x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Lacul Ursu și arboretele de pe sărături

Lacul Ursu și arboretele de pe sărături

de Oana Portase    |    15 Noi 2017   •   20:10
Lacul Ursu și arboretele de pe sărături
Sursa foto: Foto: Oana Pavelescu

Lacul Ursu și arboretele de pe sărături reprezintă o arie protejată din estul Transilvaniei, în judeţul Mureş, pe teritoriul administrativ al oraşului Sovata. Zona este o rezervaţie naturală de tip mixt şi se întinde pe o suprafaţă de 79 de hectare. Rezervaţia a fost înfiinţată în anul 1993 şi declarată arie protejată în anul 2000. Aria naturală reprezintă o zonă formată din masive de sare, aglomerate vulcanice dar cuprinde şi Lacul Ursu care a fost declarat monument al naturii. Lacul Ursu este un important lac sărat helioterm format odată cu prăbușirea unei exploatări de sare, care s-a umplut apoi cu apa care a coborât de pe versanţii din apropiere. În arealul rezervaţiei mai sunt incluse și Lacul Aluniș, Lacul Paraschiva, Lacul Mierlei, Lacul Roșu și Lacul Verde. Fauna rezervației este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile și pești. Unele dintre animalele aflate în rezervaţie sunt protejate de lege.

 

 

 

 

×