x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Destinaţia săptămânii. Vacanţă în oraşul îndrăgostit de fotbal

Destinaţia săptămânii. Vacanţă în oraşul îndrăgostit de fotbal

08 Aug 2017   •   20:50
Destinaţia săptămânii. Vacanţă în oraşul îndrăgostit de fotbal
Sursa foto: Daniel_Kay/Getty Images/iStockphoto

Manchester înseamnă automat fotbal. Oraşul britanic este casa celei mai cunoscute echipe de fotbal din lume: Manchester United. O vacanţă în Manchester înseamnă o incursiune în lumea fotbalului, a istoriei bumbacului şi a divizării atomului. Este totodată oraşul în care se vorbesc cele mai multe limbi din lume raportat la numărul de locuitori, arată studiile britanice. Astfel că diversitatea culturală aduce un plus de valoare orașului. Manchester este unul dintre cele mai accesibile oraşe din Marea Britanie datorită locaţiei centrale. Explorarea oraşului ar trebui să pornească pe King Street, cea mai importantă arteră turistică, dominată de restaurante, magazine de lux, pub-uri pline de fotbalişti, suporteri şi celebrităţi. Pe lista atracţiilor ar trebui să bifaţi Manchester Cathedral, National football Museum, Piccadilly Gardens, o oază verde în inima oraşului; Wheel of Manchester, o roată uriaşă de 60 de metri; sau Manchester Arndale Shopping Centre, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Marea Britanie. În secolul al 18-lea a devenit primul oraş industrial, fiind cunoscut pe atunci drept un mare producător de bumbac. Se mai spune că în Manchester Rolls l-a cunoscut pe Royce şi că aici a fost divizat pentru prima oară un atom.

 

×