străbat America;

HappyCow – te ajută să găseşti restaurante pentru vegetarieni;

A fost lansat şi Amazing Romania

O altă aplicaţie utilă pentru călătoriile tale prin ţară este Amazing Romania. Aceasta a fost lansată recent şi te ajută să descoperi locurile pitoreşti. "Din 2014 scriem despre frumusețile României pe www.amazingromania.net. De la orașe, la trasee montane, sate tradiționale, ture MTB, chei, cascade, lacuri , peșteri, și locuri de schi. Am scris cam despre toate tipurile de locuri frumoase de la noi din țară! Pe 3 iulie 2017 am lansat aplicația pentru telefonul mobil, Amazing Romania - Ghidul Turistic de Aventură al României, disponibilă gratuit pe Android și iOS. Aplicația Amazing Romania este un ghid de locuri faine și aventură unde turiștii (români sau străini) pot descoperi atracțiile turistice care merită explorate la noi în ţară. În acest ghid vei găsi imagini faine, conținut de calitate, informații tehnice utile (despre trasee montane sau de MTB), track-uri GPS și o hartă ca să fie ușor să le localizezi. Informațiile și imaginile din aplicație sunt preluate de pe amazingromania.net, dar și de la cei care doresc să contribuie cu conținut de calitate care le aparține în totalitate. În acest moment sunt aproximativ 90 de locuri prezente în aplicație, locuri în care noi și contributorii noștri am fost. Adăugăm în mod constant locuri noi și în acest an vom aduce și îmbunătățiri tehnice aplicației, printre care și introducerea limbii române fiindcă momentan este disponibilă doar în limba engleză. Acum aplicația are aproximativ 15.000 de descărcări pe Android și iOS.”, povesteşte Silviu Lung, fondatorul Amazing Romania, pentru Jurnalul Naţional.

O particularitate interesantă a acestei aplicaţii este că poţi selecta trasee în funcţie de preferinţe. De exemplu, dacă eşti interesat doar de peşteri sau de canioane, poţi modifica setările în acest sens încât să-ţi apară doar aceste locuri.

Dacă nu ai un traseu planificat de acasă şi vrei să explorezi la faţa locului, aplicaţia îţi va arăta cu ajutorul GPS-ului ce obiective se află la o anumită distanţă faţă de tine.

PackPoint – îţi spune ce să pui în bagaje;

XE Currency – te ajută să faci calcule când schimbi valută;

Hostel World – găseşti un loc în hosteluri în ultima clipă;

HotelTonight – găseşti camere la hoteluri de lux la reduceri mari;

Tripit – stochează toate informaţiile tale despre zboruri, rezervări, programări;

“Cu siguranță cea mai cunoscută aplicație atunci când vrei să cunoști mai bine destinația turistică este TripAdvisor. Dar oare ne-am gândit cât de bine ne cunoaștem țara? Mulți se pot lăuda că au vizitat Parisul, dar nu au habar ce găsesc în Sighișoara. Am observat cel puțin în ultimele șase luni un număr tot mai mare de aplicații locale care ne arată în primul rând frumsețile țării la care mulți dintre noi nu s-au gândit vreodată. Trei dintre aplicațiile pe care am avut curiozitate să le descarc pe smartphone-ul meu au fost Explore Romania, Amazing Romania și Munții Noștri. Aplicații foarte reușite din punctul meu de vedere, care primesc update-uri constant”, spune Laurențiu Matache, realizatorul emisiunii 24IT de la Antena 3.

Ce iei cu tine în bagaj

Dacă te aventurezi în lumea aplicaţiilor de travel atunci când vrei să pleci peste graniţă, atunci vei descoperi că ai de unde alege. Nu toate sunt la fel de eficiente şi nu are rost să-ţi încarci telefonul inutil. Cei de la The Guardian au întocmit o listă de aplicaţii de travel pe care chiar le vei folosi, spun jurnaliştii. Pe lista acestora se află Citymapper, o alternativă ceva mai bună pentru Google Maps, XE Currency, o aplicaţie cu care poţi calcula schimbul de valută la cursul zilei, App în the Air, o aplicaţie care îţi oferă detalii despre zboruri în timp real, sau Tripit care îţi formează un itinerariu complet în funcţie de orarul zborurilor tale, orele de check-in la hotel şi evenimentele din oraşul pe care îl vizitezi. Când ajungi la destinaţie, aplicaţia Time Out îţi spune ce obiective poţi vizita, îţi recomandă restaurante şi te ajută să rezervi o masă, şi îţi mai dă detalii despre evenimentele care au loc în oraşul respectiv la acel moment.

