x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Jurnal de vacanță. O întâlnire cu marinari români, cu un mire și cu o mireasă, la Odessa

Jurnal de vacanță. O întâlnire cu marinari români, cu un mire și cu o mireasă, la Odessa

de Cristinel C. Popa    |    26 Aug 2015   •   10:58
Jurnal de vacanță. O întâlnire cu marinari români, cu un mire și cu o mireasă, la Odessa
Sursa foto: FOTO: Cristinel C. Popa

Orașul ucrainian Odessa l-am vizitat chiar și înainte de Maidan, în vremurile bune. Abia seara am avut răgaz să iau pulsul frumoasei urbe de la Malul Mării Negre.

Un marinar român aflat pe stradă, parcă rătăcit prin oraș, s-a agățat de limba română (auzită de la mine și de la prietenul cu care vorbeam) ca de ceva rar în tumultul de limbă rusă vorbită peste tot în oraș, în ciuda faptului că ucrainienii sunt majoritari. “Sunteți români?”, a întrebat.

“Nu știți cumva unde e vechiul bazar al orașului, că nu mai dau de el”. Sosise de curând cu vasul “Sea wind”, cu echipaj complet românesc, 18 marinari, cu un pavilion ce aparține, spune el, de Insulele Cook.

“Mai întâi am sosit la Constanța, venind dintr-un port croat, sub pavilion georgian. Am încărcat la Constanța grâu pe care îl ducem acum la Tripoli sau în alt port adiacent”, a spus marinarul bătrân care a dezvăluit practic și care e ultima afacere de sezon.


FOTO: Cristinel C. Popa

Pe fondul crizei ce nu se mai sfârșește, a crescut cererea de grâu și alimente. Vaporeanul rătăcit prin Odessa era gălățean și spunea că e plătit prost alături de ceilalți colegi marinari trecuți de vârsta tinereții, dar n-are ce face, la vârsta lui nu are prea multe oferte de angajare.

Odessa, cândva un spărgător de… inimi de turist

Odessa învăluită în culorile gri ale nopții e un oraș superb. Seara, din spatele statuii lui Pușkin răzbat ultimile licăriri ale mării, mare ce cântă stins un cântec al valurilor, între luminile portului și cele ale falezei.


FOTO: Cristinel C. Popa

Nu puteam rata o seară magică la opera din localitate - spectacol la Teatrul de operă și balet din localitate cu “Spărgătorul de nuci” de Ceaikovsky.


FOTO: Cristinel C. Popa

Opera e găzduită de o clădire impunătoare în stil victorian, cu încrustații și podoabe luxoase. Un imens candelabru, costume sclipitoare. Ucrainencele sosite la spectacol au venit în ținute deosebit de elegante. Mulți turiști străini au participat la reprezentație.


FOTO: Cristinel C. Popa

De altfel, românii erau și ei prezenți în oraș. Un cuplu de ieșeni sosiți cu un autocar al unei firme de turism au participat și ei. Odessa are și un litoral superb, fiind un port important încă din perioada sovietică. Altădată, aici, în plin sezon estival, era plin de români.


FOTO: Cristinel C. Popa

Veneau compatrioți cu mașini luxoase. Moldoveni, din Galați, din Vaslui, din Iași atrași de prețurile mult mai mici decât pe litoralul românesc. Viața orașului Odessa palpită în culori strălucitoare.


FOTO: Cristinel C. Popa

Circul unguresc Europa, întâlnit la Iași, l-am găsit și aici. Micul fachir Benjamin își ostoia rănile meseriei scăldat de briza mării. Pe străzile late, în stil imperial, zeci de magazine luxoase și mașini una și una: un Ferarri, un Porsche, Mercedesuri ultimul tip.


FOTO: Cristinel C. Popa

Restaurante chinezești, italiene, dar și vată pe băț la capătul scărilor ce duc înspre port. În fața impunătoarei clădiri a Primăriei Odessa tronează statuia lui Pușkin.


FOTO: Cristinel C. Popa

Cum spuneam, în Odessa, nimeni nu vorbește vreo limbă străină, nici măcar engleza, așa că e greu să te descurci. Doar la hotel reușim să vorbim ceva cu recapționera. Tarifele la cazare sunt și ele rezonabile.

Români ce trăiesc greu

A doua zi am pornit către Cetatea Albă zărind în afara orașului micile pensiuni ce s-au ridicat în ultima perioadă pentru turiștii “de litoral”, unele lipsite de utilități prea confortabile, altele chiar în paragină, semn că și aici își face încă prezența interminabila criză, mai ales că în Ucraina a fost în ultima perioadă un adevărat război. Însă sunt și locuri de cazare luxoase, altele în nota normalității.


FOTO: Cristinel C. Popa

La Cetatea Albă bătea cu putere vântul dinspre valurile albastre. Urmele lui {tefan stârnesc în români sentimentele patriotice. |n Ismail, unde am întâlnit chiar și o pereche de miri, grupul de românii din zonă, extrem de obidiți din punctul de vedere al exprimării rădăcinilor etnice, s-a bucurat de întâlnire și de darurile aduse: cărți în limba română, ziare, reviste.


FOTO: Cristinel C. Popa

Ca și la Cahul (Republica Moldova), și în Odessa, și la Ismail se trăiește greu. L-am întrebat pe un adolescent român din Ismail dacă iese în oraș la restaurant sau dacă merge la plajă la Odessa. Mi-a dat un răspuns evaziv în timp ce strângea cu putere în brațe cărțile în limba română dăruite. N-are cu ce. Iar statul român face prea puțin pentru acești români uitați de români.


FOTO: Cristinel C. Popa
 

×
Subiecte în articol: odessa