x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii „Early booking” la preţuri foarte bune, de Paşte şi 1 Mai

„Early booking” la preţuri foarte bune, de Paşte şi 1 Mai

de Diana Scarlat    |    19 Feb 2019   •   12:13
„Early booking” la preţuri foarte bune, de Paşte şi 1 Mai
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Târgul de Turism al României, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 21-24 februarie, vine cu oferte speciale pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele, iar vedetele agenţiilor sunt pachetele turistice pentru Paşte şi 1 Mai. Anul acesta se schimbă tendinţele obişnuite de până acum, iar cele mai mari aşteptări sunt pentru Dobrogea, respectiv Delta Dunării şi litoral, chiar şi de Paşte, deşi devenise deja„tradiţie vacanţa în zone rurale din regiunile istorice, Bucovina şi Maramureş. Cele mai mari reduceri de preţuri, de până la 50%, sunt făcute de hoteluri, pensiuni şi agenţiile de turism pentru vacanţele pe malul mării sau în satele tradiţionale din Deltă.

Anul acesta ar putea fi o premieră creşterea numărului de turişti pe litoral şi în Delta Dunării, pentru vacanţa de Paşte, depăşind chiar afluenţa de turişti din Maramureş, Bucovina, Valea Prahovei şi zona Bran-Moeciu, care au fost în top, în ultimii zece ani. Specialiştii în turism consideră că pe de o parte se schimbă preferinţele pentru că oamenii îşi doresc să cunoască şi alte destinaţii, să schimbe locul unde îşi petrec vacanţa de Paşte, iar pe de altă parte, preţurile foarte avantajoase, mult mai mici decât în celelalte zone, favorizează o schimbare a alegerii, din partea clienţilor. La aceste ingrediente ale succesului se adaugă şi diversitatea preparatelor culinare specifice Dobrogei, iar meniurile de Paşte pe bază de peşte sunt deja în trend de doi ani, înlocuindu-le pe cele tradiţionale, pe bază de miel. În afară de drob, care nu se poate face din peşte, în rest sunt foarte căutate toate preparatele, de la ciorba de peşte, la sarmale din peşte, peşte fript, peşte la grătar, peşte „la cherdă” (marinat), saramură de peşte sau peşte afumat

Nicio masă fără peşte în vacanţă

Bineînţeles că şi felurile de mâncare din peşte sunt diferite pe litoral, faţă de Deltă, pentru că atât peştele diferă, cât şi reţetele tradiţionale din cele două zone ale Dobrogei. Agenţiile de turism au lansat deja oferte speciale „early booking” pentru Paşte şi 1 Mai pe litoral şi în Delta Dunării, până la TTR, iar un nou val de oferte va fi lansat cu ocazia târgului de la Bucureşti, astfel încât să-şi poată planifica vacanţele cât mai mulţi români. Preţurile pentru vacanţa de Paşte în Delta Dunării, la un pachet turistic early booking ce include patru nopţi de cazare, transport cu autocarul, transferuri cu barca şi trei mese pe zi, tip bufet, încep de la 650 de lei de persoană. Iar pe litoral, la Mamaia şi la Eforie Nord, dacă se fac rezervări early booking, preţurile sunt mai mici cu până la 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului, la un hotel de 4 stele. În Delta Dunării s-au lansat şi primele pachete all-inclusive pentru turiştii care vor să petreacă sărbătoarea în casele tradiţionale, cu acoperiş de stuf. La toate acestea, se adaugă excursii cu barca, ale căror costuri încep de la aproximativ 120 de lei.

Invazia pe litoral de 1 Mai

Un avantaj pe care îl are acest an este data la care se sărbătoreşte Paştele, respectiv 28 aprilie, foarte apropiată de 1 Mai, astfel încât multe oferte au luat în calcul pachete comune pentru ambele sărbători, iar litoralul este în topul preferinţelor, ca zonă deja cu tradiţie pentru celebrarea Zilei Internaţionale a Muncii. „Ne-am obişnuit să avem vânzări mai mici pe litoral în vacanţa de Paşte şi un grad de ocupare foarte crescut de 1 Mai, datorită tradiţiei, însă o punte între Paşte şi 1 Mai este benefică pentru litoral, mai ales pentru că deja temperaturile sunt ridicate în această perioadă a anului, iar ofertele sunt foarte bune. În ultimii ani au fost înregistrate din ce în ce mai multe vânzări în regim early booking pe litoral, iar anul acesta s-ar putea înregistra un record de vânzări, pentru pachetele de Paşte şi 1 Mai”, explică Traian Bădulescu, consultant în turism.

După ce judeţul Tulcea a înregistrat o creştere istorică, de 77% faţă de anul anterior, a numărului de turişti, anul trecut, ne aşteptăm ca în continuare să menţinem trendul din 2018. Numărul turiştilor, în aceste limite, ca în 2018, nu afectează Rezervaţia Biosferei, ceea ce este foarte important.

Cătălin Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării

Grecia şi Bulgaria, cele mai căutate destinaţii de primăvară

Ofertele speciale „early booking” vin cu reduceri de până la 50% şi pe Litoralul Bulgariei sau cel al Greciei. Aceste destinaţii preferate de turiştii români sunt foarte accesibile pentru perioada de Paşte şi 1 Mai, iar unul dintre avantaje, pentru românii care vor să „guste” şi din spiritul sărbătorii religioase, este tocmai faptul că ambele ţări sunt creştin-ortodoxe.

Plajele Bulgariei şi cele ale Greciei sunt preferate de turiştii români care pot pleca într-o vacanţă de mai multe zile şi vor să iasă din ţară. În această perioadă de extrasezon, chiar dacă sunt sărbători importante, preţurile sunt la jumătate faţă de perioadele de sezon, în aceleaşi localităţi turistice şi cu acelaşi confort, temperaturile fiind, în această perioadă, foarte apropiate de cele de vară. Românii preferă hotelurile de trei şi patru stele, din staţiunile turistice cele mai populare, dar din ce în ce mai mulţi caută şi zone pe care nu le-au vizitat până acum. Una dintre cele mai frumoase staţiuni ale litoralului bulgar, cu puternice influenţe greceşti şi o istorie emblematică pentru această regiune a Europei, este Nessebar.

Cetatea grecească de pe plaja bulgărească

Cochet şi parcă sfidând trecerea timpului, bătrânul Nessebar a implinit deja venerabila vârstă de 9.000 de ani, dar e încă tânăr. Orăşelul grecesc de pe litoralul bulgăresc îşi atrage astăzi turistii cu urmele celor peste 40 de biserici de piatră construite pe o suprafaţă de numai 850 de metri lungime şi 365 de metri lăţime. Au rămas numai 26 de astfel de monumente acum, dar peninsula este recunoscută pentru cel mai mare număr de biserici pe cap de locuitor. În Cetatea Nessebar, situată la numai 350 de kilometri distanţă faţă de Bucureşti, se ajunge în circa patru ore, plecând din Capitala României. Un sejur la un hotel de patru stele poate costa circa 300 de euro, în această perioadă, iar serviciile sunt foarte bune. Ruinele antice, bisericile din secolele 12-13, casele din perioada renascentistă şi străduţele înguste, pietruite, pe marginea cărora comercianţii bulgari îşi ademenesc turistii cu produse tradiţionale, contrastează în cel mai plăcut mod cu bărcile pescăreşti care ies în larg de două-trei ori pe zi, pentru a aduce pe mesele restaurantelor peşte proaspăt din Marea Neagra, dar şi cu vilele şi hotelurile moderne.

 

 

×