x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii DESTINATIA SAPTAMÂNII. Relaxare pe Coasta de Azur

DESTINATIA SAPTAMÂNII. Relaxare pe Coasta de Azur

03 Mai 2016   •   13:10
DESTINATIA SAPTAMÂNII. Relaxare pe Coasta de Azur
Sursa foto: SerrNovik/Getty Images/iStockphoto

Dacă vreţi să evadaţi pentru câteva zile într-o locaţie cu aer mediteraneean şi miresme de levănţică, atunci Nisa este destinaţia perfectă, ea fiind pe placul celor mai pretenţioşi turişti.

Nisa este al cincilea oraș ca mărime din Franţa, o destinaţie extrem de ofertantă de pe Coasta de Azur: plaje, mare turcoaz, o mulţime de muzee și de galerii de artă, un centru vechi fermecător, shopping pe toate gusturile și pentru toate buzunarele.

În acelaşi timp, Nisa este patria cluburilor, aici obişnuind să vină, deseori, starurile de la Hollywood și nu numai. Posibilităţile de distracţie sunt nelimitate, dar nu puteţi rata câteva obiective importante: Muzeul de Artă Contemporană, lângă Piaţa Garibaldi, Galeriile Jean Renoir, Palatul-muzeu Lascaris, Palatulmuzeu Massena. Iar una dintre emblemele orașului, celebra Promenadă, bucură și azi milioane de turiști și localnici.

Preţul unui sejur de patru zile în capitala Coastei de Azur porneşte de la 350 de euro de persoană şi diferă în funcţie de numărul de stele ale hotelului. În preţ sunt incluse cazarea, micul dejun şi biletul de avion cu taxele incluse.

×