Informaţii multe şi variate

Lista conţine şi câteva aplicaţii inedite cum ar fi Wolfram Sun Exposure care, în funcţie de tipul de piele pe care îl ai, îţi spune câte ore poţi sta în soare fără să te arzi, îţi dă detalii despre răsărit şi apus, despre razele UV şi despre poziţia soarelui în anumite momente ale zilei. Inedită şi utilă este şi aplicaţia Splittr care este perfectă pentru cei care călătoresc în grup. Splittr te ajută să ţii contabilitatea cheltuielilor în timpul vacanţei şi îţi spune cine urmează să plătească masa sau cine are datorii faţă de alţi prieteni din grup. Aplicaţia funcţionează offline şi are mai multe variante de valută. Aproape toate aceste aplicaţii sunt gratuite şi pot fi folosite pe Android sau iOS.

Unic pe plaiuri mioritice, biserica cu Lună din Oradea

Biserica cu Lună din Oradea este unică în Europa. Portretul lui Horea în medalion, unul dintre conducătorii răscoalei din 1784, şi un mecanism confecţionat special în 1793 şi aşezat în turnul catedralei sunt elementele care fac ca această bieriscă să fie ca niciuna alta. Despre portretul lui Horea specialiştii spun că ar fi singura reproducere autentică a înfăţişării acestuia. Portretul din biserică a fost înlocuit cu o copie iar originalul se află în prezent în muzeul Episcopiei Ortodoxe Oradea. Mecanismul din turla bisericii este compus dintr-un glob care este pe jumătate auriu, pe jumătate negru, şi indică fazele lunare. Globul a fost creat de meşterul vienez George Rueppe. Acest sistem era văzut ca o minune inginerească la acea vreme, pentru că nu are şuruburi şi funcţionează doar cu ajutorul a trei tamburi. La fiecare 28 de zile, globul face o rotire în jurul axei sale, indicând fazele lunii. De aici şi numele lăcaşului: Biserica cu Lună.

 

Destinaţia săptămânii, Bologna, oraşul perfect pentru orice anotimp

Bologna este cunoscut ca oraşul celor două turnuri sau oraşul studenţesc al Italiei. Asta pentru că printre simbolurile sale este prima universitate din lume care datează tocmai din 1088 sau cele două turnuri Le Due Torri – cunoscute şi ca Torre Degli Asinelli şi Torre Garisenada – care oferă o privelişte magnifică asupra întregului oraş. Primul turn are o înălţime de 97 de metri, iar al doilea este mai mic, având doar 47 de metri. Biletul pentru turnuri costă 5 euro de persoană şi 3 euro pentru cei care beneficiază de reduceri. Tot în Bologna vei putea vizita şi cea mai mare biserică medievală din Italia: Basilica San Petronino. Pentru altă privelişte de vis, poţi urca scările spre Sanctuarul San Luca, adică 4 kilometri cu scări şi arcade, dar care cu sigurnaţă merită efortul. Pasionaţii de maşini au la alegere între Muzeul Casa Enzo Ferrari, Muzeul și fabrica de motociclete Ducati, Muzeul și Fabrica Ferrari din Maranello sau Muzeul Lamborghini. Piazza Maggiore este locul central de unde pornesc toate străduţele cu terase şi magazine. De aici poţi porni spre Palatul Regelui, Palatul Podestà sau Piazza Nettuno. Bologna e un punct important de plecare către mai multe destinaţii importante din Italia.

 

Arii protejate ale României, Muntele de sare de la Praid

Muntele de sare Praid este o arie protejată din judeţul Harghita care se află pe teritoriul administrativ al comunei Praid şi este una dintre marile atracţii ale Transilvaniei. Zona a fost declarată arie protejată în anul 2000 şi se întinde pe o suprafaţă de peste 60 de hectare. Rezervaţia naturală din Praid este de tip geologic şi este totodată considerată un monument al naturii. Aria protejată se află la sud-estul Dealului Sării (576 m). Dealul acoperă cel mai mare zăcământ de sare din țară şi are rădăcini care sunt îngropate până la 2,7 - 3 kilometri adâncime. Găsim aici izvoare de apă sărată, doline în sare, spălări de versant în sare, chei în sare etc. Vegetaţia din zonă este specifică sărăturilor şi găsim aici brâncă sau brădișor de sărătură. Rezervaţia este tăiată de pârâul Corund, care a format un defileu, retezând muntele de sare. Acesta s-a adâncit treptat şi a lăsat în urmă pereţi abrupţi de sare şi stânci de sare albe care compun un peisaj spectaculos.

 

 

 

×
Subiecte în articol: city break