x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Lacul Gavril din Maramureș

Lacul Gavril din Maramureș

21 Feb 2016   •   18:11

Lacul Gavril, din stațiunea maramureşeană Ocna Şugatag, este singurul lac antropomorfic din Europa. Subsolul localității Ocna Şugatag este bogat în zăcăminte de sare care au fost exploatate din vechime până în anul 1950 când, din cauza pericolului de prăbuşire, mina de sare a fost închisă.

În urma prăbuşirii vechilor saline s-au format mai multe lacuri sărate întinse pe o lungime de un kilometru, cum ar fi Lacul Gavril: adânc de 29 m, cu o suprafață de 23.500 mp, considerat cel mai mare ca întindere, dar şi cel mai adânc lac sărat antropogen din România; Tăul fără fund, cel mai adânc lac antroposalin din Maramureş, are circa 32 m adâncime, Lacul Bătrân şi Lacul Vrăjitoarelor. Astfel s-a dezvoltat turismul balneoclimateric în zonă.

Specialiştii spun că apele minerale sodice şi clorurate de la Ocna Şugatag au o concentraţie de sare de 119 g/l. Pe lângă tratamentele „clasice”, băi calde, electroterapie, hidroterapie, termoterapie, aerohelioterapie şi masaj medical, în staţiunea Ocna Şugatag se tratează afecţiunile şi în mod naturist, un complex local oferind servicii de fitoterapie, reflexoterapie, presopunctură şi masaje speciale, valorificând resurse naturale.
 

×
Subiecte în articol: Lacul Gavril maramures turism calatorii