x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Japonia, țara contrastelor

Japonia, țara contrastelor

de Diana Scarlat    |    25 Mar 2016   •   12:13
Japonia, țara contrastelor
Sursa foto: Oli

Temple cu secole de istorie răsar la fiecare pas dintre clădirile ultramoderne, în marile orașe, așa cum nu se mai întâmplă în altă parte a lumii. Cireșii înfloriți, apele termale, arhitectura unică sau căprioarele care cer mângâierea turiștilor contrastează permanent cu viteza uluitoare a trenurilor și cu noutatea tehnologiei. Iar oamenii sunt cei care leagă perfect cele două lumi, arătând că ospitalitatea și disciplina tradiționale au transformat arta străveche în precizie ultramodernă.

 

Tokyo, Kyoto, Osaka, Nara, Nikko sau Hakone, pe Muntele Fuji, sunt locuri care trebuie să fie vizitate măcar o dată în viață, pentru a înțelege cum s-a născut tehnologia lumii contemporane. În ordinea japoneză, în farfuria de orez gătit și servit ritualic, în florile de cireș – reale sau pictate miniatural – și, în general, în contrastul perfect dintre liniștea locurilor sacre și zgomotul continuu al lumii profane se regăsește răspunsul pentru orice întrebare legată de uluitoarea dezvoltare tehnologică și economică a lumii contemporane.

Muntele Fuji este simbolul Japoniei, unde orice turist trebuie să ajungă, dacă vizitează Țara Soarelui-Răsare. Tokyo este orașul renumit pentru trepidația vieții de zi cu zi. Osaka este tumultuosul centru comercial al Japoniei. Kyoto, vechea capitală a Japoniei, este centrul cultural al țării, ocolit de bombardamentele americane în al dolilea război mondial. Păstrează intacte cele circa 1.600 de temple budiste și peste 400 de temple shinto, vechi de peste 1.000 de ani, dintre care 19 sunt în patrimoniul UNESCO. La numai 8 kilometri distanță, Nara este orașul renumit pentru cea mai mare cladire de lemn din lume - Templul Todaiji, cu cel mai mare Buda de bronz din Japonia, Daibutsu, în patrimoniu UNESCO. Dar și pentru cele peste 1.200 de căprioare care umblă libere pe străzi și prin parcuri. Căprioarele sunt considerate mesagere ale zeilor Shinto. Nikko este orașul renumit pentru calmul templelor maiestuoase.

O vizită în Japonia a devenit, din fericire, accesibilă și pentru românii cu venituri medii. „Ne bucurăm că din ce în ce mai mulți tineri vizitează Japonia, care nu mai este o destinație scumpă. Noi oferim și JR Pass-ul, care reduce foarte mult cheltuielile pentru transport, până la 235 de euro pentru șapte zile, nelimitat. În plus, companiile aeriene au început să facă oferte cu prețuri foarte mici. Alitalia are oferte de zboruri cu 500 de euro de persoană, dus-întors, cu toate taxele incluse. În plus, în mai toate orașele se poate mânca la prânz foarte bine, cu doar 5-6 euro, iar Japonia este țara în care nu se dau bacșișuri, prin tradiție”, explică Olivia Berghianu, director general al agenției touroperator Exact Tours.

 

Ce preferă turiștii japonezi în România

Turiștii japonezi care vizitează România sunt atrași în primul rând de patrimoniul UNESCO. „Principalele obiective pe care vor să le viziteze în țara noastră sunt Capitala, castelul Bran și Sighișoara. Sunt pasionați de patrimoniul cultural internațional, dar și de Draciula. La Sighișoara vor să mănânce la casa lui Vlad Țepeș, în special supă roșie, tocană roșie și tot ce le amintește de imaginea lui Dracula”, explică Olivia Berghianu, reprezentant touroperatorului Exact Tours. În excursii mai lungi, turiștii japonezi preferă să viziteze sate tradiționale precum Viscri – inclus în totalitate în patrimoniul UNESCO – sau bisericile săsești medievale. 

JR Pass – reduceri substanțiale pentru transport

În Japonia, unde transportul este scump, există o metodă pentru reducerea cheltuielilor. JR (Japan Railways) este o rețea complexă de cale ferată, cu o lungime de aproximativ 20.000 km, care merge până în cele patru mari insule nipone – pe o suprafață totală de 360.000 km2. Cu circa 26.000 de plecări în fiecare zi și cu punctualitatea lor devenită legendară, trenurile japoneze sunt faimoase în lumea întreagă pentru viteză, securitate și comfort. Trenul Shinkansen atinge 300 km pe oră. Din octombrie 2010, Exact Travel Club este singura agenție autorizată să emită abonamente de tren JR Pass în România.

Modele costumate în gheişe se plimbă la pas mărunt pe aleile pietonale ale marilor oraşe.  Celebrele japoneze cu pregătire artistică şi educaţie peste medie reprezintă o atracţie pentru turiştii din întreaga lume

×
Subiecte în articol: japonia